Lacrimi în urma ta

[Grig Salvan]

cum pot să-mi dovedesc c-ai existat?
cum să zâmbesc când știu că n-am visat?
strivit de certitudini și păreri
mă zbat ca-n somn... dar nu ești nicăieri!

lacrimi fierbinți mi se preling agale
pe-obrajii palizi, trași și osteniți
cât de amare sunt urmele tale!
și cât de grei sunt pașii tăinuiți!

trec zile lungi ca robii de povară
și nopțile sub stele se opresc...
mi-s ochii plini de chipul dintr-o vară
nu pot s-adorm... nu pot să mă trezesc!

și încă trec prin lume în tăcere
cu ochii plini de umbre și vederi
încerc s-adorm cu-o vagă mângâiere
că te-oi visa... dar nu ești nicăieri!

îmi pun pe rană tonuri dulci de flaut
și pansamente – clipele de ieri...
nu te mai chem... și nici nu te mai caut!
că prea exiști!... prea nu ești nicăieri!

nu pot să-mi dovedesc c-ai existat
și nu zâmbesc... căci știu că n-am visat
eliberat de chinuri și dureri
știu că exiști aici!... și nicăieri!

[Grig Salvan]

Ada, mulțumesc pentru răspunsul în versuri, mă surprinde și mă bucură felul sprințar de a răspunde, ușurința versificației cu versuri deloc ”ușoare”! :) 

[Ada Nemescu]

... dureri ce-ajung la porțile cerești!

"nu poți s-adormi, nu poți să te trezești"

atâtea doruri ard, se-ntețesc ruguri

și sufletul strivit nu ți-l mai bucuri

așa-s plecările! mai mori câte puțin

și golul de neant este prea plin ((:

atât de frumoasă tristețea! felicitări! 

 aDa nemescu

[Grig Salvan]

Valeria Merca, știu că am tendința de a abuza uneori de punctele de suspensie dar aici ele au un rol bine determinat, ele ”suspendă” gândul la mijlocul de vers, acolo unde gândul face o pauză și un ”balans” de la o stare la alta, de la o extremă la alta :) 

[Valeria Merca]

Au reapărut punctele de suspensie. Chiar se poate fără ele! :) 

Frumoasă tânguire!

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Sofia, de trecere și semn! Elegia e scrisă sub tensiune unui moment trăit cândva aievea, de aici și tristețea copleșitoare și lungimea, pentru că nu m-am putut opri decât după descărcarea tuturor lacrimilor :) 

[Sofia Sincă]

Versificație elegiacă, nostalgică, armonică, meditativă, o poezie plină de lacrimi. Ritm și rime, bune.

Cam multe puncte de suspensie, cam prea întinsă. Se simte mâna de prozator, care știe că trebuie să scrie mult, să spună tot.

Am citit cu deosebită plăcere,

Sofi