Hoinar prin suflet

[Camelia Ardelean]

Te-ai furișat în al meu suflet,

Țesându-mi vise fără chip,

Ca un hoinar, într-o plimbare

Printre castele de nisip.

 

Și îngropat în amintire,

Ca un copac în tainic lut,

Ți-ai croit drum, cu ramuri fine,

Înspre amorul absolut.

 

Dar tot așa, tiptil, o umbră,

Vânt rece, rătăcit în spini,

Te-a prins de mână depărtarea,

Te-a risipit printre ciulini.

 

E gol în mine și mi-e frică

De giulgiul brumei, tremurând.

Tristețea murmură, cernită,

Mă-mbracă-n iarnă prea curând.

 

Pe-un pat de lacrimi strâng crâmpeie

Din clipe veștede, ce-au fost.

Cuvintele îmi sunt rănite,

Le caut, astăzi, adăpost,

 

Și-aștept să te întorci, din noapte,

În timpul nostru efemer,

Lăsând în urmă nori de teamă,

Să-mi fii al vieții grănicer!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[Sofia Sincă]

După strofa patru eu aș fi terminat poezia. Însemna ceva... De la a cincea strofă parcă ai luat-o de la început. Și așa mesajul este exprimat adolescentin. Rima este interesantă și misterioasă doar pe câte două versuri în strofă.

Dar am citit cu plăcere, ignorând ultimele două strofe.

Sofy