Trebuie să te odihnești, iubito, ca să mă afli,

mi-ai spus,

nu ai dormit de peste un deceniu,

mereu ai avut câte ceva de făcut prin sufletul meu...

Mi-era frig și ai aprins un foc imperial,

mi-era cald și ai adus Niagara peste văpaie,

cu tine am văzut primele albine înecate în miere,

ai făcut bungee jumping să le salvezi,

te priveam de pe creste, erai atât de mică și de curajoasă!

În cădere, s-a agățat de tine o floare-de-colț.

 

N-ai dormit, iubito, știam că nu dormi,

nopțile ai frământat pâine pentru zilele mele,

erai frumoasă în rochie albastră cu fluturi albi,

aș fi vrut să te ajut, dar numai tu știai să chemi soarele

să rumenească îndeajuns timpul nostru,

numai tu...

 

Dragul meu,

 

Toate scrisorile noastre au ajuns la timp,

sunt acolo, în cutia poștală a inimii,

amândoi am înțeles cum e cu oglinda în care îți vezi

o viață din trecut și una din viitor,

încă se mai distinge motto-ul din colț:

să fii iubit e un blestem,

să iubești e o binecuvântare,

cineva a scrijelit primul rând și l-a agățat de un ghimpe.

 

Mă bucur că grâul nu s-a mănat și a crescut aproape cât Turnul Eiffel,

să-i mulțumim Domnului pentru fântânile pe care ni le-a așezat în drum,

dacă au secat nu e vina noastră,

din când în când se aude un cântec, facem un duo formidabil,

tu de o parte a lumii,

eu într-un licurici care învață să te găsească.  

 

 

Vizualizări: 211

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Iulie 30, 2017 la 4:17pm

Vă mulțumesc, d-le Valerian! Onorată!

Duminică plăcută!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Iulie 30, 2017 la 4:16pm

Îmbrățișări, Denisa!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Iulie 30, 2017 la 4:14pm

Uneori mai vorbesc singură, Sofi, dar acum îi zic... monolog! :)))

Mulțumesc, mulțumesc!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iulie 30, 2017 la 9:56am

Într-un dialog corespondențial ai cuprins universul iubirii. Un poem cochet, plin de sensibilitate, concretizat în iubire şi natură,  adiere, rază şi trăire...

Deosebită plăcere să citesc,

Sofi

Comentariu publicat de gina zaharia pe Iulie 30, 2017 la 9:39am

Și pentru mine e o binecuvântare că sunt aici, alături de voi, de mulți, mulți ani, și toți la fel de frumoși!

Mulțumesc, Lisia!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iulie 30, 2017 la 2:37am

Să te citesc e o binecuvântare, Gina, fântână din care izvorăște Poezia!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dansează cu mine a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 1 oră în urmă
Pictograma profiluluiAda Nemescu i-a dăruit un cadou utilizatorului Sofia Sincă
cu 2 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Construcții de Timp a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Sofia Sincă
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Construcții de Timp a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Construcții de Timp a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Câte vieți a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Copilul - ultimul altar a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 5 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prințesa părăsită a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 8 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lăsați copiii să-și trăiască veacul a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 8 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără flori a utilizatorului BOTICI GABRIELA
ieri
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog cântec de pierzanie a lui Tudor Cicu
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
ieri
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog când brațele-mpletesc nopți alb a lui Maria Mitea
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când brațele-mpletesc nopți alb a utilizatorului Maria Mitea
ieri
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Lăsați copiii să-și trăiască veacul a lui Corneliu Neagu
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lăsați copiii să-și trăiască veacul a utilizatorului Corneliu Neagu
ieri
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Fără flori a lui BOTICI GABRIELA
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără flori a utilizatorului BOTICI GABRIELA
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Câte vieți a utilizatorului Monica Pester
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor