Nimfa soarelui

[Bolache Costin Andrei]

Cu genele ca raze penetrând subtil privirea
–un izvor furat de patimă și dragoste febrilă–
acoperă-n muţenie visul zilei muribunde
iar liniștea incepe-a glăsui în nemurire.

Pe buzele-i sfioase, crește viu, incolacită,
o grădină-a Babilonului, uitat in timp lucid,
umbrită de iluzia-mblanzită în surdină
cuvintelor de-amurg ingenuncheat cu dor sublim.

Noaptea-și ia perdeaua și soptește a lumină;
razele, ca gene, deschid ochii sugrumați
și respiră prin privirea vietaților nocturne
ce asteaptă iar topirea a tot cerului in rosu.

[Sofia Sincă]

Nu mă mai leg de formă, ci de fond.

Există romantism cât carul plin ochi cu fân... dar pus cu furca, tot ca fânul. Fiecare vers este dispersat de celălalt... Ce ar fi să le ajustezi, să le dai sens, să pui un liant între ele și ar ieși o poezie super. Mie îmi place ideea, forma aceasta ambiguă de poezie cu vers alb.

Apoi diacriticele Costin! Diacriticele... Ce tu nu știi să pui tastatura pe Ro și să pui diacritice? Nu o cred pe asta.

Succes!

Sofy

[Bolache Costin Andrei]

Buna seara, inca incerc sa ma mai gandesc sa o modific. Am pus diacriticile, si am schimbat totusi ”firbrila” in ”febrila”. Acum modific si liniile de unire cu cratima mai mare.

O seara frumoasa in continuare va urez :D

[bolache alexandru]

Mare atenție la ce a spus Ana! Ți-am atras și eu atenția. Rămân și la părerea că elementele de legătură dau senzația că povestești! De febril ți-am zis și eu...Revino asupra ei!

[Ion Lazăr da Coza]

Întâi și-ntâi, ca dovadă că respecți limba română și pe cititorii tăi, intră iute în postare și pune toate diacriticele (ă,î,ș,ț,â).

Apoi, la capetele versului doi ai liniuțe de unire (adică o cratimă mică ce ar trebui să unească o unitate lingvistică de alta!). Faci confuzie între liniuța de unire și cratima mare care, uneori, ține loc de paranteză. Corect:

– un izvor furat de patimă și dragoste fibrilă –

Dacă ții cont și de sfaturile Anei, poezia poate fi o reușită.

da Coza