propun PARODIA (2)

[Tudor Cicu]

Nichita Stănescu: Lună în câmp

(originalul)

 

Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul,

sub cortul adormiţilor gutui

şi de-aş putea să-mi rup din ochi privirea,

văzduhul serii mi-ar părea căprui.

 

Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,

zvelţi vânători, în arcuiţii lei

din goana calului, cum îşi subţie arcul,

O, tinde-ţi mâna stângă către ei

 

şi stinge tu conturul lor de lemn subţire

pe care ramurile l-au aprins,

suind sub lună-n seve caii repezi

ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

 

Eu te privesc în ochi şi-n jur se şterg copacii.

În ochii tăi cu luna mă răsfrâng

...şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene

dar chipul ţi-l întorn, pe braţul stâng.

 

 

 

 

Lună în câmp...

(parodie după Nichita Stănescu- de Tudor Cicu)

                              Motto:

                                    “Mă-ta dacă este vie

                                     Spunei ca să vie

                                     Pân’ la noi la vie...

                                     Şi vom bea la razahie

                                     Să ne cadă în călcâie,

                                     Până aia... o să-nvie!”

                                      (zicere populară)

 

Cu mâna stângă... (dreapta, e… ba, nu-i);

Ţi-am şi întors spre mine chipul:

„- Mai ţii tu minte, sub acei gutui

Când tot dădeai cu gura şi băsnitul:

- Văzduhul serii, nu?... văzduhul serii”…

„- Mamă, ce drac şi tu, de-al dracului!"

 

Şi tot credeam că desluşeam prin crenge

Mânuţele, pe care prea betege

Mi le băgai, sub ţoale”... (se-nţelege!)

 

Din goana calului, cum îţi torcea mosorul

Ai vrut să ştii, de-nregistra contorul

Suind în lună, kilowaţi în şuturi

De-ai mozolit atâtea aşternuturi.

 

Dar te privesc, în jur se frâng copacii

În ochii tăi, minciunile dau roată…

„- Să mă predau? Eu cred că vârcolacii

Le bagă fetelor... în <campuri>, luna toată”.

 

Că ai putea să mă striveşti sub gene

Când te-afişezi cu alţii prin dughene.

 

 

[Tudor Cicu]

Nichita... poetul caruia m-am inchinat ca la idoli. Cintecul, dupa aceasta poezie (a lui ALIFANTIS) e ceva ingeresc. A fost sub lupa parodiei si in alte poezii. Nu trebuie sa mihneasca pe nimeni ca nu mi-a reusit. 

[Valeria Merca]

Semn de lectură.

[Ion Lazăr da Coza]

Putem vorbi aici de un exercițiu parodic. Parodia e totuși o oglindă (futilă, deși treaba-i serioasă!) a originalului. Ea păstrează numărul și forma versurilor, ritmul și, adesea, rimele.

da Coza

[Sofia Sincă]

Aici, da, este o parodie... scabroasă. Scuză-mă! A trecut mult peste limita normalului literar, din punctul meu de vedere. Are exprimări licențioase, chiar dacă ușor voalate. Și apoi, nu știu dacă poezia lui Nichita, atât de suavă merită așa ceva. Probabil... se poartă între bărbați... n-am nimic împotrivă.

Însă, din nou este doar părerea mea. De această dată foarte dezamăgită.

Sofy

[Tudor Cicu]

Se spune adesea că parodia este gen facil, de neluat în seamă de cititorul adevărat de poezie. Hm! E de discutat. Totuşi, să nu uităm că Marin Sorescu a debutat cu un volum de parodii de care nu s-a dezis niciodată. Mai mult: când s-a putut vorbi despre celebritatea sa, era mereu amintit acel volum de debut „Singur printre poeţi” – volumul de parodii. Poeţii care n-au fost în atenţia lui Marin Sorescu (contemporanii), s-au simţit frustaţi, de neluaţi în seamă ca valori şi repere. Parodia, deşi la origine semnifica un cântec distorsionat&contrafăcut, este o creaţie artistică. Fiind o imitaţie satirică a unei opere serioase (cunoscută publicului: opera ori autorul) ea echivalează cu un act critic.