muzică, ceață și alte lucruri luxoase

[petrut dan]

mă obosește fiecare faptă bună-
un omagiu adus omului
ar trebui să par fericit
în genul mișcării emoția luminează acele grame de suflare divină

precum în filmele noir atrag răul
senzația este destul de puternică
în fața unui mormânt unde nu mai pot face nimic mă plec
până la pământul proaspăt bătătorit

miroase a șine de tren, a păcură arsă,
a peroane murdare pe care nimeni nu vrea să-și lase bagajul
oameni cu biblia-n mână îl împart pe dumnezeu sperând să trezească mila
trecătorilor
și dânsul a rupt pâinea cu mâna
îmi spune conștiința

pentru că nu merit nimic
mă aștept la
o ruptură contagioasă- iubirea înmulțește actele de violență verbală
oare câți bărbați norocoși nu se roagă pentru sfârșit

îmi pun mănușile înainte să te conving de necesitatea unui motiv
întemeiat
mă simt mai greu după această ultimă noapte
din dragoste
la supărare
știu că ai să mă spui la o mie
preferatul meu rămâne vinul roșu
semăn cu tata-
puțin da' bun!

mi-e frică să adorm
dacă mă voi trezi
în altă lume
încerc să-mi amintesc detaliile locului unde am trăit
ultima dată
ploaia mă purta pe un râu într-un coș de nuiele
auzeam copacii hotărând uciderea pruncilor
moartea și viața două distinse doamne șezând în tăcere mi-au făcut semn

că pot continua
ceva mult mai puternic avea să golească bisericile

mă opuneam oricărei plăceri
de parcă răul ar putea fi și de altă origine

 

 

[petrut dan]

Bună dimineața, Chris, îți mulțumesc, ai dreptate , poate iubirea să facă excepție!)

[Chris]

ploaia mă purta pe un râu într-un coș de nuiele
auzeam copacii hotărând uciderea pruncilor - mi-a placut in mod deosebit aceasta imagine

viata si moartea - cele mai luxoase lucuri si toate se invart in jurul lor - frumos!

[Vasilisia Lazăr]

O fi de bine... O fi de rău... )))

[petrut dan]

Bună seara,

- Gabi, pentru rezonanță și cuvintele lăsate, apreciez, prietene, seară bună să ai!)

- domnule Mihai Katin, îmi place mult felul în care dialogul ridică valoarea textului, eu cu prețuire și respect!

- Alex, tu ești primul prieten pe care îl am aici desigur că vei fi și primul care vei afla, fie bine, fie rău, am încredere în felul cum reacționezi, ma man!)

- Manuela, mă bucur dacă ți-a plăcut lectura și te mai aștept, seară frumoasă!

- Monica, ce comentariu amplu, ba îmi place tot ce ai scris și chiar am citit dintr-o suflare, m-a prins într-un fel în care aveam doar alternativa să citesc până la capăt! Seară frumoasă și ție, doamnă!)

- Lisia, o fi de bine, o fi de rău?!) Știi, ca în Kașek, unde, la o primărie, vine de la centru o cerere în care se cerea să spună numărul de analfabeți din localitate... omul de serviciu mereu întreba când auzea de asemenea cereri pe care nu le înțelegea nimeni după cum o să vezi la final, „o fi de bine, o fi de rău?” Până la urmă, după lungi analize și dezbateri, mai ales politice, au ajuns la concluzia că în localitate există un singur analfabet și acela este învățătorul !)) Așa și eu întreb și te întreb, o fi de bine, o fi de rău atunci când lași o femeie confuză?!) My lady!)

Îți dai seama cum m-ai lăsat tu, dacă doar la asta am putut să-ți răspund!))

[Monica Pester]

Poate nu-ți va plăcea cum voi spune. Ai văzut vreodată, desenată, o celulă de Covid? Arată ca un bulgăre perfect rotund, îndesat, aproape burduhănos, cu multe vârfuri, noi le spunem spikuri, așezate așa ca niște țepi. Mici dar mulți. 

Hmmm. Cam așa îmi pare gândirea ta poetică, așa ți-a așezat muza ideile. 

Într-un mare bol, din care se grăbesc să iasă spikurile astea prețioase, aparent fără nici o ordine.

Ele parcă se bat să apară, se întortochează, așa cum vedem noi, dar nu ne dăm seama, pentru că până să faci legătura între ele, apar altele să-ți mai toarne un pic de gaz pe foc. 

Frânturi de idei, atingeri de îngeri și figuri biblice, concluzii de o clipă, dorințe, regrete, înălțare și decădere... zgomot, muzică, copii striviți... (Caragiale).

Suntem în plin festin de lirism filozofic, cu amprenta personală, înregistrată pe sufletele noastre care uneori nu știu să participe, dar înlăuntru, se confundă cu tine! 

Altă bijuterie!

[Vasilisia Lazăr]

Waw! Scrii mai mult decât pot eu comenta )), în plus, schimbi foaia; când cred c-am prins ideea, hopa c-a scăpat!) Nu e un reproș, îți dai seama că glumesc. Oricum, de fiecare dată, abia aștept să te citesc.)

Aici e un fel de vitraliu, o strângere fermă de mână între ceea ce a fost și ceea ce este, o tragere de mânecă a destinului obișnuit să trișeze la jocul de poker. Faci cadou cititorului întreaga vâltoare a unei lumi pe care puțini reușesc să o zărească cu adevărat, prin intermediul unor versuri ce sapă în sufletele acestora tranșee și sanctuare. Cel puțin în al meu așa a săpat. Ne plimbi cu gândul la substituenții morții sau la toate acele componente care aduse la un loc alcătuiesc viața, așa cum o știm, cu toate culorile ei. Printr-un nihilism cu totul și cu totul aparte, pendulezi între aceste două lumi total opuse care n-au nevoie de nume, se știu... Ultima parte parcă mi-a dat o stare mai bună... M-a înviorat vinul roșu.) Sper că lumea în care ești acum și în care ai dori să te trezești e cea la care mă gândesc și eu. 

Cu drag, Poete, deși m-ai cam confuzat.)

[Manuela Munteanu]

Doamne, iar ai scris despre viață și moarte! Chiar nu-ți citisem poezia aceasta, când ți-am scris la ,,fenomenala" cealaltă. Iar ai experimentat cuceritor printre istorii, dar cu un aer mult mai pesimist și, culmea, mai greu de identificat. Nici nu mă mir. N-ai pus tu la întâmplare ,,ceață" în titlu. Desparte și tu apele în două, adu-ne explicit cele zece porunci, nu ne mai sugera ,,încețoșat" că ești erou! :)) Primul vers, genial și adevărat, deși ai putea spune că necreștinesc. Sunt multe de spus pe marginea acestui subiect. Poate altădată... Mi-a plăcut ceața ta! Noapte liniștită!

[bolache alexandru]

Ai grijă la vinul roșu man... puțin dar bun că altfel crește tensiunea. În rest despre viață cu trimiteri biblice, despre plăceri și păcat și o altă posibilă lume... Oare ne vom aminti? Dacă îți aduci aminte să vii să-mi spui și mie!

[Mihai Katin]

miroase a șine de tren, a păcură arsă,
a peroane murdare pe care nimeni nu vrea să-și lase bagajul...una dintre obsesiile  copilariei  mele obsedata de trenuri...

oameni cu biblia-n mână îl împart pe dumnezeu sperând să trezească mila
trecătorilor
și dânsul a rupt pâinea cu mâna
îmi spune conștiința....care  este  adevarul?  se auzea  un ecou  si  adevarul  zburand  sus,sus ,dincolo  de       ratiunea noastra

mi-e frică să adorm
dacă mă voi trezi
în altă lume
încerc să-mi amintesc detaliile locului unde am trăit
ultima dată...dar  nu  este aceasta de fapt starea  ultimei  incercari,nu  este  de fapt  dorinta   nespusa pentru  ca ne este frica ...de ce??? raspunsul  este acesta:

moartea și viața două distinse doamne șezând în tăcere mi-au făcut semn

că pot continua
ceva mult mai puternic avea să golească bisericile....poate  am gresit  dialogand  astfel  cu poemul  dar   amplitudiea lui   necesita  mai  mult decat  o  fraza  seaca!

cu  pretuire si  admiratie!

[gabriel cristea]

Tulburător poem! Versurile anterioare finalului dau  creației o notă transcendentală, aidoma contopirii eului liric  cu Geneza Capelei Sixtine, cu povestea lui Moise...