Nihil (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

nu mai am adrenalină sau predispoziţie

pentru a trăi

pe culmi –

aş sări de pe un stei

n-am energie

să ajung pe creastă

şi-apoi m-ar înlănţui acolo zeii

deşi omenirii nu i-am fost de vreun folos

m-aş urca în vârful unei speranţe

n-am scară atât de naltă

iar nişte fuscei metafizici utopici

lipsesc

mi-aş da

pur şi simplu drumul din picioare

dar cum vieţuiesc pe orizontul clipei fractale

m-aş alege

doar cu vreun cucui

(efemer şi el)

ca într-o fântână părăsită

m-aş arunca în sine

 

hăul e prea mare

[Vasilisia Lazăr]

Da, Ion avea o profunzime și un dramatism aparte în poezie. Carmen Popescu, poeta care a scris prefața cărții „Ieșirea din labirint”, volum de poezie apărut postum, scria cu privire la acest poem. Citez:

„Lirica maestrului dezvăluie complexitatea abisului său printr-o viziune unică. Monologul şi descrierea sunt nestemate, daruri cizelate de un studiu plin de trăire.

Poetul este baricadat în delimitări. Saltul, în dragul de înalt, îl deprimă din cauza unor „fuscei metafizici utopici” lipsă. Existenţa lor i-ar elibera văzutul de traume. Dar asta ar fi doar la nivelul visului. Aşa că a doua ieşire din nimic ar fi aruncarea în sine. Dar ar găsi, şi în acest caz, un „hău prea mare” şi, din acel moment, ar urma trezirea.”

Am încheiat citatul.

Comentariile tuturor celor care ați scris în această pagină, sunt unele cu greutate. Și ați intuit perfect stările poetului. Vă mulțumesc din inimă pentru apreciere și neuitare! Luna aceasta, pe 15, se fac deja patru ani de la plecarea lui Ion. Ani care au trecut și repede, dar și greu. Ion s-ar fi bucurat mult de cuvintele tuturor...

Prețuirea și considerația mea pentru toți!

[Monica Pester]

... m-aș arunca în sine 

     hăul e prea mare.

Expresia unei neputințe existențiale, inerentă în viața fiecăruia dintre noi dar trăită în registre diferite. 

Profunzimea ce se degajă din aceste ultime versuri descoperă un vid interior resimțit de poet cu mare durere. Momentul este de o sinceritate greu acceptată de el însuși, iar introspecția sinelui este cu atât mai marcantă.

Tot ce am citit sub semnătura acestui poet consider că se află la apogeul sensibilității!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

 Impresionant. 

[petrut dan]

Un poem impresionant, scris într-un registru grav și cu un anume fel de resemnare în fața spectacolului vieții, complex și implacabil, dar în același timp prea frumos pentru a fi refuzat, stări de meditație și în același timp de efervescență normale și specifice unui artist conștient de valoare sa, dar și de inerentele dezavantaje ale destinului în lumea aceasta îndepărtată tot mai mult de propriile valori și atât de mare! Precum finalul poemului și scrierea autorului! Lady!

[Grig Salvan]

Tragica sfâșiere între dorință și neputință, între aspirație spre culmi și înlănțuirea de orizontul de jos, acolo unde nu e posibil decât un echilibru fragil și instabil între bolta de sus și hăul de dedesubt. O secvență emoțională scurtă, dar vie și resimțită ca atare de fiecare.

[chindea maria elena]

Luciditatea sceptică a introspecțiilor lui Ion îi dă tărie verbului! De-aceea imaginile lui cu substrat filozofic au parcă o dăltuire în piatră! Categoric avea o profundă cunoaștere a tainelor vieții! Bun poem - radiografie, de o mare acuratețe!   

[Tudor Cicu]

Ion realizase că în poezie, săpând în fântână (cum ne îndemna Arghezi), trebuiesc luate în seamă şi găleţile şi lanţul cu care să explorezi „sinele”. Acolo unde se întâlnesc la un loc: văzutele şi nevăzutele, spaima şi uimirea, îndoiala, învierea, visul şi nemurirea clipei... dar şi cântecul învinsului (hăul cel mare), marea iluzie pe care ne-o facem despre noi înşine, ca și firescul cu ciudăţeniile lui… Poetul însă face undeva precizarea:  pentru că toate astea sunt câmpuri de forţă („culmi”) necesare în poezie, pentru a te putea înlănțui acolo cu zeii. 

[Gabriela Raucă]

"m-aş urca în vârful unei speranţe

n-am scară atât de naltă"

Ce mult mi-a placut această imagine cu tot înţelesul ei poetic.

De fiecare dată când citesc versurile scriese de Ion mă cuprinde tristeţea unei mari pierderi.

Admiraţie, Vasilisia, pentru felul în care cinsteşti tu munca şi memoria marelui scriitor!