Timp fără timp

[Mirela Cocheci]

Iluzia trăirii... amăgitoare vremuri...

Înmărmurește clipa când clopotele bat,

În calendar, pe-o filă stă timpul înrămat,

Iar orologiul toarce și toarce ghemuri, ghemuri... 

Omega... punct, cuvântu-și înghite noțiunea,

Ce-avea de spus? ...tăcere învăluind tăceri,

Încorsetat în astăzi, în mâine și în ieri

Așteaptă preacuminte să-și spună rugăciunea. 

Cuprinsuri iluzorii sfârșesc prin caligrame

Pictate-n nopți și zile și-n cifre-anotimp

Pe pânze de păianjen cu mii de holograme

Pătrunse una-n alta de parcă se înghimp,

Ceasornicul se-nvârte, dar stă cuminte-n rame

De-un veac, de-un an, de-o clipă, de-un timp fără de timp.

[Mirela Cocheci]

Mulțumiri infinite, Grig Salvan! Prețuire!

[Grig Salvan]

Apreciez nu doar imaginile poetice deosebite și prozodia bine temperată, ci și infuzia de filosofie din text. De la un capăt la altul. Începând cu „iluzia trăirii”, „căci viața-i vis”, vorba unui clasic, „o iluzie frumoasă tot ce viața ne permite” spune un alt adagiu. Apoi „timpul fără de timp” e magistral prins în fotograme, statica și dinamica se îngemănează într-un paradox, „în calendar pe-o filă stă timpul înrămat”, dar oroglogiul toarce ghemuri după ghemuri la nesfârșit. Iar finalul surprinde magistral acest paradox temporal: 

„Ceasornicul se-nvârte dar stă cuminte-n rame

De-un veac, de-un an, de-o clipă, de-un timp fără de timp”

[Mirela Cocheci]

Mulțumesc frumos colegilor Gabriela Raucă si bolache alexandru! Prețuire!

[bolache alexandru]

Fugit ireparabile tempus... O poezie despre timp și iluzia trăirii. Poate viața chiar este o iluzie între alfa și omega. Frumos!

[Mirela Cocheci]

Mulțumesc frumos, gabriel cristea!

[gabriel cristea]

Felicitări! 

[Gabriela Raucă]

Trecerea timpului, care nu ne iartă, nici chiar acum, când orologiile nu se mai aud, grație tehnicii digitale, se face simțită. Un poem, care îndeamnă la reflecție și interpretări diverse, așa cum îi șade bine unei poezii adevărate. Mi-a făcut plăcere să o citesc. Admirație!

[Mirela Cocheci]

Mulțumesc frumos, Petrut Dan și Vasilisia Lazăr! Aleasă prețuire!

[Vasilisia Lazăr]

O reflecţie şi o îngândurare care au nevoie mereu de majuscule. Mi-a plăcut mult.

[petrut dan]

Deși în formă clasică, un poem cu nerv, fără prea multe metaforizări ce i-ar scădea din forță, un stil curat, direct, în consecință plăcut la lectură și ușor de parcus, bun, cu drag!