Să mai scrii despre iubire? ...ce-ndeletniciri vetuste...

Azi se spune că-i prostie, timp pierdut, vederi înguste,

Tot ce se putea descrie fost-a scris deja de alții,

Au cântat-o toți poeții, toate mințile, toți psalții. 

Ce-aș avea eu a mai spune, ce-aș putea mai mult să scriu,

Cum să definesc iubirea și mai bine s-o descriu?

E atât de perimată, nu mai este ce a fost,

Orice-aș scrie e zadarnic, e balast, e fără…

Când se revarsă zorii peste Vale

În evantai de raze auriu

Tresaltă energia-n minerale

Într-un decor ce nu pot să-l descriu. 

Și parcă simt că nu m-ajută scrisul,

Condeiul parcă nu-l știu mânui 

Să pot descrie-n versuri paradisul

Ce-a răsărit în Vale-n zori de zi. 

Când se revarsă zorii peste Vale

Se-apleacă însuși Cerul înspre ea

Să îi prefacă munții-n catedrale

Și-un colț de paradis din el să-i…

Ești o statuie de ceară

căreia i-au fost cusute buzele

cu fire de necuvinte.

Ești un bagaj într-o gară

unde nu oprește niciun tren.

Ești o balustradă pe un pod

pe care nu-l folosește nimeni.

Totuși... ești.

Ascunde-mă în tine, primăvară,

Să uit de ale iernilor suspine,

Să-nmuguresc din nou, așa ca tine,

Să nu-mi mai fie timpul o povară. 

Să fiu boboc din cap până-n picioare,

Să înviez din calde începuturi

Cu verde crud... și mii și mii de fluturi

Pe fruntea-nseninată să-mi coboare. 

Să uit de dinții iernilor flămânde 

Care mușcau din zi precum o fiară,

De amintiri cu geruri și osânde, 

Iar…

Se-adună umbrele-n sobor

Și iarna lacrimile-și varsă

Pe-a brazilor corolă arsă

De-atât suspin, de-atâta dor...

Ce trist decor! 

Se-aud cum ning dureri din cer

Pe trupurile ciopârțite,

Iar ei, cu brațe ostenite

Îngroapă pruncii și-apoi pier

Cu lerui ler... 

Se duc și vise și-amintiri

Rămane doar miros de moarte,

Lumina a plecat departe

Și toaca bate-n manăstiri

Cu brazi…

Cu darul revelației înscris 

Pe suflet, cu nădejde, din osândă 

Te-ai prefacut în candidă izbândă

Și-n Rugă isihastă pe-un zapis. 

Și lucrurile iată, toate-s noi,

Iar tu - o dimineața însorită,

Un fluture, livadă-mbobocită

Și Rugă isihastă-n mii de foi. 

Și-n noapte, când în taină mulțumești,

Iluminat de-o reverie castă

Se-arată mii de cete îngerești 

Slăvind Lumina Sfântă ce…

Tu mergi pe drumu-ți hărăzit 

De cer, și-i lasă-n pace

În cercul strâmt și mărginit 

De-a viața să se joace. 

Trăiesc un vis și-apoi dispar

Pierduți printre morminte,

Dar tu, poete, ai un dar:

Să scrii pe cer cuvinte. 

Tu mergi pe drumul tău, tăcut

Și-i lasă, dar, în pace, 

În gobul lor din lut făcut,

De-a viața să se joace.

Ce tare ninge, Doamne, ce mai iarnă,

De-atâta vreme n-a mai nins așa,

Cerneala nu-ndrăznește să se-aștearnă

Pe pagini albe-n cărți de catifea. 

Ce tare ninge, Doamne, pe coclauri,

Ca-n stihurile mele, cadențat,

Zăpezile și-au pus pe frunte lauri

Și slovele în gând mi-au înghețat... 

Ce tare ninge, Doamne, prin înscrisuri

Cu primăveri apuse-n inimi-sloi,

Se dezgolesc poemele de…

Fantasmele-ndoielii te-nspăimântă,

Să vezi, s-auzi nadirul nu te lasă

Și ocultate, umbrele te-apasă,

Mundane gânduri mintea îți frământă... 

Luminile-au uitat să mai învie,

Se-ascund prin mii și mii de văi obscure,

Cât poate oare inima să-ndure

În umbra care ține-o veșnicie? 

Când în abis iubirile-asfințesc

Genune sau deșert îți e totuna,

Mundane gânduri fruntea copleșesc 

Și mintea…

Într-o lume-n care lupii piei de oaie și-au făcut 

Eu visez că scriu poeme despre albul absolut,

Urme de seringi și vise-n colț de stradă se preling,

Eu, boem, mai scriu poeme și cu ele vreau să-nving? 

Din țărână iese sânge, bat războaie reci la porți,

Plâng icoanele-n biserici, sfinții tac de parcă-s morți...

Numai gândul meu nu tace scrie stihuri pe pereți 

Într-o lume înțeleasă-n rimă, numai de…

Zi de noiembrie sfârșită,

Bacovian, pământul geme

Umbrind un vis care se teme

Că va pieri și n-are vreme

Iubirii, de zăpezi strivită

Un semn să-i dea,

Măcar să-i spună 

Un ceas să stea, să nu apună, 

Lumina-ntr-însa să rămână...

Tomnatic gând cu falduri reci

Omăt arunci peste visare

Apui în toamna care moare...

Mai stai, mai stai, miros de floare 

Neliniștile să-mi petreci,

Ecoul…

Să-mi pregătească cerul un descântec

Să pot să fac cu el un legământ, 

Să-i scriu poeme-n suflet și pe pântec

Și să răsar din gândul unui gând. 

Să-mi spună cum găsesc desăvârșirea,

Să facem amândoi un compromis,

Să nu ne mai jucăm de-a nemurirea

Și să mă-nalț din visul unui vis. 

Să mă trezesc Lumină printre stele,

Să zbor ușor, cu ele să vibrez,

Să le confund cu…

Valsează timpu-n brațe de netimp

În ritm de răsărituri și apusuri

Se-nclină însăși fruntea lui Olimp

Să preamăreasca sensul din opusuri.

De jos, de sus, Pământ și Panteon

Lumina și-ntunericul visează 

Un vals în doi pe-o scenă-n Odeon

Și trupurile lor se-mpreunează.

Un pas-nainte, altul înapoi,

La stânga și la dreapta nemuririi

Întruchipați într-unul amândoi

Uitând de rânduielile…

"Decebalus per Scorilo" aste vorbe glia spus-a

Când am sărutat pământul dac la Sarmizegetusa

Și-am simțit dureri și patimi ascultând suspinul gliei,

A străbunilor chemare, sus, în Munții Orăștiei. 

Atingând cu buza urma lespezii pavată-n piatră

Glasul dacilor răspuns-a: sfânt pământ, străbună vatră,

Parcă auzeam copite, caii-n tropot nechezând 

Crâncen zăngănit de paloș, sulițe-n văzduh zburând. 

Fulgere venind…

Apollo-i dăruise o liră fermecată

Înmărmurește clipa când strunele cuvântă,

Când pietrele se mișcă Olimpul se desfată,

Blagoslovit de muze, Orpheus cântă, cântă...

Acordurile zboară, suave, măiestrite

Și trilul îmblânzește orice sălbăticiune

Se-opresc argonauții, sirenele-s vrăjite, 

Ecourile lirei răzbat până-n genune.

Vrăjită fu și Nimfa și-i deveni soție,

Dar șarpele mușcând-o a coborât-o-n…

Mă tot întreb: de ce, de ce 

urmează după "a" un "be",

de ce pe patru de-l împarți 

la doi, e doi, de ce e marți 

doar după luni, de ce-i rotund 

pământul, și de mă scufund 

în apă, de ce ea mă va 

lovi la fel, ca forța mea?

Și iarăși mă întreb ce-ar fi 

să fie zece, după mii... 

și lângă "a" să fie-un "x"

(fără a pune asterisc).

Și mă întreb dacă-i de-ajuns 

doar un răspuns în…

Ce trist destin, ce crunt somnambulism,

Sofismele sunt astăzi preamărite,

Esențele-n gheenă-s azvârlite, 

Miroase-a ignoranță și-a snobism. 

Atâtea slăvi, atâtea osanale,

Poncifului i-au ridicat statuie,

Virtuțile, cu palmele în cuie

Își strigă răstignirea din haznale. 

Ne-a invadat mirosul de truism

Și nu mai știm ce-nseamnă o virtute,

Suntem cu toți sofisme surdomute...

Ce trist destin, ce…

Când mintea mea-i plecată pe coclauri

După povești cu zâne și balauri

Și după fel și fel de boroboațe,

Tu să mă ții, iubitul meu, în brațe!

Când eu visez, cu versurile-n minte

Bolborosind tot felul de cuvinte

Și-având doar poezia drept stăpână, 

Tu să mă ții, iubitul meu, de mână!

Când te privesc, dar văd o herghelie

De cai verzui ce fug pe zidărie 

Și-alerg și eu cu ei într-un răsuflet,

Tu…

Când bruma-i pune vremii diademe

Și vara-și ia ușor la revedere,

Învăluiți în lacrimi de tăcere

Dorm fluturii pe flori de crizanteme. 

Uitând de ploi, de toamnă și travalii

Visează paradisuri verzi în care

Se contopesc cu fiecare floare

În zilele-nsorite de rusalii. 

În vis nu-i nici târziu, nici prea devreme,

Nu-i toamnă, nu-i apus și nu-i durere...

Nu-i loc de griji, de legi, de…

Vezi, primăverile s-au isprăvit,

Cireșii copți au prins să se termine,

Când vremurile-n nopți m-au asfințit

E prea târziu să-mi fie dor de tine. 

Se plimbă toamna-n parc, printre castani

Și mi se-nfige-n oase înserarea,

Când timpul n-are timp de curtezani

E prea târziu să-ți mai aud chemarea. 

Mi-e creștetul stăpuns de ne-ntrebări...

Nu-i rost de a mai prinde diademe

Când fruntea-i toată plină de…