Strivit de vise

[Tudor Cicu]

Strivit de vise

 

La banca unde-am scris cândva un vers

Din crângul cu mesteceni într-o seară...

Îmi strâng de frig paltonul, ca din mers

Și-ngândurat m-așez. A câta oară?

 

Aici, odată luna cât un iaz

M-ademenea rotundă a-mpăcare

Și a fiori aduși ca de talaz

Ce soarta mi-i tot scoate în cărare.

 

Astfel ne trecem. Unii prea curând

Ca niște crengi ori maiestuoase ramuri

Și în pustiul soartei rând pe rând

Ne vom afla loc veșnic între neamuri.

 

Că nu-i pe lume vreun popas ori han

Și-un loc tihnit ca să te poți retrage

Acum sub dealuri soarele în ham

De mucul lumânării mele trage.

 

Așa ne ducem toți. Iubirea grea

A tot surpat atât de multe vise.

Tot ce pustia inimă urzea

Eu cred că Cel-de-Sus mi le croise.

 

Iar când foșnesc și plopii în zăvoi

De mă-nvelesc cu frunzele lor moarte

Mă tot gândesc în urmă că doar voi

Strivit de vise mă găsiți în carte.

[Tudor Cicu]

Valeria: bune observații pentru care îți mulțumesc. Am și înlocuit, ba chiar am modificat „pe-o carte” cu „în carte” introducând poezia pe ultima sută de metri, la final, în cartea recent aflată la tipar „Pe Carul Mare abia zărit”, astfel acest „în” are trimitere, sigură, la această carte. 

[Valeria Merca]

Delicat, pătrunzător.

Poemul îmi amintește de un citat care aparține lui Octavian Paler: Timpul are prostul obicei de a fi ireversibil.

Las semn de admirabil popas:

Aici, odată luna cât un iaz,

M-ademenea rotundă a-mpăcare

Și a fiori aduși ca de talaz

Ce soarta mi-i tot scoate în cărare.

(câteva însemnări: în s4 - o rupere de ritm la unde, iar în s5 urzit și urzea - aș fi găsit un sinonim pentru unul dintre aceste cuvinte - rîmâne ca autorul să decidă:) )

[Tudor Cicu]

Nikol: Nostalgia e o boală (se pare) personală, nu numai, în general, a poeților. Fericiți cei care au cititori ca tine! Aveși tot respectul meu, stimată doamnă!

[Nikol MerBreM]

Nostalgia poemului  "striveşte"! Mi-a plăcut conexiunea dintre soare şi lumânare!