Nu

[Ana-Maria Butuza]

Am învățat să spun

„nu”,

când nu a mai contat părerea lor,

însă eu aproape îmi pierdusem glasul.

Nu a fost

revoltă eroică,

ci acel ultim gest

cu care cineva se smulge de la fundul apei.

Am confundat bunătatea

cu datoria,

și datoria

cu dispariția de sine.

Mi-am cerut iertare pentru ce sunt.

Am spus „da” când totul în mine

spunea: „ajunge”.

M-au făcut mică,

apoi m-au întrebat

de ce nu cresc.

Mi-au pus piciorul pe gât,

cu eleganța celor care știu

că nu te vei opune.

Mi-au spus:

„fii contur.”

Și am fost.

Dar nu pentru totdeauna.

Nu m-am revoltat.

Nu am strigat.

M-am dus, în tăcere,

până la capătul meu.

Și acolo

am spus „nu” —

ca o sabie trasă în liniște,

care nu a rănit pe nimeni,

dar m-a salvat pe mine.

N-am zburat pentru spectacol.

Am ridicat aripile

pentru că, la sol,

nu mai aveam chip

în ochii lor.

Și da,

încă șchiopătez pe dinăuntru,

dar sunt vie.

Nu perfectă,

nu întreagă în carne,

dar întreagă

în adevăr.

Și nu mint

când spun:

„Asta sunt.

Aici mă opresc.”

[Ana-Maria Butuza]

Vă mulțumesc din suflet pentru lectură și, mai ales, pentru observațiile sensibile, care reflectă o înțelegere profundă a mesajului.🙏

[Vasilisia Lazăr]

Poemul de față exprimă o călătorie profundă de autocunoaștere, eliberare și autenticitate. Poeta, prin cuvinte încărcate de emoție, povestește despre lupta interioară de a-și păstra propria identitate într-un mediu care impune așteptări și constrângeri.

Poemul conține câteva mesaje cheie:

• Dificultatea de a spune „nu” – Inițial, învățăm să ne apăram limitele, dar această afirmație poate veni cu costuri, precum pierderea vocii sau a încrederii în sine.
• Confuzia între bunătate și datorie – Poeta reflectă asupra modului în care a confundat dorința de a fi bun cu nevoia de a face pe plac, ajungând să se piardă pe sine.
• Momentul de răzvrătire tăcută – În cele din urmă, înțelege că trebuie să spună „nu” pentru a se salva, chiar dacă această decizie nu este una spectaculoasă sau zgomotoasă, ci una lină, precum o sabie trasă în tăcere.
• Acceptarea și autenticitatea – Se acceptă așa cum este, cu imperfecțiuni și răni, dar întreagă în adevăr. Este o celebrare a curajului de a fi sincer cu sine, chiar dacă înseamnă să fii diferit de așteptările celorlalți.
• Eliberarea și renașterea – Ridicând aripile, poeta încheie cu sentimentul de a fi vie, de a fi întreagă în propria sa esență, chiar dacă încă mai simte durerile trecutului.

Este un poem motivațional, plin de speranță și de curaj, care încurajează cititorul să-și asculte vocea interioară și să îndrăznească să fie sincer cu sine, chiar și atunci când asta înseamnă să spună „nu” și să-și apere propria identitate.

Mi-a plăcut foarte mult. Este un poem meditativ, dar și confesiv.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Ne sacrificăm mereu pentru cei dragi, pentru cunoștințe, pentru prieteni , să fie bine...

Oare merită? 

Am citit cu plăcere.

[Ada Nemescu]

Nu este deloc o plângere, o lamentare de conjunctură, este un discurs asumat, argumentat foarte mult. Finalul, un zbor învolt către sinele important. Minunată starea de a fi bine tu cu tine!

aDa

[Stanescu Valentin]

Ana-Maria, complicat este universul dintre NU şi DA. Nu eşti lăsat să trăieşti înăuntru, nu eşti lăsat să trăieşti în afară. Zbaterea numită viaţă este ceea ce ne place, este ceea ce ne doare. Poate că din acest motiv privim copilăria cu atât de mult dor... Mi-au plăcut versurile tale ca un protest în gol care nu schimbă golul!