Toamnă fără ciocârlii

[Tudor Cicu]

Toamnă fără ciocârlii

 (prozopoem dedicație)

 

     „Stau la fereastra odăii întunecoase. Prin geam desluşesc o umbră...”, ba nu, mai multe. Ce-or fi cu ele? Între timp la știri se-anunță că, din cer, o ploaie grea de plumbi „a secerat cinci mii de ciocârlii”. De la geamul de unde privesc „nu pot vedea răsăritul / sunt doar o pasăre înfrântă”. Spre zările desdoite spre nord şi spre sud, după iureşul păsărilor pe cerul cu toamnă, privesc oscilând între cele două stări sufleteşti: să scrijelesc pe scoarța toamnei o poveste, ori să arunc cheia în mare și să mă strecor până la tine ca „să-mi răsfoiești cu blândețe neliniștile”. Dar pe tine, dragul meu, te-aud mergând la culcare cu păsări cântătoare în colivii, ca pentru a strânge, în brațe, Luna ce seamănă de o vreme argintul în pletele poeților. A fost un timp când mă așezam „lângă pomul din fața casei” și scrijeleam „cu litere amare soarta mea și a ta”, soarta a doi poeți care, ca și orbul Homer, au ridicat privirea spre cerul populat de păsări fără să vadă vreo apocalipsă în semnele lor.

      „– Oare, ce ne transmitea rapsodul acela popular când doinea atât de frumos: cântă cucu-n par de vie?”, te-am întrebat. „Mi-e frig acum, tare frig!...”, te-am auzit înflorind cuvinte despre puii păsării cu clonţ de rubin ciugulind prin ţărână, cu gândul la tinerețea lui Labiș.

     Te auzeam ca prin vis și nu zăream prin fereastră decât copacii în agonie, ce-și pierd în zări cenușii „frunzele pe rând”. Îmi zăvorâsem „cuvintele din gânduri sperând că toamna asta o să treacă” fără ca un alt Victor Eftimiu să mai aducă laudă celor nouă păuniţe albe, iar un Zaharia Stancu să ne pună din nou, într-un vers, ciocârlia cu „un cântec de aur”. din poemul său „Grâu”.

      „– De ce să ne mire? ai mai spus. Marin Sorescu, în „Minunea”, îl pusese pe Dumnezeu să zboare. Şi vor mai cânta ei – mulţi alţii – acest popor de păsări şi cerul lor, până când vom auzi, în adâncul oglinzilor din care le privesc poeţii, un zăngănit de arme, ca semn că lumea lor a şi fost tulburată de cei care îşi întemniţează poeţii în uitare”.

        „- Noi n-am uitat. Nu-i așa dragul meu?! Şi prin sufletul tău va trece o sabie, ca să descopere gândurile din multe inimi (Luca, cap. 2.35). Dar mult mai bine, o spune Marcu (cap. 8.36): Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?”

    Îmi strâng cu grijă bucățile de suflet spre a le așterne, mâine, pe hârtie.

       „– Ai spus ceva?” te aud.

        „– Firavul cântec al vieții...” îți răspund șoptit.

       Iar peste toate, sec, la știri se anunță că alt stol de ciocârlii îngroapă orașul într-un somn greu, iar pe trotuare, umbrele din schimbul de noapte, îngândurate, merg parcă la întâmplare purtându-și umbra speriată.

 

           (Gânduri desprinse din ATLASUL CU DIEZI – La mulți ani, Vasilisia Lazăr!)

 

[Vasilisia Lazăr]

Vă mulțumesc tuturor pentru urări, și vă doresc, la rândul meu, sănătate, iubire, belșug, inspirație și multe altele, bune și folositoare, fiecăruia după dorință sau trebuință. Mi-ați făcut ziua și mai specială. Cu prețuire! 

[Nikol MerBreM]

Casa cu oglinzi (precum sugerează sloganul site-ului) şi-a deschis uşile şi ferestrele toate, să putem intra, stoluri-stoluri :)! Noi am intrat, fiecare după cum ne e sufletul şi clipa, uneori mai veseli, alteori mai trişti, dar gazda ne-a primit cu un zâmbet şi cu braţele larg deschise, pe fiecare. E bine că dumneavoastră, domnule Cicu,  îi întoarceţi astăzi darul, un dar pe măsura celui primit!

Cu drag,

Nikol

[Tudor Cicu]

Fericit cel care poate aduce în dar, cuvintele Vasilisiei, pentru un astfel de eveniment din viața poetei, fericit și cititorul. 

[Ion Lazăr da Coza]

Prozopoemul are un crescendo seducător!

Mulțumim, Tudor Cicu!

La mulți ani fericiți, Lisia!

da Coza

[Dorina Cracană]

Frumos dar! La mulți ani sărbătoritei!

[Mihaela Popa]

minunat, reverență!

”– Ai spus ceva?... te aud.

– Firavul cântec al vieții...”

[Mihaela Suciu]

Frumoasă dedicație! Aveți exercițiul cititului și a scrisului. Majoritatea vorbesc de ciocârlii, de ciocârlan mai nimic... măcar de statornicia lui, nu migrează și cântă: https://www.youtube.com/watch?v=tpYrI1YA_O4

[chindea maria elena]

Mi-e frig de zbor și-o aripă ca cerul mă-nvelește protector și-mi culcă plânsul pe umărul de stea... și-i cântecul un dor ce sfarmă cordul unui timp nuntit să logodească viul..... aș spune eu, de n-ai fi spus-o tu....... La mulți ani, Lisia!

[Vasilisia Lazăr]

Ce surpriză frumoasă mi-ați făcut! Mă simt onorată că ați acordat o așa atenție umilelor mele versuri. Vă mulțumesc, maestre! Mi-ați făcut ziua și mai specială.

Şi vor mai cânta ei – mulţi alţii – acest popor de păsări şi cerul lor, până când vom auzi, în adâncul oglinzilor din care le privesc poeţii, un zăngănit de arme, ca semn că lumea lor a şi fost tulburată de cei care îşi întemniţează poeţii în uitare.

Superb!

[Valeria Merca]

Un prozo-poem dedicație, care, pe măsură ce îl savurezi, simți cum ți  se limpezește privirea. Nu întâmplător se spune că plânsul face ochii frumoși.:))

Admirație, Tudor Cicu!

Lisia, profit de această fericită întâmplare și mă bucur că pot fi printre primii care-ți spun, de pe acum, La mulți ani!