Inocență

[Monica Pester]

Inocența aceea a lui atinsese cote astrale.

Îi comanda, stereotip, vântului,

să-și închidă aripile, soarelui să se

rușineze de strălucirea sa,

iar propriei umbre

să nu-l mai plictisească pe înserat.

El, ca un faraon, își trecea în revistă victimele,

cu un zâmbet serafic dar dominator,

aproape de insolență.

Inocența mea, în schimb, încă scurma în pământ 

după o îmbrățișare sau, măcar, un biet surâs.

Eram într-un permanent plus peste minus.

Și nu mai încăpeam în aceeași ceașcă de cafea.

Privirile noastre, când se intersectau,

erau goale și seci.

Ca să ajung la miez, trebuia să sculptez cu răbdare,

într-un Univers monolit care nu-mi mai aparținea.

Confuzia mea, însă, nu era din cauza 

personajelor anonime. 

Ea venea ca o eliberare dintr-un viitor deja trasat,

despre care nu mă întrebase nimeni, nimic.

Am luat viitorul și l-am scuturat de pe umerii mei,

care deveniseră demult și în tăcere, puternice flori de colț.

Cu bastonul de orb în raniță, am plecat spre trecut,

unde liniștea, gri-ul și nemișcarea mă chemau

ca o magmă uriașă, o lavă de gheață a sufletului meu.

[Vasilisia Lazăr]

Griul, fără liniuță; e ca roșul, galbenul etc. Și parcă-s prea multe puncte, prea des trebuie să mă opresc, mai bine mai multe virgule. 

În rest, o poezie interesantă și plăcută.

[bolache alexandru]

Ne place inocența pentru că are acea puritate a copilăriei... am luat viitorul și l-am scuturat de pe umerii mei. Frumos!

[gabriel cristea]

Epopeice versuri - ,,ca o magmă uriașă"!