Tranșeul

[Grig Salvan]

apărăm un tranșeu zi și noapte
de cine, nici noi nu știm prea bine
că nici un dușman nu se-arată la față
în fiecare dimineață, comandantul ne spune:
”inamicul poate veni din est sau din vest,
din nord sau din sud, să fiți mereu pregătiți!”
noi nu știm prea bine ce-nseamnă să fim pregătiți
ținem aproape carabinele cu care au luptat
părinții, bunicii și străbunicii noștri
vechi și scrijelite, dar pe care le lustruim zilnic
în lipsă de altă ocupație...

în tranșeu zilele și noțile trec în liniște
soarele ne luminează doar la amiază
oglindindu-se în bălțile tulburi de pe fund
dimineața luminează doar cei câțiva maci
de pe buza de răsărit, iar în amurg doar
cele câteva flori galbene de pe buza de apus

dimineața și seara ne aduc mâncarea
fete zglobii în halate albe și cizmulițe roșii
pe care le visăm apoi noapte de noapte
picotind cu capul pe armele reci…

în rest, în tranșeu trăim fără griji
asemeni gândacilor negri care ies din malul clisos
și broaștelor ce cântă în bălțile tulburi de la picioare
privim mereu cerul pe care ziua și noaptea
trec avioanele nu știm cui... ale noastre-or fi?
ori ale inamicilor noștri, cine-or fi?...

mai rău e când vine furtuna și bubuie tunetele
de parcă ar fi tunurile dușmane
iar ploaia ne udă până la piele că n-avem
nici un acoperiș deasupra capului
doar căștile de metal sub care ne ascundem țigările
ca să nu așteptăm apoi câte-o zi întreagă cu soare
să se usuce - altfel, în tranșeu e bine...

[Grig Salvan]

Sofia, mulțumesc de intervenție! Primesc cu plăcere, ca întotdeauna, observațiile. Prozatorul din mine nu se dezminte. Proiectul inițial era al unei proze scurte, chiar ultrascurte, dar apoi am renunțat și a rămas în forma aceasta de prozo-poezie, cum bine o califici. Nu am pretenția că ar fi poezie propriu-zisă, puteam să dau textului altă formă și să-l postez la proză, e un text cu substrat filosofic, simbolistic, de atmosferă și meditație asupra unui anume fel absurd de a fi al vieții noastre.

[Sofia Sincă]

Un tablou de război, însă unul fără inamic. Ipotetic. Desigur, textul este meditativ, filosofic, pe baza nesiguranței în care trăim, bine alcătuit.

Dar cam povestit. Prea cu subiect și predicat, să nu mai vorbim de multitudinea cuvintelor de legătură. Chiar dacă e prozo-poem, noi trebuie să-i dăm formă de poezie, să existe puțin mister, criterii de subordonare lirice.

că nici un dușman nu se-arată la față - de aici poate să dispară, că

Deci mai periat.

Dar am citit cu interes și plăcere,

Sofi