Privesc din patul răvășit profilu-ți fin (repostare)

[gabriel cristea]

Natura a-mpodobit un pin cu ivorii zăpezi;
Doar pașii lupilor flămânzi se cern tăcuți și suri;
Privesc din patul răvășit profilu-ți fin - pictezi,
cu-obrazul supt și părul cârlionț pe ochi, păduri.

Pe pânza inului așterni nesomn - penel de zori -
și parcă, dezbrăcată,-mi pari sculptură de Rodin,
o danaidă-n marmură, crepuscul de fiori,
cu forme tari, reverberând frumosul trup elen.

În șemineu încă mai ard incandescenți stejari
și limbile de foc vulgar îți ling sălbatici nuri;
Înmuguresc pe-albastrul geam dragoni imaginari,
iar tu, iubito, peste piei de urs, pictezi păduri.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

O poezie frumoasă de dragoste pictată în detaliu.

[Mihaela Popa]

un poem frumos ca o inedită declarație de dragoste, atât către poezie cât și către iubită

admirație!

[Chris]

da, foarte frumos tablou!

[bolache alexandru]

Imagini de iarnă deosebite din care nu lipsesc șemineul, urmele lupilor pe zăpadă și bineînțeles iubita...  cu alte cuvinte o poezie de pus în ramă!

[gabriel cristea]

Mulțumesc tuturor pentru aprecieri și frumoasele comentarii! 

[Vasilisia Lazăr]

Ce frumos, Gabi! Ce frumos!

[Mihai Katin]

În șemineu încă mai ard incandescenți stejari
și limbile de foc vulgar îți ling sălbatici nuri;
Înmuguresc pe-albastrul geam dragoni imaginari,
iar tu, iubito, peste piei de urs, pictezi păduri.....este un tablou  si  o  imagistica  a metaforei  care   va  dau  un stil  inconfundabil  si  demn de  apreciat!

[petrut dan]

Wow, da ce tablou de iarnă, de aia care te ține șase luni în casă, cu vin bun, femeia ta frumoasă și atracția pentru frumos care îi unește  pe amândoi...Un poem-bijuterie, prețios și diafan, nu prea poți să nu te îndrăgostești!) Aprecieri, man!)

[Grig Salvan]

Superb portret, această repostare, de care mi-amintesc cu drag. Mulțumim de readucere aminte, e o lectură oricând plăcută.

[gabriel cristea]

Mulțumesc, doamnă Nuța Crăciun! Există în poezia mea și modernism! :) 

Nuta: da, există!! Dar de multe ori ceea ce caută sufletul nostru este acea esență, acea aplecare spre noi înșine cei tandri și buni de la început. Nu știu de ce spun asta, poate pentru că pe parcursul vieții simt că parcă treptat începem să pierdem acea candoare, acea liniște copleșitoare care să ne permită clipe de răgaz și meditație...