Hramul

[Ion Lazăr da Coza]

Ați observat

nu cred să nu

că hipoacuzicii

– surzii bre –

vorbesc tare-n casă

ca-n bufet

în bufet ca-n codru

în codru ca-n urechea

dracului și

tot așa

 

tata

bisericos nu era

creștineștile rostuiri le ținea

dar atât

mergea la biserică rar

o dată-n an

de sânt Ioan Botezătorul

că numai

bărbații și vădanele

bătrâne rânduială aveau

de hram

nu tu muiere tânără

nu tu copil înțărcat

nu știu cum de-l îmbrăca mama

că atunci în acea zi arăta altfel

altfel

din timp îi pregătea colac în care înfigea

un leuț

și-n pragul casei

respectoasă

îi săruta mâna

apoi se pupau pe gură

era singura ocazie

când în văzu-ne făceau asta

biserica mică

lume câți mucenici în calendar

afară pietrele crăpau în rând cu oul de corb

moleșeală-năuntru

că popa era răgușit

și pașnic bondărea

prin altar ca un sfânt rătăcit

Stan Jopârță

mai că mi-l fură evlavia

ori de-a-mpicioarelea somnul mi-l doborâse

că de biet Surdu-Nechiurdul

ca Lenin pe țărani

cu nădejde se sprijinea

ăsta

nu era numa’ surd

ci și cepeleag

vorba-i răsărea șuierată și-n vânt legănată

ca papura crudă

se scutură o dată-ncetișor

de șapte ori se scutură

și nu mai răbdă aracan de el

tună

   șui în șchinaaare la mine

           măi Ștaaane

                   șă te duc în ștraaană

tata-ntâi

la explozia de râs

mi s-a-ncruntat

dar când a-nceput ca un scopit

țârcovnicul să cânte

că nici ’mnealui bine se vede treaba nu s-a putut

înfrâna

a explodat ca un ou

pus la copt în spuză

 

n-a mai călcat prag uns

până hăt încoace

c-au făcut biserică nouă

 

pe-aia veche

considera c-o pângărise.

                   din ciclul: La Ghizunie

[gina zaharia]

Pot să-ți spun vocea satului?

Reverență!