Picapul

[Ion Lazăr da Coza]

om de zăpadă stuchit de căldură și praf

erai dacă

ofițerul de serviciu

la-mpărțitul corespondenței

o dată pe săptămână măcar

nu-ți striga numele cercănat de vreo

Mărie/Mymy sau de-o Florică/Fyfy

ori de-o Maricică/

Cycă

n-avea plicuri roz-bombon parfumate

Petrana/Petrya lu’ Tetica

da’-i răspundea lui Silică a’ lu’ Popricu

în ălea de-un leu douăzeci

de ceva timp nu prea entuziasmată

că parcă nu mai făcea de nasul ei acum că avea

cu banii luați

de pe un tăuraș tainat picap

erau la modă

nu-ți urla

difuzorul în fereastră

nu existai

– Tetica s-a văietat în glumă bă

mi-am băgat buhaiu’ cu

coarnele-n priză de mă surzăște

nu alta flăcăii

râdeau de fetele lui prin sat

șase la număr nu toate scoase la horă

de nu mai puteau –

Silică nu știa tărășenia și busola

părea să i se fi înțepenit

cu azimutu’ înspre Petrana

ba începuse chiar să creadă tot ce-i

dicta ba un camarad ba

altul la-ntocmirea scrisorilor de-amor

și-acum aștepta

cu înmiit nesaț liberarea ce veni

ca o naștere spontană

cu-o zi și-o noapte și

șaptesprezece minute mai devreme

fudul

purta valiza ca pe-un cozonac dospit

cu ochii pe drum poate

poate-o vede pe Petrana da’-i fu calea

de Iorguța lu’ Calup tăiată

aracan de-alde Tetica

a fost a doua vorbă a fetei

le-a intrat cu coarnele-n priză buhaiul

maare neauzită

maaare

neinspirat și-n ceas falnic tocmit de ursită

pe la Petrana

a trecut vânjosul veteran să se intereseze

de chestiune

să-ți sară

șase destoinice surori în cap

nu-i de colo și nici măcar

nu înțelegea ce zic – urla picapul

 

vedeți dumneavoastră Silică

dacă s-ar fi priceput o adiere

la electricitate

ar fi știut că

cheratina nu conduce curent

 

oricum la părinți

Iorguța lu’ Calup era singurică (nu intră

în abac ăi doi frați mai mici!)

 

și avea și-un vițeluș la îngrășat.

                                       din ciclu La Ghizunie

[Ion Lazăr da Coza]

Dragă Melania, unele subiecte îmi dau voie să fiu mai liric și mai ludic, altele nu. Știind că pierd, abordez totuși ambele tipuri de subiecte.

[Mihaela Roxana Boboc]

Părerea mea e că trebuie să ai un har aparte să poți scrie ce scrie Ion. Recunosc că n-aș putea. Eu așa fină ironie și simț al umorului rareori am văzut. În momentul în care acestea se transpun în scriere (proză/poezie mi-e egal) avem de-a face cu ceva special. Și merită reliefat!

[Chris]

Apăi tăt a fără picap îi mai bună, zic io! :)) Am citit cu multă plăcere, chiar mă întrebam pe când următoarea postare! :)))

[Ion Lazăr da Coza]

         Domnule Bedrule,

         Nu cred că cineva are monopol asupra umorului rural. Nici chiar Maestrul Marin Sorescu! Dacă ar fi așa ceva, atunci Marin Sorescu ce mai caută după Anton Pann? Și să mai luăm un caz: Se acceptă îndeobște că simbolismul lui George Bacovia e acela din tradiţia sumbră a baudelairianismului, care a cântat ploaia insinuantă, rece, provincia, urâtul funebru, monotonia burgheză, tristeţea autumnală… că prototipurile sunt Rodenbach, Rimbaud (mai puţin) şi Verlaine; cadavrele în putrefacţie, sânii surpaţi ai iubitei sunt o reminescenţă din Baudelaire, iar toamnele insalubre, tusea şi ftizia vin de la tuberculosul Jules Laforgue; în sfârşit, nevrozele, macabrul, sentimentalismul morbid, claviristele care cântă marşuri funebre de Chopèn îşi au originea în Maurice Rollinat etc., etc. mă tem însă că-l uităm pe Tradem – pionierul simbolismului în lirica românească. Ce facem? Îi negăm opera lui Bacovia? Îi distrugem pe poeții bacovieni? Oho, cât am avea de muncă!...
         Revenind „la oile noastre”, idolul dvs. doljean cultivă anti-prozodia, ca stare poetică prin revers, discursul voit prozaic și oralitatea țărănească, dar el a scris în altă epocă, personajele lui au trăit în altă epocă. Originalitatea mea, îmi place să cred, constă tocmai în acest contrast pe care-l accentuez cât pot de mult dintre arhaic și contemporan, dintre arhaisme și neologisme. Asta e lumea rurală de azi! Credeți-mă, trăiesc în acest mediu zi de zi! Pentru mine, țăranul nu-i o piesă din vitrina nu-știu-cărui muzeu. Apoi Sorescu e oltean, eu sunt moldovean – regiuni și regionalisme diferite, obiceiuri și eresuri diferite, abordări diferite (eu mă axez foarte mult pe etnografie)...
         Cineva căuta, pe altă cale, să mă convingă de faptul că, citez: „MARIN SORESCU face, in fiecare stenograma, spre final, cate un ...joc de glezna, cate o rupere de ritm, rupere de efemer si arunca poemul in META-FIZIC/ in transcendental...” Nu-l contrazic. Dar, sincer, nu văd transcendentalul la un personaj care suflă-ntr-o trompetă, sau la altul care, speriindu-se de un moroi, se alege cu o hemiplegie.
          Într-un singur loc suntem de acord: „La Lilieci”, într-adevăr, prima parte are har, dar departe de a fi genială. A doua parte, Sorescu a tot săpat, dar filonul îl/se epuizase deja.
Pentru o corectă părere, v-aș recomanda să citiți mai multe scrieri din ciclu La Ghizunie, dar nu vreau să vă schimbați impresia.

Considerație,

[Ion Lazăr da Coza]

Corina, sincer, știai că cheratina nu conduce curent?

Drag,

[Ion Lazăr da Coza]

Mă bucur că receptezi ecoul Ghizuniei, Angelina. Îmbrățișări!

[Ion Lazăr da Coza]

Ai sesizat bine, Sofia. Asta e intenția mea. Mulțumiri!

[Ion Lazăr da Coza]

Gabriela, prin topică, fug un pic de prozaic.

Mulțumiri!

[Corina Militaru]

vedeți dumneavoastră Silică

dacă s-ar fi priceput o adiere

la electricitate

ar fi știut că

cheratina nu conduce curent :)) Am gustat, placee!

[Nădejde Angelina]

Mereu vin cu drag,  La Ghizunie! Reverenţă!