Dincolo de orgoliul fericirii descoperiţi gara

[Mihai Katin]

 

În agora nici un filosof

Nu mai vrea portavoce,

Mulţimea perorează

Sub semnul atroce

Al balanţei pe care

 Inima de miel e mai uşoară

Decât carnea

Norilor scoşi din saramură

Iuda  nu vă sărută  pe gură

Doar  spune  despre  alb  că poate

E  sângele  din ninsori ghilotinate

Pe ritmul de la toba mare,

Vă mai doare

 Povestea cu bradul

Ce-şi vinde podoaba

Și se injectează în poleire

Mestecaţi puţină iubire

Şi nu uitaţi

Să vă ştergeţi la gură

De zâmbetul fricii gurmande,

Moartea printre noi îşi caută amante

Ori robi

Care să ţină pe umeri fanfara,

Dincolo de orgoliul fericirii descoperiţi gara

Unde mai  vine trenul

 Cu roţi de sidef şi strigăt de oase.

Nefericiţilor, ieşiţi din case

Şi faceţi cu batista,

Învăţaţi ce naiba , cum se spune:

La revedere lume!

 La revedere şi rămas bun!

Un nebun

Vă pupă pe frunte ori  nas

 La final  vă învaţă

Cum să vă vindeţi la piaţă

Autoportretul  cu  un regret

Dându-şi  foc langă şevalet.

 

 

 

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Textul impresionează construind o atmosferă  ironică asupra degradării umane și a fricii de moarte. Limbajul tăios și asocierile neașteptate oferă o forță expresivă deosebită.

Așteptăm  pe viitor comentariile dumneavoastră mature și memorabile.

[Vasilisia Lazăr]

Poemul dumneavoastră impresionează prin forța imaginilor și prin discursul său alegoric, în care ironia, absurdul și reflecția existențială se împletesc într-o viziune tulburătoare asupra lumii contemporane. Succesiunea metaforelor creează un univers poetic dens, provocând cititorul să descifreze sensurile ascunse dincolo de aparențe. Finalul, de o expresivitate aparte, transformă autoportretul într-un simbol al sacrificiului și al condiției creatorului. O poezie care nu se consumă la prima lectură.

M-au oprit aceste versuri extraordinare:

„Mestecaţi puţină iubire/ Şi nu uitaţi/ Să vă ştergeţi la gură...”

Ce imagine! Este simultan tandră și sarcastică. Te face să zâmbești și, în același timp, să te întrebi dacă nu cumva iubirea a devenit un simplu consum, un gest fără profunzime.

Iar titlul... „Dincolo de orgoliul fericirii descoperiţi gara” este unul dintre acele titluri care ar putea fi un poem de sine stătător. Felicitări!

[Maria Mitea]

...” o  rupere,o deconectare  voita ” - se pare că e vorba de solitudine ... 

zic că ai făcut bine să scrii poemul, să-l împarți și să scrim pe margine ... zic că e de bine dacă stârnește spiritul cititorului... ( în tot  ce am comentat e vorba de literatură, nimic personal) 

[Mihai Katin]

Mariei Mitea

 singurătatea chiar exista și în cele mai aglomerate spatii umane pentru ca  înseamnă  o  rupere,o deconectare  voita sau nu de la relația  de comunicare,spațiul intimității  personale  are  o  astfel de singurătate confortabila,cu  cat socializam mai mult acumulam si puncte pentru singurătate dar ajunge cu  ideile mele,despre poem ,poate e bine  pe viitor sa ma abțin de la comentarii si de la astfel de teme postate  pe site....

[Maria Mitea]

”descoperi gara,

Unde mai  vine trenul

 Cu roţi de sidef şi strigăt de oase.” - am auzit și zâmbit, poate e un tren mior, încă nu a învățat să behăie dacă strigă ... ( super metafora) 

Și e forte ” Inima de miel e mai uşoară” - e atât de ușoară încât nu aș mai numi decât ce e mai ușoară .... e mai ușoară decât orice ... 

Mihai, mi-a plăcut acest ”antidot la avatarurile  singurătății,” - și mă întreb dacă chiar există singurătate, sau e ceva ce ne dorim noi din neputința de a exila în Dumnezeu? .... pentru că vine o etapă în viață când e momentul să ieșim din lume să ne întoarcem cu tot cu suflet în El, dar tot amânăm din diferite motive ...

Sfînta Tereza: „ca și cum două lumânări s-ar alătura atât de strâns, încât toată lumina ar fi una” - astfel, unde să mai încapă singurătatea? 

( zilele astea măzgăleam ceva de genul:

” ...poate am să te dezamăgesc,

daaar      de ce mi se pare că te dorești a fi singur  - știi, care e secretul acestei lumi? Încă nu s-a născut singurătatea. Iar dacă vreodată se va naște, dacă se va naște, atunci vom fi siguri de sfârșitul acestei  lumi însuflețite de duhuri, și îngeri, și sfinți,  și Dumnezeu… și că o lume stearpă  poate ne va urma… dar cum? ) 

( îmi place ideea de ”grafitty  desenat pe  un perete sensibil al rațiunii,” - nu e numai singurătatea, e și plictiseala și lehamitea în poem, ... care-mi spune cumva că ne agățăm de lume atât de tare, ne identificăm cu ea până ni se urăște ...din păcate uităm să-i dăm drumul , să ne desprindem de ea: ne atașăm , da ne uităm atașați, prinși în ea ca într-o plasă mică de pescuit ... că sincer vorbind  mică mai e lumea, :) 

Jose Ortega y Gasset, el cred că scria  „stării de graţie", oriunde s-ar prezenta ea, se

bazează, aşadar, pe faptul că eşti în afara lumii şi în afara ta însuţi.” :) 

 iar sfârșitul  de poem: nu am mai zâmbit , 

”Autoportretul cu un regret

Dându-şi foc langă şevalet.” - deși predomină o notă banală 

[Mihai Katin]

uneori poezia este un antidot la avatarurile  singurătății,un grafitty  desenat pe  un perete sensibil al rațiunii,trebuie sa acceptam ca oricât de rationali am fi,de meticuloși,de nepăsători sau foarte docți  nu exista persoana fără  sa dezvolte mai devreme sau mai târziu o alienare personala, nu  suntem ființe edenice  si  dramele sunt cotidiene ,acele necazuri casnice devin rutine,acea lehamite cu care rațiunea  își pansează rănile este modus vivendi,fericirea o consider  aparținând revelației  dumnezeiești  ,doar unii reușim sa descoperim atat de necesarele bucurii simple,ultimele versuri spun mai mult decât un banal  sfârșit de poem

Autoportretul cu un regret

Dându-şi foc langă şevalet.