Atitudine urbană

[ovidiu]

din neoane verticale

precum o coală de hârtie

legănată între speranță și dispreț,

ți se pare că auzi vorbind lumina,

o șoaptă rece,

tăiată în fâșii fluorescente.

Stresul, ambalat elegant,

se desfășoară economic,

ca o panglică de preț

ce-ți măsoară respirația.

Te costă cuvintele,

iar privirile insistă

asupra naivității tale

ca niște etichete lipite strâmb.

Nevoia îți înlănțuie graiul,

îți pune lacăt pe gesturi,

între rafturi te simți asaltat,

vânat în bătaia unei puști

care nu face zgomot,

dar apasă constant

pe ceafa gândurilor.

[Chris]

am remarcat si eu versurile din ultima parte a poemului. citit cu placere, 

[Grig Salvan]

Remarcabil discurs final:

„între rafturi te simți asaltat,

vânat în bătaia unei puști

care nu face zgomot,

dar apasă constant

pe ceafa gândurilor.”

[Stanescu Valentin]

Ovidiu, eu, unul rămas încă din altă lume, mă întreb cum veţi rezista atitudinii urbane spre a ajunge cândva să spuneţi celor de după voi că sunteţi unii rămaşi încă din altă lume. Versurile tale, atent selectate, aduc o nelinişte continuă care există în mod real în minţile noastre. Nu mai suntem indivizi liberi ci doar nişte coduri numerice personale din marea turmă... Spui: Te costă cuvintele dar în curând poţi spune Te costă gândurile, Te costă privirile...

Pentru ieşirea din stres, îţi recomand o trecere prin Valentele mele să îţi spui părerea asupra acestora.