Prologească reprezintă poemul care deschide volumul La Ghizunie al scriitorului Ion Lazăr da Coza, un volum de prozo-poeme inspirate din viața satului natal (Coza, Vrancea). Despre acest volum, maestrul Valeriu Anghel scria:
Ion Neculce a pus în faţa „Letopiseţului” său 42 de legende cu titlul „O samă de cuvinte”. Acestea conţineau tradiţii „ce sîntu audzite din om în om, de oameni vechi şi bătrîni” sau trăite de el. Farmecul lor constă în conţinutul educativ, cumpănit anecdotic, într-un limbaj care îl ajută la portretizarea unor personaje.
La Neculce m-a dus gândul citind cele 42 de poezii ale lui Ion Lazăr da Coza, majoritatea portrete sau mici naraţiuni realizate într-un limbaj al vrâncenilor de toată mâna pe care nimeni nu l-a mai reuşit până acum, nici în versuri, nici în proză.”
Prologească
Se zvonise că scriu poezii.
„Cine, mă’?! Ăla a’ Chetrei??...”
(pe mama o chema Chetra)
Ideea că cineva scrie
Nu era nouă pe prundurile
Astea umflate adesea de ape.
În satul vecin,
Profesorul I. B.
– „prințul Mîșkin”, cum îi plăcea
la beție
oho!...
să i se spună –,
Care preda din an în an și la școala noastră,
Scosese deja o carte de versuri în
Regie proprie. Și mai erau: V. A., M. B., Gh. Z.
Cărora le zâmbea lira.
„Da, mă’, da’ ăia e învățători de română
Pe când ăsta…”
Cu placheta mea de poeme optzeciste
N-am rupt gura satului.
„Poezii este
Miorița, Toma Alimoș,
Meșteru’ lu’ Manole, Peneș curcanu’…” ziceau ei
Desfăcând pe rând
Câte un deget din pumnul strâns...
Uitaseră de cele ale lui Anton Pann
Cele cu care au crescut părinții
Când făceau șezători pe la târle, iarna.
Acestea, vă spun că nu știți,
S-au transformat în snoave locale și mulți
Consăteni au devenit
Cu anasâna
Eroii bravului aromân, râzând
Unul de altul.
Poate că ăl din cheie, mai târziu,
M-a pus ca să scriu povestiri
Din lumea lor
Scuturându-le praf de alior în ochi
Și-acum, când mă văd, mă ocolesc,
Iar dacă n-au cum, ridică-o mână amorțită
Pân’ la coasta lipsă
A semn de salut
Sau se uită la mine
Ca boii lu’ Gândacea
(Gândacea ăsta avea doi boi mari
Și dacă te-mpungeau cu albul ochilor
Ți se muia soarta
Ca snopu’ de cânepă ținut în baltă patru luni,
Da’ nu erau răi!)
Și gândesc:
„Io n-am făcut nica grozav
Ca s’ mă zugrăvești în poveștili tali!”
Privind spre Bulzești
Le-ntorc gându’:
O să scriu și eu La Lilieci-i mei
Aducându-vă un omagiu.
Notă:
Pentru o mai bună înțelegere a ceea ce a dorit Ion Lazăr da Coza când a scris acest volum, o să vin cu o completare, de fapt un fragment din prefața scrisă de mine la volum:
Cine a citit povestirile lui Ion Lazăr da Coza, nu avea cum să nu remarce curgerea naturală, fără obstacole, a firului narativ, un excelent simţ al cuvântului viu, precum şi o mare deschidere spre lirism. Spontaneitate, originalitate şi expresivitate sunt doar câteva dintre atributele care-i definesc opera.
În volumul de faţă, La Ghizunie (versuri, 120 de pagini, Editura Armonii Culturale-Adjud, anul 2016, coperta Mihai Cătrună), poetul Ion Lazăr da Coza nu s-a putut despărţi (ori poate că nu a dorit să se despartă) total de prozatorul Ion Lazăr da Coza, continuând să imortalizeze, printre corzile lirei, realitatea satului vrâncean, surprinzând-o, măiestrit, în ipostaze cât mai inedite şi din unghiuri insolite, prelungind astfel vraja din cele două volume de povestiri. Textele, în număr de patruzeci şi două, sunt situate la graniţa dintre poezie şi proză, reprezentând o experienţă surprinzătoare şi reuşită, chiar dacă poezia se distanţează considerabil de abordarea anterioară, predominant confesivă, recurgând acum la epic şi descriptiv, şi, uneori, la dramatic. Autorul pare a se dispensa de orice convenţie prozodică, metafora şi simbolul fiind ca şi absente, dar excelează prin comparaţii şi epitete inspirate, liricul cedând cu uşurinţă locul naraţiunii şi teatralului.
Pe măsură ce te adânceşti în lectură, nu ai cum să nu observi o anumită influenţă soresciană, „vină” mărturisită de poet chiar din poezia-pilot a cărţii, în care îşi recunoaşte statutul de „epigon” al marelui Marin Sorescu, cel din ciclul La Lilieci: Privind spre Bulzeşti/ Le-ntorc gându’:/ O să scriu şi eu La Lilieci-i mei/ Aducându-vă un omagiu. (Prologească).
Şi totuşi, La Ghizunie se vrea (şi chiar este) altceva. Ceea ce-i conferă particularitate, făcând diferenţa faţă de scrierile din La Lilieci, avem să aflăm tot din mărturisirile autorului, făcute cândva în spaţiul virtual: „Sorescu cultivă anti-prozodia – cum spun exegeţii săi –, ca stare poetică prin revers, cultivă discursul intenţionat prozaic şi oralitatea ţărănească… dar el a scris în altă epocă, personajele lui au trăit în altă epocă. Eu aduc în poezia mea o vagă umbră de textualism... Specificitatea mea, îmi place să cred, constă şi în „concubinajul” pe care-l accentuez cât pot de mult (pentru unii, exasperat de mult) dintre arhaic şi contemporan, dintre arhaisme şi neologisme. Asta e lumea rurală de azi! Pentru mine, ţăranul nu-i o piesă din vitrina nu-ştiu-cărui muzeu, trăieşte, evoluează, arde etape… noul copleşindu-l. Apoi Sorescu e oltean, eu sunt moldovean – regiuni şi regionalisme diferite, obiceiuri şi eresuri diferite (la noi, de exemplu, nu există mitul moroiului), abordări diferite. Mă axez foarte mult pe etnografie…”
Ion Lazăr da Coza creionează, printr-un melanj epico-liric seducător, aspecte umane din spaţiul rural românesc, eroii săi, asupra cărora se apleacă cu o ironie duioasă, nefiind mai prejos de personajele din snoavele populare. Poetul-narator înveşniceşte o multitudine de voci şi roluri prin care se exprimă colectivitatea sătească, evidenţiind actori, situaţii şi scene de viaţă, în majoritatea lor, reale.
Credinţele şi datinile, relaţiile familiale, munca zilnică sau sezonieră, dar şi unele trimiteri spre fabulos – a se vedea poezia ce dă titlul cărţii –, constituie cadrul în care se înscriu instantaneele, pentru că fiecare poem reprezintă o mică secvenţă din sarabanda comunităţii. Tipologia personajelor este de o mare diversitate: dramatice, groteşti şi mai cu seamă comice, ele aparţin unei lumi de o neobişnuită mobilitate spirituală.
În sat, toată lumea cunoaşte pe toată lumea şi despre aproape fiecare există o istorioară prin care respectivul a rămas în memoria colectivă. Numele şi poreclele acestora sunt pur şi simplu savuroase, făcând, adeseori, deliciul lecturii.
Voi continua să postez, pe rând, cele 42 de prozo-poeme pe care le conține volumul, însă în această postare am dorit doar o mică prezentare/clarificare pentru cititori și, bineînțeles, poemul care deschide volumul.
Adaugă un comentariu
Dan, făcut aici o radiografiere pe cât de completă, pe atât de complexă a întregului demers artistic a lui Ion. Într-adevăr, acest gen de scriere e foarte pretențios, trebuie să cunoști bine psihologia personajelor, să ai spirit de observație, să fii autentic, să-ți iubești personajele și, mai presus de toate, să ai talentul de a reda, astfel încât să poți surprinde, în câteva cuvinte, esența. Mulțumesc mult pentru modul în care te-ai aplecat asupra acestui tip de scriere, pentru analiza detaliată și pentru cuvintele frumoase. Ai și talent de critic, să știi. Cu drag!
Da, Mihaela, ai dreptate. Mă bucur mult că ați vorbit. El te aprecia mult. Cu drag!
Alex, încă rămâne un subiect deschis acest aspect. Și la Sorescu cu volumul „La Lilieci” au existat păreri pro și contra. Important e că transmite și place. Totuși, subiectele sunt cam mici pentru o proză veritabilă (mai ales, cum scria Ion proză, povestirile lui fiind fiecare dintre ele un roman în miniatură). Acest tip de scriere se încadrează mai bine în forma aceasta, zic eu. Totuși, între textele lui Ion și cele a lui Dan e o diferență. La Dan s-ar putea dezvolta o proză frumoasă, personajele și abordarea sunt de altă factură. Mă bucur că ți-a plăcut.
Vă mulțumesc cu căldură pentru minunatele cuvinte, domnule Katin!
Ada, încerc pe cât posibil să-l țin viu, și, mai ales, moștenirea de suflet pe care ne-a lăsat-o. Mulțumesc din inimă!
Și eu mă bucur că o ai, Dorina. Din păcate, și eu tot una mai am. Cu drag!
Da, Amanda, bine-spus. Ion și-a iubit mult personajele și a scris cu o anume duioșie despre ele. Mulțumesc cu drag!
Am avut onoarea și bucuria de a vorbi cu domnul da Coza, și de atunci i-am citit scrierile folosind memoria vocii sale. Un timbru unic pe toate planurile, un om de mare sensibilitate și capacitate de redare în registru autentic. Mă înclin!
Genul acesta de scriere este pretențios pentru faptul că în afară de talent îți trebuie spirit de observație, imaginația subordonându-se realului chiar dacă interpretarea poate avea nota ei personală tot trebuie să știi și să-ți placă despre ceea ce scrii, altfel ușor poți ajunge în ridicol dacă lipsește autenticul, iar autenticul nu vine nici dacă-l rogi nici dacă te -ai duce până la capătul pământului după el, el pur și simplu există, este acolo, dar autorul trebuie să-l descopere cu mijloacele sale ca în cazul de față în care o situație aparent comună devine motivul evidențierii/descoperirii unui fel de gândire, a unei atitudini întâlnite în anumite zone sau într-un anumit social influențat de asprul cotidian unde ai zice că, cultura/arta ar conta mai puțin, dar, de fapt realizăm că nu este deloc așa, nu degeaba a intrat deja în gena noastră faptul că '' românul s-a născut poet'', iar poemul acesta mi se pare o dovadă de netăgăduit așa cum nu-i poți tăgădui autorului nici valoarea nici forța talentului, o scriere în primul rând naturală precum firescul unei lucrări agricole ce ar putea foarte bine să fie predată și-n școală, asemenea poeme pot deschide gustul pentru lectură fără nicio problemă, respect!
Superb exemplu prin care viața satului poate și trebuie să devină motiv poetic. Ion da Coza îmi spunea și mie că La lilieci este un exemplu de poezie care trebuie să fie îmbrățișată și de poeții contemporani. Este unul din motivele pentru care am salutat poezia lui Dan Petruț... Mă refer la acea poezie a lui care surprinde aspecte din viața satului.Revenind la poezia lui Ion modul în care textul rămâne poezie este de studiat. Altfel putem avea în loc de o poezie superbă un fragment de proză bun... La Ghizunie este un volum de poezie autentică! Mulțumim Lisia!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE