Pelerinaj amnezic

[chindea maria elena]

în ritm de pseudo-ursită

 

nu privesc în icoană
din iriși defrișez ploile uscate
spaime
respir moarte cu voluptate
gust umil adâncul din mine fără procură
chipul dintâi se-adună greu din țesături uzate
atâtea fețe
ruguri
ceruri înecate în aripi
Iocasta înfășoară cu grație absurdul
în urzeală
suveica zboară fără adresă exactă

în sămânță întorc drumuri
a câta oară lipesc muguri de talpă
aceleași pietre (nu mi s-au dat altele
dintr-o economie precară testul nu trebuia compromis)
alt mozaic trasează aceeași poveste
sau nu
cui credeam eu că-i pasă
Oedip și-a terminat pelerinajul vinovăției în pupă
câte secunde să dau înapoi profeția
cine spune
toată lumea vorbește în sunete surde

silabisește în rune străine
Pithia
chipul și-a pierdut magneții în umbră
căutarea desfide
citirea simplistă nu mai deschide nici carte profană
alfabetul iese din grilă
sacrul topește fără să vrea
tăcerea candidă

incestuoasă vreme


mamă
dacă nu cobori din icoană

cum poți să mă naști

 

[chindea maria elena]

Hihihihihi Ioane!!!! M-așteptam la o placare!  Foloseam icoana ca simbol al împietririi, al neacceptării înnoirii  și expansiunii - nu făceam trimitere la ”jalonul” nașterii din femeie în carne efemeră! De fapt - chiar această viață efemeră, cred că e jalonată de o multitudine de morți și nașteri, nu doar de câte una! Și da - cred că avem mai mulți părinți decât e dispusă mintea noastră efemeră să accepte! Hihihihi - ce zici de blasfemie???  Dacă am judeca viața cu mintea divină (care nu are granițe și limitări) și am privi prin ochiul nepereche al luminii sacre am vedea că putem sări într-un dincolo altfel în care dimensiunea noastră nu mai are umbră!  Câtă vreme ne raportăm respirația doar la șabloane - manifestăm doar subdiviziunile șabloanelor!  Când ne vom privi abisul în ochi vom avea deschisă calea adevăratei cunoașteri când alfabetul vieții va cuprinde alte foneme dincolo de dimensiunea aceasta!.... Poate că săriturile mele nu sunt înafara umbrei - dar te asigur că sunt destul de complexe ca să modifice încontinuu planșele vederilor mele!  Așa că voi ucide toate identitățile, voi lăsa moartea să mă îmbrățișeze pentru a naște lumea din mine altfel! Și cum existența mea și a tuturor este legată indubitabil vom muri și ne vom naște infinit unii din alții, fie chiar și pe parcursul unei singure zile!........ Și nu ignor ”sofismele” tale iar șicanele le ador!  Or fi și plăcerile astea ale mele ”jaloane”!  Hihihihi! Îmi asum! Cu drag! Gerra          

[Ion Lazăr da Coza]

În comentariu zici: Pe o fundație sfărmată și ruginită nu se poate construi nici o colibă de stuf - necum un palat!  Geneza nu ne poate înnoi dacă o decupăm după aceleași jaloane! dar în poezie invoci: mamă/ dacă nu cobori din icoană// cum poți să mă naști deci jaloaneeeeeee!

„Nu putem sări dincolo de umbra noastră!”

Ignorând sofismele mele (te șicanez că-mi ești dragă!), poezia place!

da Coza

[chindea maria elena]

Mariana, Ana, Angi, Luminița - vă mulțumesc și vă îmbrățișez! Drag Gerra

[chindea maria elena]

Mulțumesc de semn Adelaide! Cu drag, Gerra

[chindea maria elena]

Corina, încântată că-ți plăcu și-ți fuse dor! :))))  Mai ales pentru dor, grație! Gerra

[chindea maria elena]

Asta înseamnă că nu-mi dezmint zodia, Mel! :)))  Arderea dincolo de scrumire înseamnă și purificare, pregătirea terenului pentru o nouă regenerare!!! Iar necesitatea durerii pentru trezirea noastră este indubitabilă Mel! Drag, Gerra

[chindea maria elena]

Sofy, eu sunt setată din start pe modul  ”iconoclastă”! În nici un caz nu sunt adepta unui destin implacabil, unde omul nu reprezintă nimic! Dar ca observator obiectiv - nu pot să nu relev că la aceste vremuri absolut unice în istoria lumii cunoscute de la Iisus încoace se pun niște filtre învechite care malformează realitate, oameni, legi.... Pe o fundație sfărmată și ruginită nu se poate construi nici o colibă de stuf - necum un palat!  Geneza nu ne poate înnoi dacă o decupăm după aceleași jaloane!  Asta încerc să fac: ca și Samson să dărâm coloanele templului pentru a construi altul! Viabil! Doare? Fără discuție - dar e necesar! Foarte!..... Drag, Mari Ela!   

[Valeria Merca]

Semn de Admiratie!

[Corina Militaru]

Superb! Îmi era dor :) 

[Sofia Sincă]

Interesantă teorie despre timp și existență. Ajunsă la momentul ancestral-meditativ, fenomenul cuprins în chingile simțirii poetei apare ieșit din comun, într-un amestec tipic suprarealist. Un delir liric apăsător, din care, se pare, nu se poate evada. Legile evoluției fiind contrazise.

Deși doare enorm, poemul este cuceritor. Sfredelitor!

Îmi era dor de dorul tău, Mari Ela.

Sofy