În spatele soarelui

[Nikol MerBreM]

în singurătatea mea locuiești doar tu

te știu bine

de pe vremea când mama

din raiul cărților

mă alunga la joacă

 

pitit între pagini

uitai să-mi spui că te voi iubi

 

an după an

vuia marea

orizont în spatele soarelui

te zăream

sete                     

în sufletul trecătorilor

unde înmugurea cărarea îți simțeam pasul

 

într-o sâmbătă am găsit mărul

după roadele lui

cântarea cântărilor despre un singur bărbat și o singură femeie

 

de atunci e Duminică

[Nikol MerBreM]

Dragă Vasilisia, îți mulțumesc pentru aprecieri, mă bucur că ți-a plăcut! Inițial nu mi-am dat seama de firul comun, dar probabil te referi la ideea de anticipare a iubirii. Foarte frumos al tău poem! M-a dus cu gândul la un vers dintr-un alt poem de-al meu, ,,când m-ai cules miroseam a gutuie". Să știi că, citindu-ți poeziile, am fost foarte uimită să găsesc multe asemănări cu ceea ce scriu eu (trăiri/simboluri)! Probabil că ne tragem seva poetică din aceeași matrice de sensibilitate ori din experiențe similare de viață. Îți mulțumesc și pentru ,,mai sublim", apreciez curtoazia, dar eu simt că în poezie, în general, nu e loc de comparații :), ci doar de bucurie.
Te îmbrățișez cu drag!
Nikol

[Nikol MerBreM]

Doamna Monica Peșter, splendid e chiar prea de ajuns :), vă mulțumesc mult, mă bucur că v-a plăcut!
Drag,

Nikol

[Nikol MerBreM]

Mă bucură și mă onorează aprecierea ta, Dan! Adesea las căi duble ici și colo, așa este, mulțumesc pentru receptare! Încântată că te-ai bucurat de Duminica poemului!

Drag,

Nikol

[Stanescu Valentin]

 

Nikol, la început am crezut că acel ce locuieşte în singurătatea din tine este cuvântul...  Şi, într-adevăr, cuvântul a fost... Adam, mai apoi Eva... Fiecare trebuia să îşi caute perechea.

 

 

                         Eva

 

în mine prezent

de când mă ştiu

              pereche

              am să-ţi

                    fiu...

 

                        Adam

 

                             prezentă-n mine

                             cerc am închis

                             pereche

                             dintr-un

                             vis...

[bolache alexandru]

O poezie despre dragoste despre bucuria întâlnirii cu dragostea. Ce poate fi mai frumos ca ea și atunci normal că e sărbătoare. Mi-a plăcut și trimiterea biblică. Cuplul primordial, un singur bărbat și o singură femeie! 

[Tudor Cicu]

Tâlcul biblic al chemării și comunicării cu cel așteptat să vină, din scenele Sfintei Scripturi era pus să rostească acel adevăr simplu: sănătatea, voia bună, pacea sufletului şi iubirea celor apropiaţi sunt întotdeuna de preferat arginţilor şi aurului. E și acest gând ce luminează ca un opaiț în sufletul tău. Uneori obosim în ploaia din noi și ne oprim să bătem la porțile unde bănuim că bătăile inimii se aud  încă „de pe vremea când mama/din raiul cărților/mă alunga la joacă”. E ca și cum am aştepta, ca în vis, să vină Dumnezeu - (cum spunea mama, cândva, că El venise la Abimelec să-i spună: „iată visul, iar tâlcuirea lui o vom spune împreună, înaintea tuturor celor care vor să-l afle”) -, să vină și să ne ia deoparte, și să ne spună ce e, totuși, la acel „orizont în spatele soarelui” care i-a fascinat poetei Nikol, în fiecare Duminică, privirile și inima.

[gabriel cristea]

Minunat! 

[Grig Salvan]

Sublimă această „vedenie” a iubirii și a „sufletului pereche” dincolo de pagini de carte, dincolo de soare, dincolo de tot ceea ce există, febrilă căutare și apoi găsire, „de atunci e Duminică”.

[Vasilisia Lazăr]

Nikol, poemul tău, citindu-l pas cu pas, m-a dus tot mai mult cu gândul la un vechi poem al meu a cărui esență și mesaj sunt aceleași, doar că fiecare dintre noi două am spus-o în felul nostru, tu mai sublim ca mine. :) Dacă-mi permiți, o să-l pun. E scris cu 12 ani în urmă.

Dragoste târzie

 

treceau dimineţile pătate de somn

şi nu întrebam încotro

unele-mi zdrenţuiau fereastra cu lumină

şi-mi înstrăinau visele dezmăţate

 

curăţam cearşaful de praful singurătăţii

îmbrăcam aceeaşi haină de dor îmbâcsită

o retuşam cu o libertate inutilă

şi mă întorceam zâmbind

cu gândul la o nouă zi

 

dar lampa cu care te căutam pâlpâia tot mai des…

mi-era dor de tine, cel pe care nu-l ştiam încă

 

erai paznicul nopţilor toate

când visam să curg un gând lângă tine

să-mi dăruieşti o pană de cocor

o carte cu poveşti şi-un strop de cer în mâini

 

dar într-un aprilie înrourat

zorile mi-au spălat faţa

iar ochii mei te-au recunoscut

 

erai tu, cel ce-mi modelai ploile cu zâmbetul

şi-mi colorai deseori în roşu aşteptarea

 

de-atâta dor mi se topise sufletul

de-aceea l-am turnat într-un tipar

de forma clipei când ne-am întâlnit

apoi, l-am aşezat în palmă, ţie –

iubirea mea târzie...

Felicitări pentru poem! Mi-a plăcut mult.

[Monica Pester]

Sigur că - Splendid - nu este de ajuns  dar, poemul e chiar splendid în expunerea sentimentelor și trăirea lor finală!