mă privești când dorm pe semilună

[gina zaharia]

eram la reverul tăcerii mergeam cu ploile spre stepă

voiam să par altceva decât un spin  poate o lebădă

înfășurată în liane

auzeai șuieratul luminii restul se adâncea odată cu ecoul

mă țineam de sfori erai păpușarul din dreptul cascadelor

îmi pusesem pălăria pe ochi nu eram șic aveam privirea captivă în rubinul

pe care-l  treceai dintr-o mână în alta

 

de ce mă privești când dorm pe semilună?

 

mersul pe sârmă e o artă deseori te zăresc întinzând plasa

acrobația roșu intens și câteva grame de nebunie

fac reverență

mă îndoiesc că ai luat parte la ritualul nisipurilor uriașe

îmi place să cred că din copacul de ieri mi-ai dăruit o fereastră

și două privighetori

 

la vernisajul nostru e liniște cât să se audă inima

în fiecare culoare (care vine de sus)

îți cuprinde ființa spun asta fiindcă  traiectoria trece prin mine

ai sărutat focul

vezi pajii cum așteaptă să ducă vestea spre cel mai bun translator

să se vindece de enigme

 

cunosc un pod peste care nu poți trece cu pasul

are o mulțime de reguli pe toate le-am învățat teoretic

una ar fi mâna întinsă cât să modelezi setea

apoi dispariția aceea miraculoasă la vremea cinei și fixarea unui punct pe cer

de care să ne agățăm crezul

 

acum știi că orașul de sub ape are bronhiile mele

și vârsta meditației

submarinele s-au topit dintr-odată dar poți înota

am înrolat aproape toate simbolurile

da da da

mai ales că la ora exactă se deschid trandafirii perechi

un nor mă invidiază că l-am uitat sub zăvoare

 

[x]

Gina esti o gradina cu imagini care doar tu le poti construi atat de frumos, submarinele tale cu trandafiri,podul tau cu reguli stricte, revelatia crezului, ritualul nisipurilor uriase, fac din acest poem o sculptura de michelangelo, sufletul tau ca o capela sixtina inrameaza ingeri care coboara din rame si-ti spun fiecare vers!

Frumos poem prietena draga, frumos ocean unde corabiile nu plang niciodata!

Cu drag si pretuire!

[Ion Lazăr da Coza]

pânză > plasă

dintr-o dată > dintr-odată (pe neașteptate)

Poeziile tale mă duc, mintenaș, cu gândul la pictura lui Dali.

Drag,

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Se zice că un poet ca să fie foarte bun trebuie să aibă măcar câteva grame de nebunie. Nimeni nu te-ar putea imita, Gina. Cu regret spun, mi-aș dori să am și eu cele câteva grame de nebunie, sau măcar niște miligrame acolo... Dar nu, eu sunt mult prea didactică, mult prea cerebrală. N-am să fiu niciodată o poetă foarte bună.

Admirație!

[Nădejde Angelina]

Admiraţie!

[LUMINITA SCOTNOTIS]

sublim!

[Chris]

De aici pari o lebădă. Am citit cu deosebită plăcere, :))

[Sofia Sincă]

Versurile dansează în ritmul lebedei, iar farmecul lor străbate prin ecoul simbolurilor create de magia imaginilor. O poveste prin străluciri şi constelaţii, prin universul întreg format din cuvânt şi metaforă.

Admiraţie!

Sofy

[Gabriela Grădinariu]

Măiastră, toate simbolurile le înrolezi deschizând puzderie de drumuri...Măcar de-aș putea ține pasul, să nu mă rătăcesc în universul metaforelor tale, deși orice alternativă aleg este la fel de încântătoare. O mie de poeți de-aș citi, te-aș recunoaște pentru că ai reușit să-ți definești un stil absolut particular prin explozie stilistică și neprevăzut. Plecăciune!

[lecu rodica]

Cuvinte emblematice,poet-heraldic...

Lumea este o metafora.Atit.