în noaptea asta sfântă
a unui alt Crăciun
cerşesc pentru ogoare
o mantie-argintie
aș vrea din nou fiorul
zăpezilor albastre
un zâmbet de copilă
și Moşul să mai vie
nu mai aprindem stele
pe cerul cel deşert
colindu-ades se stinge
în iarna asta fadă
iar cetina brumată
şi cozonacii mamei
au parcă alte-arome
când fulgi nu vor să cadă
ating fereastra rece
şi prelungesc cuvinte
până la descărnare
acestea se întind
apoi tresar de-odată
nimicului dau bice
spre ierni din alte vremuri
mă regăsesc gonind
un tremur mă-nfioară
când mâna ta cea caldă
îmi mângâie iar trupul
şi-mi scânteie privirea
și iată cum Crăciunul
la fel ca și-altădată
a reuşit o clipă
să-mi dăruie iubirea
.
(scrisă pe 24 decembrie, 2010)
Adaugă un comentariu
Crăciunul e magie, un timp sacru și parcă venit de altundeva decât timpul profan, venit din cer pe aripi de îngeri și cu prefaceri miraculoase în jurul nostru, în viața noastră. Parcă nici un alt timp al anului n-are această încărcătură magică. Versul scurt și ritmic, incantatoriu, e al unei colinde intime, nostalgice, împărtășită nouă. Sărbători fericite!
o poezie de suflet, o stare magică
admirație!
Magice sunt și aprecierile tale, Dan. Un an nou cu sănătate, realizări și bucurii de suflet! Un nou an așa cum ți-l dorești, Poete!
Frumoase și calde cuvinte, Gerra! Lumină în suflet și în casă, bucurii și împliniri în noul an! Drag!
Rădița, mulțumesc pentru rezonare! Bucurii și împliniri în anul ce vine! Drag!
Domnule Neagu, mă bucur dacă poezia mea a avut ecou în sufletul dumneavoastră! Sărbători binecuvântate și un an nou cu bucurii! Mulțumiri!
Într-adevăr, Gabriel, mulțumesc mult pentru aprecieri și urări! Sărbători luminoase, în continuare!
Magică rapsodie a sufletului uman trecut prin vămile pământului și cerului cu noblețea spiritului uman care poate impresiona și zeii! Îmbrățișări de lumină în prag de nou an!
Dintotdeauna amintirile vor spori în inimile noastre, noi speranțe ce vor înflori din sâmburele nostalgiei! Sărbători luminate, fericite și binecuvântate! RRR, cu mult drag,
O poezie în care regăsim fiorul și nostalgia sărbătorilor de altădată, cu un final în care "mâna cea caldă" și nevăzută îi aduce poetei mirajul dragostei și magia sacră a Crăciunului, așa cum a fost odată! Scriere deosebit de frumoasă care mi-a retrezit puternice nostalgii personale! Citită și resimțită cu multă emoție!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE