Ploaie spre tine

[Rădița Răpeanu]

Azi plouă, iubito, din mine spre tine,
cu lacrimi de vise străpunse,
mă scurg în tăcere pe streșini străine
și tremur la gânduri ascunse.

M-ai strâns între ceruri, apoi m-ai uitat,
cum uit să mai trag dintr-o pipă,
dar încă te caut, în fum ne-ncetat,
și-n zgomotul ploii de-o clipă.

Mă plouă amarnic, și nori putreziți
mustesc îmbibați de suspine,
și totuși, iubito, oricât mă eviți,
prin ploaie mă scurg doar spre tine.

Mă udă tăceri în amurguri târzii
mi-e sufletul plin de furtună,
pe buze se sting legăminte de-o zi
și ploaia mă cheamă, nebună.

În tine mai picură vechi amintiri,
cu gust de pelin și de sare,
și-n fiece strop ce-l inspiri și expiri
mă-nghiți și renaști cu ardoare.

Să nu te mai caut, mi-e gândul prea greu,
dar ploaia te scrie-n retină,
cu fiece nor ce se frânge mereu
mi-e lacrima boz de sulfină

Și plouă, iubito, cu noi încâlcit,
și vremuri încet ne destramă,
ne strângem ușor pe un ghem răsucit,
și noduri ne-ncurcă de teamă.

Din ploi am venit și în ploi vom cădea,
ca două pierdute rubine,
și dacă tăcerea te va înnăda,
veni-voi iar ploaie spre tine...