Resemnare

[Denisa Curea-Popa]

„Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.”
(Eclesiastul 3:1)

M-am odihnit în temple de tăcere,
Așa m-au învățat cândva poeții,
Mi-au spus că lângă ziduri toți drumeții
Aduc ofrandă lacrimi nu avere.

Că pot să-mbujoreze iar pomeții
Ținând în măini destinul cu putere
Așa de strâns cât inima o cere,
Vibrând ca în cutremure pereții.

Trecutul neschimbat în urmă cade,
Ca un strigoi răpus de rugăciune,
Aprig dușman atins de lucii spade.

Mi-e de ajuns că soarele apune
Și ziua tot mai mult în mine scade,
Las cerul risipirea-mi să adune.

[Denisa Curea-Popa]

Scrisul e o confesiune plină de lumină, în care cuvintele devin punți între suflete. Am cunoscut aici oameni minunați de la care am atâtea de învățat. 

Vă mulțumesc!

[Stanescu Valentin]

Doamnă Denisa, câtă bucurie am în suflet când mă las în voia acestei  terapii prin cuvinte şi mă îndepărtez de Resemnare... când văd cum se înmulţesc cuvintele frumoase în urma comentariilor Adei, Domnului Neagu, precum şi cele nerostite de cei care au citit şi nu au avut timp să vă bucure cu gândurile lor...

[Denisa Curea-Popa]

Da, Ada, adevărat. Versurile sunt ca o amprentă a timpului, o lumină care ne călăuzește chiar și în cele mai întunecate momente. Fiecare cuvânt are puterea de a lăsa o urmă adâncă, de a ne modela gândurile și visele. Mulțumesc! 

Să ne bucurăm! 

[Ada Nemescu]

Sub același cer se petrec toate.

Versurile rămân tatuate pe timp și luminează visele în noapte.

Sunt versuri muncite, aDa

[Denisa Curea-Popa]

Mulțumesc, domnule Neagu, pentru timpul acordat scrierilor mele!

Prețuire!

[Denisa Curea-Popa]

Totdeauna inspirat, todeauna dăruitor!

Vă mulțumesc, domnule Stănescu și vă doresc ani luminoși cu oameni dragi alături!

Prețuire!

[Corneliu Neagu]

Și aceste versuri sunt scrise la ceasul lor ... cu multă măiestrie și sensibilitate...Mi-au plăcut foarte mult!

[Stanescu Valentin]

Doamnă Denisa,

mă odihnesc în tăcerea serii de april’ să regăsesc în gând privirea de copil ce aştepta mirat ca Steau rotitoare să plimbe Carul mare dincolo de zare să-ntoarcă amurgul înalt către zenit şi drumul meu ’napoi de unde am venit. Trei sferturi dintr-un secol în clipă au căzut trecând în gol prin viaţă un drum care-a durut...

 

Îmi e de-’’ajuns că soarele apune
   Și ziua tot mai mult în mine scade,
Las cerul risipirea-mi să adune.’’

Cu bucuria lecturii, vă doresc o zi cu soare în suflet!