Noaptea în care pier țipetele

[Nikol MerBreM]

acoperite de tine

clipele

se înfășoară pe iluzia unui munte

ajung la casa albastră a lui Ștefan Câlția

 

înoată deasupra

în aerul vâscos al trădărilor

numai pasărea-spin

 

ocrotește visul

strigasem în dimineața plecării

din cartea-cărților

 

porumbeii au aripile oarbe

 

retezate de Cain

în fustă

de dimineață

gânduri de eve împart năluciri

la licitație

 

casa albastră

tace

[Chris]

foarte frumos! :)

[Nikol MerBreM]

Asa este, Alex, nu ai cum să nu îți vopsești casa în albastru, atunci când ești un pictor al cerului, al îngerilor, al sacrului. Mica mea poezie nu s-a vrut un omagiu adus maestrului, deși încântarea mea când îi descopăr lucrările este un astfel de omagiu instantaneu. Am văzut însă recent una dintre picturile cu casă albastră și am simțit impulsul de a o transforma într-un simbol și în scris. Da, poate că de câte ori în jur cineva dărâmă biserici, ca o dreptate a lui Dumnezeu, altcineva înalță o casă albastră, din culori ori cuvinte ori gânduri. Mulțumesc frumos pentru lectură!
Drag,
Nikol

[Nikol MerBreM]

Dragă Vasilisia, îți mulțumesc pentru receptarea curgerii! Chiar cu gândul acesta am ,,zugrăvit" tușele, versurile au vrut a curge din unul în altul, de la titlu și până la ultimul vers și înapoi, chiar dacă, le-am pus un baraj ideatic aparent, prin ruperea în strofe, poemul se poate citi și pe alte rute decât cele aparente, de altfel, aproape că se poate citi și de la final înspre titlu. Am vrut să creez un poem circular, în care fiecare vers să ducă spre chei multiple, după cum este asociat într-un traseu ideatic sau altul și în care ,,finalul" să aparțină (și) cititorului, așa cum ne aparține finalul atunci când privim un tablou abstract, dar, în același timp, ca în suprarealism ori în realismul magic al lui Câlția, am ascuns cheile la vedere, în albastru :). Depinde, de pildă, doar de cititor, dacă alege să vadă gânduri de eve în fustă ori un Cain feminin.
Drag,
Nikol

[Grig Salvan]

Stranie, șocantă și emoționantă rotire și plutire în jurul casei albastre a patriarhului Ștefan Câlția...

[gabriel cristea]

Pictorii sunt aidoma poeților  - pătrund în esențe. Minunat poem! 

[chindea maria elena]

Ne ocrotim visul, îi dăm culoare prin respirația noastră, consistență ideii de-a locui în efemer nemurirea infinitului nostru. Poate că e o iluzie vibrația în materie, manifestarea în perisabil a divinului din nou - dar ceea ce nu e o iluzie e energia Celui ce-i place să experimenteze jocul divin al vieții prin noi! Și avem grația de a fi distribuiți în această piesă mișcătoare ca un ocean cu valurile unduind în vânturile timpului!

Deosebit poem, Nikol!

[Nikol MerBreM]

Dan, îți mulțumesc frumos pentru apreciere, mă onorează! Și mă bucură faptul că ai găsit și ai pus la vedere, prin intermediul decriptării notelor de  realism magic, curent prezent în lucrările lui Ștefan Câlția, multe dintre cheile spre ușa poeziei mele. Și da, până la urmă, n-ai cum să nu pictezi ori să scrii despre o casă albastră, ea e a tuturor celor care îndrăznesc a-i deschide ușa, o zugrăvim fiecare după starea inimii, furând tușe de albastru de la egipteni, din lapis lazuli, ori din vânătul autohton al pietrei de vie, fiecare casă fiind apoi descoperită de ochiul privitorului, în cheia albastrului propriu, de tăria cobaltului, precum în tablourile lui van Gogh, serafic, precum albastru de Voroneț ori cerulean ca la Monet. Alteori, albastrul tace în cuvinte.
Drag,
Nikol

[Nikol MerBreM]

Domnule Katin, vă mulțumesc mult pentru apreciere, mă bucur de fiecare dată când vă citesc comentariile, descoperind un om altruist, capabil să găsească, mereu, măcar un dram de frumos în întâlnirea cu lumea poetică a fiecăruia. Într-adevăr, de acolo a venit muza, casa albastră îmi tăcea și și-a cerut tăcerea în lumină.
Drag,
Nikol

[bolache alexandru]

Am văzut poezia ca un omagiu adus pictorului român... Cum să nu îți vopsești casa în albastru?... Pictorul spunea că a pictat Casa în albastru când în jur se dărâmau biserici...

[Nikol MerBreM]

Domnule Cicu, mă bucur de fiecare dată când vă aplecați asupra poeziilor mele, comentariile dumneavoastră au întotdeauna ceva aparte, ne poartă prin lumi fascinante, ascunse între paginile cărților, făcând ca literatura să pară un regat universal, unul cu comori la tot pasul, în care fiecare dintre noi s-ar pierde bucuros. De data aceasta, ne purtați, indirect, prin lumea cometelor și a supernovelor, cerând parcă poeziei mele un sens, precum în descoperirile lui Tycho Brahe. Se întâmplă, însă, ca în acest poem să nu fi urmărit un sens final, cum de altfel, se mai întâmplă și în viață, ci doar chemarea drumului. ,,Omnia mea mecum porto" ar zice poezia mea, dacă ar putea răspunde. Peter J. Oszmann, în poemul "Ne frusta vixisse videar", zicând "It will not be long before I depart/- Time will be up, with near nothing achieved -/To my Creator to return my heart/N’ my tortured soul that so often grieved./My soul got tainted with un-wished for stain;/But let me not seem to have lived in vain.", pune vorbele lui Tycho Brahe, adresate lui Kepler (ori poate, mai degrabă, lui însuși) într-o altă lumină. Cred că oricâte idealuri am avea, sunt toate în van, deșertăciune se dovedesc a fi, oricât ne amăgim, afară de unul singur, întoarcerea. Și atunci, de ce să nu ne bucurăm de drum? Eu, cu siguranță, mă bucur că ați deschis acele ferestre din casa albastră și vă mulțumesc.

Drag,

Nikol