Plecări (in memoriam Violetta Petre)

[Vasilisia Lazăr]

Mai traversează înc-o barcă Styxul,

Se mai petrece astăzi un poet,

Jelește-un vers orfan; pe masă, pixul

Uitat e lângă foaia de caiet.

           

Nicio pierire-n lume nu se-amână

Și orice azi pe loc se face ieri;

Sub greutatea morții se sfărâmă

Speranțe, și mărire, și dureri.

 

Copita lui Pegasus vajnic sape,

Ca el, Poetul, să răzbească-n Timp,

Iar Hippocrene, dulce, îl adape,

Pân’ slova lui va reînvia-n Olimp.

.

Drum lin în Lumină, draga noastră Violetta Petre! Te-ai topit în albastrul rece, acum, în prag de An Nou. Va rămâne Poezia. Poezia nu ți-o va frânge nimeni. Odihnă veșnică, suflet frumos! Câtă tristețe... Lacrimi pentru tine, Violetta! 

Cuvinte frânte-n albul zăpezii

                                                 Violetta Petre

 

Eu adun de prin albastre agonii şi desfătări

Un mănunchi de albe stele izgonite de stihii

Umblă paşi desperecheaţi, presărând peste cărări

Câte-un dram de primăvară, luminând melancolii...

 

Dintr-o umbră rătăcită-ntr-un mesaj întârziat

Ce s-a arcuit să treacă peste neagra-i veşnicie

Eu descopăr miezul dulce din cenuşă înviat

Şi-l împart cu braţe-ntinse printre macii din câmpie...

 

Ştiu că voi atinge floarea roşie ce-şi plânge viaţa

Printre galbene cuvinte aşternute-n miez de vară

Doar cu mângâierea tandră-a versului când dimineaţa

Mai întârzie o clipă până zorii să-mi răsară...

 

Şi cînd ploile mă ceartă şi mă spală de păcate

Într-o toamnă-n care-mi cântă doar tristeţea-n ram pustiu

Eu cu tine îmi astâmpăr setea, dorurile toate

Şi cu tine, poezie, nu mi-e frig şi nici târziu...

 

Ninge-acum peste cuvinte şi mi-e iarnă şi mi-e dor

De poemul meu cuminte ce-l aveam netroienit

Am pierdut o sărbătoare şi mi-e iarnă în pridvor

Şi mă viscolesc nebune gânduri negre şi cumplit

 

Mă despică necuvântul ce-i întemniţat de-acum

În celula neputinţei şi aşteaptă-un anotimp

Cu Lumină de la îngeri rătăciţi pe-un tainic drum

Unde ruga se înalţă înspre cer din timp în timp...

 

Clopotele strigă mute, desenând pe albe clipe

Zboruri frânte-n gerul iernii... lacrimile stau să ţipe...

 

[chindea maria elena]

Am citit acum și poemul tău omagiu și comentariile colegilor de condei! Ce pot să mai spun eu după tot ce deja s-a spus! Eu aș adăuga doar un lucru: să nu-i plângem moartea, să-i celebrăm viața! Am mai spus-o, eu nu pot crede în moarte ca sfârșit ci doar ca alchimizare a veșnicirii din noi, sau cum spune C. Zăgan „când trece poetul moartea dispare”! Deci să-i CELEBRĂM veșnicirea și să bem un pocal de apă vie cu îngerii în cinstea ei!

[Grig Salvan]

„Ne ducem toți...” mereu mi-aduc aminte de aceste cuvinte ale lui Esenin de câte ori moartea seceră în jurul meu și trăiesc fiorul ei cu gândul că într-o zi „voi urma și eu la numărătoare”, vorba lui A. Păunescu. E trist când un om moare, dar mai cu seamă când se stinge un poet, un spirit de care mă simt legat prin nevăzute fire, deși n-am cunoscut-o niciodată pe Violetta Petre și abia azi aflu de numele ei.... Drum lin spre stele...

[Viorel Grădinariu]

Dumnezeu s-o odihnească în Raiul Scriitorilor!

[Chris]

Trist! Foarte trist! Odihna vesnica! 

[ELENA AGIU-NEACSU]

Dumnezeu s-o aiba in paza! Felicitari pentru omagiu! 

[Mioara Manoilă]

Frumos și dureros omagiu! 

Pace veșnică!

[petrut dan]

Condoleanțe, cuvintele sunt de prisos împotriva durerii, ca de obicei tot ce scrii este la nivel înalt precum și acest poem impus de o tristă necesitate, my lady!

[bolache alexandru]

A fost o onoare pentru mine să întâlnesc versurile acestei poete. Drum lin spre ceruri Violetta!

[Monica Pester]

O iubesc pe Violetta! Mi-a citit primele poezii și cu multă hotărâre  mi-a interzis să las creionul din mâna, citindu-mă frecvent mult timp și dându-mi sfaturi.

Îi sunt recunoscătoare că, într-un elan prietenesc, a acceptat să-mi facă un intro volumului meu de debut - Umbrele Iubirii.

Violetta, ne vom întâlni cândva pe un tărâm mai prolific , mai liniștit și senin.

Îngerii să-ți fie mereu aproape!

Mergi în pace!

[Vasilisia Lazăr]

Întotdeauna m-am întrebat. De ce oamenii trebuie să moară? Am cunoscut-o și eu în Iași, la Universul Prieteniei. Era atât de plină de viață...