Mireasa cerului

[Nădejde Angelina]

Iarnă şi iar iarnă, parcă-i o mireasă

Ce-şi aşteaptă nunta de o veşnicie

Şi sosit-a vremea şi a fost aleasă,

Să-şi pună veşminte pentru cununie.

.

Rochia brodată-n scânteieri de soare 

Mângâie pământul ca-ntr-un dans de flori,

În cristale albe puse la-ntâmplare

Voalul ei – mătasea primelor ninsori.

 

Trena mult prea lungă, pare infinită,

Trupul ei  –  ofranda celui aşteptat,

Frumuseţea-i mută şi desăvârşită

A cuprins văzduhul, l-a îngenunchiat.

 

Cine este mire? Cine-o fi alesul?

Fulgii în balans trag cerul de funii,

Într-un ritm sălbatic, sfidând universul,

Parcă-s fluturi albi prinşi în dansul lunii.

 

C-un arcuş de gheaţă, vântul în surdină,

Din altarul lumii cântă valsul nunţii

Şi-ntr-o despletire-n fire de lumină

Mirele revarsă stele-n poala nopţii.

 

Toate-n jur conspiră, norii fac concesii,

Se-nteţeşte vraja, se respiră greu, 

Brazii strâng în palme lacrima miresii,

Şi-n cupola lumii râde Dumnezeu.

 

[Laura H.]

O poezie frumoasă, mi-a plăcut, felicitări!

[Nădejde Angelina]

Domnule Leşe, mulţumesc!