țipătul disperat al iertării

[petrut dan]

știu puțin despre dragoste

dar despre suferință am învățat că niciun tratament

nu dă rezultate

 

așa cum e știut faptul că oamenii nu mănâncă

după câini

trăiesc singur

zorii se pregătesc să despartă apele

în emisfere sărate și dulci

precum cuvintele care-mi trec prin minte despre

zilele mele

 

fac înconjurul casei unde

dragostea închide capitolul dedicat oamenilor

care vorbesc

în șoaptă

pe străzi

copacii se aprind unul de la altul

așteptând un lucru rău să se întâmple

 

nu sunt nebun

pentru simplul motiv că nebunii nu-și pun întrebări

și dacă lumea are nevoie de un lider ca mine înseamnă că am ajuns în cabinele mici

de duminică

atunci când trebuie să fii sincer sau să

îl tratezi pe diavol de parcă ar ascunde în el o ființă umană

 

morții probabil vorbesc la fel despre noi

 

 

[petrut dan]

Mihaela,  mulțumesc, seară minunată, cu drag!

[Mihaela Popa]

un poem plin de înțelesuri, meditativ, superb!

[petrut dan]

Monica, îți mulțumesc, suntem bine!)

domnule Mihai Katin, apreciez mereu prezența și cuvintele pe care le lăsați în pagină, cu stimă!

domnule Valeriu Anghel, ca de obicei un comentariu avizat și complex pentru care vă mulțumesc, cu respect!

Manuela, mulțumesc pentru rezonanță, cu drag!

Alex, ma man, ai dreptate , toate cele mai bune, cu prietenie!)

Lisia, o să strâng comentariile într-un loc potrivit pentru iernile reci când nu poți sta fără foc și nu ai unde pleca, așa sunt de frumoase și profunde, my lady!)

[bolache alexandru]

Un poem meditativ cu singurătatea ca suportliric inevitabil atunci când dragostea e un capitol închis.

[Manuela Munteanu]

Dragostea și suferința sunt ele însele tratamente, într-un echilibru perfect yin și yang, cu efecte diferențiate asupra sufletului, dar dătătoare de mari lecții și autocunoaștere. Singurul tratament fără nevoie de complementaritate este iertarea (iar tu l-ai găsit cu țipăt), dar este foarte greu de administrat,  pentru că (nu-i așa?) ,,oamenii nu mănâncă după câini", iar grosierul a ajuns să recurgă la mijloace sofisticate. Diavolul se îmbracă de la Prada... Să-ți urez să fii lider? Nu. Fii tu, cel care ne încântă... Cu drag!

[Valeriu Anghel]

„nu sunt nebun

pentru simplul motiv că nebunii nu-și pun întrebări

și dacă lumea are nevoie de un lider ca mine înseamnă că am ajuns în cabinele mici

de duminică

atunci când trebuie să fii sincer sau să

îl tratezi pe diavol de parcă ar ascunde în el o ființă umană

 

morții probabil vorbesc la fel despre noi”

Un alt poem de duminică, cu un tempo într-un crescendo absolut, până la allegro, reflectând durere și tristețe, dar și rațiune și echilibru. 

[Vasilisia Lazăr]

Puțin câte puțin, omenirea a cedat frâiele umanității, toate parcă s-au întors cu susul în jos, nu ne mai interesează semenii noștri decât în măsura în care vrem sau trebuie să ne comparăm cu ei.

Singurătatea nu te-nvață că ești singur, ci singurul. (E. Cioran)

Un poem puternic și emoționant despre oameni, o meditație profundă asupra ideii de singurătate și a nevoii de conexiune umană, un adevărat compendiu pentru suflet ce aduce în fața cititorului atât trista realitate a vremurilor pe care le trăim, cât și adevăratele căi ale sufletului spre mântuire – iubirea și iertarea.

Un poem realist, revigorant și puternic prin stil și cuvânt, căruia i-ai conferit profunzimi nebănuite. Chapeau bas!

[Mihai Katin]

știu puțin despre dragoste

dar despre suferință am învățat că niciun tratament

nu dă rezultate...

corect   si  de citit  cu  ratiunea!

zorii se pregătesc să despartă apele

în emisfere sărate și dulci

precum cuvintele care-mi trec prin minte despre

zilele mele 

cata  inspiratie  pentru  o  zi  a  cuvintelor!

nu sunt nebun

pentru simplul motiv că nebunii nu-și pun întrebări  

cumplit  de adevarat, de fapt, poemul are  o luciditate a memoriei  pana  dincolo  de  acceptarea  finalului :

morții probabil vorbesc la fel despre noi   

o arta  poetica  exemplara!

[Monica Pester]

Iar Iertarea e grea. Mai ales când alegi să-ți fii singur terapeut, prieten, ascultător al spovedaniei...

[Monica Pester]

Tratamentul suferinței este întotdeauna, tot Iubirea. Panica ne cuprinde atunci când încetam să iubim. Atunci ne poate găsi și coasa veșniciei negre, iar moartea din lipsă  de dragoste e doar o ofrandă adusă diavolului.

Dixit  !