E-nghesuită-n mine-atâta toamnă

(Rănită-n jarul frunzelor târzii,

Desprinse din smarald în colonii),

Ce clipa la rugină mi-o condamnă!

Când vrei din echinoxuri să revii

Dar te afunzi în falsa Iliamnă[1]

(Ştiind întunecimea ce înseamnă),

Te-ndrepţi tacit spre zările…

Poetul e o cuşcă ambulantă

(Îşi ţine-n lanţuri suflet şi simţiri),

Culege, dintre gratii, amăgiri

Şi-arareori lumină, printr-o fantă.

(De călimara-i plină de sclipiri

Se reazemă un colţ de parapantă);

Îşi leagă visul de o stea restantă,

Crezându-se din viţă de Cabiri.

Nevindecat de…

Descopăr brusc febrila rugăciune –

Râvnitul pai la malul unui râu

În care peştii-noată în desfrâu,

Prin valuri cu nuanţe de tăciune.

Ades păcatul, ca neghina-n grâu,

Dădea din coadă-n cerebel să sune;

Voia, morbid, să intre-n acţiune,

Căinţele să mi le ţină-n frâu.

Îmi ţipă-n vene-acut zădărnicia,

La clinica părerilor de rău,

Acolo unde, prinsă în fobia

Popasurilor între rai şi…

La umbră de Vezuviu-i agonie.

Un clopot plânge-n hohote la Coza –

În pieptul crucii murmură doar poza;

S-a mai deschis un hău în poezie.

Tristeţea-şi ia din mine supradoza.

Din cer se rupe-n pripă o fâşie,

Un vis planează lin spre veşnicie

Şi-n suflet moare grabnic tuberoza.

Pe slove curge veştedă tăcerea.

Chemări răsună, nimeni nu răspunde,

Povestea-i mai amară decât fierea –

Cărarea se…

„Fiecare scrie, nu pentru că vrea, ci pentru că nu poate altfel.”

(Octavian Goga)

*

Mă paşte iarăşi o „grafomanie” –

E-un virus ce-i atacă pe poeţi;

În mine nasc silabele tripleţi

Şi în rigole, mintea reînvie.

Degust vocale, parcă sunt creveţi,

Atrag „admiratori” cu acribie;

Visez un empireu de poezie

(Se crede că ar fi de la bureţi).

La stat degeaba fac şi…

Dorm clopotele minţii în tâmpla naţiunii

(De-ar fi redempţiunea neistovitul scop!)

Şi demonii se-ndeasă printre atomi la unii,

Când visul se târăşte prin întuneric, şchiop.

Dorm seceri şi ciocane, sucombă revoluţii,

Fâşii de libertate mai trag un somn de-amiaz;

Pe trepiedul sorţii se-nghesuie mamuţii,

Să prindă loc prielnic într-al mâhnirii iaz.

Dorm plopii-n conştiinţe, în păsări doarme zborul,

La săbii şi…

Ne-am dezvăţat de Ţărnea ori de Creangă,

De verbul lor “obtuz” şi “perimat”;

În neuroni, un suflu germinat

Uzăm, din când în când, pe post de spangă*.

Vibrăm la scris confuz, “parazitat”;

Ne-ar trebui la suflete o rangă

(Când „te iubesc“ e-un sunet de talangă),

Să le deschidem ivărul blocat.

A re-nvia în sine o poiană,

Din ofilite “Flori de mucigai”,

În care slova n-are nicio rană,

Iar…

(elidă)

Se plimbă silfii peste codri în dans nocturn şi diafan;

Secunda parcă mă priveşte tot mai pieziş, din an în an.

O bufniţă întârziată e mândră-n draci de stirpea sa;

Se-ntreabă oare ursitoarea pe cine-n coarne-o să mai ia.

Un pui de capră foarte neagră pierdutu-s-a lângă un stei;

Silabe urcă-ncet în cuget, îşi fac din vaiet obicei.

O lună pală şi nătângă îşi poartă trena cu aplomb;

Se rătăceşte…

M-aş face val, să rătăcesc în trupul tău de alge,

Să prind conturul unui nor, lumina când se sparge,

Să te-ntâlnesc, Poseidon, prin lumea de meduze,

Să mai sărut, din când în când, zăpezile pe buze,

Să port pe umerii-mi de stea făclia de amurguri,

Să-mi scutur tălpile de-azur prin sate ori prin burguri,

Să mă-nveşmânt în borangic, a cerului mireasă,

Atunci când ploaia de safir din palma-i mă apasă.

Şi rătăcind ca un…

Dac-ai uitat, iubite, al meu nume,

Săpat cândva în cordul tău cel drept

(Ca o maree izbucnită-n piept),

Să-ţi aminteşti de noaptea din Fiume*!

Sub înspumatul dragostei concept,

Ne-am conectat trăirile anume

Şi dezbrăcaţi de frâie ori cutume,

Ne-am reunit misterele perfect.

Dar a rămas…

(elidă)

Renaşte-n paltini clorofila, zvâcnind sub paveze de nori;

Rămas-am, printre neputinţe, debusolaţi navigatori.

Sub aripi zburd-un dor de-albastru în fiecare porumbel;

În lutul nostru coexistă un înger şi Mefistofel.

Se-opreşte clipa din zvâcnire la poarta unui alt tărâm;

Trăim un timp machiavelic, prin care visul ni-l târâm.

Planăm adesea în confuzii, ostatici între Yin şi Yang;

Din când în…

În mine-aleargă zilnic un ghepard,

Ce-şi sfâşie fără de milă prada;

Când visul şi abisu-n vene-mi ard,

Mă ţine-n viaţă numai escapada.

Pe ţărm de slove nu mă tem de foc,

Din bucla minţii-mi fulgeră cuvinte;

Cândva făcut-am haltă în amoc –

Mă bălăceam în izuri de morminte.

Un biet vâslaş cotind spre Aheron

Cu osul clipei săgetat de frică,

Eram strivit de propriul meu cocon,

Simţeam în rană cerul cum…

Cum să te-agăţi de cer fără iertare

Şi cum să prinzi de toartă-un curcubeu,

Când printre nouri creşte-un aculeu,

Ce îţi străpunge palida visare?

Reanimându-ţi istovitul eu

Cu mici perfuzii de iluzii-amare,

Încrâncenată soarta ţi se pare,

Pe drumul şubred către Dumnezeu.

De la cheremul patimilor noastre –

Corăbieri captivi în propriul ghiol,

Plutim în vise aşa-zis albastre,

Regurgitând…

Se plimbă talpa lunii pe cerul tuciuriu;

Îşi leapădă marama naturii din păcate

Şi flutură copacii un dor de verde viu,

O mierlă se alintă pe note-alambicate.

În fiecare mugur zvâcneşte-un plânset orb

Şi iedera-n spirală păzeşte dobitoace;

Se pitulă în somnul de marmură un corb,

Când târâie-nnoptarea mulţimea-i de cojoace.

Fantoma lunecândă a zilei ce-a plecat,

Mlădie ca o jună prin clipe se…

(dedicată marelui poet Lucian Blaga)

Poeţii sunt asceţii din propriile gânduri

(Adâncurile roze „se zbat între pereţi“ –

Când guşti avid din lavă, nu poţi să te desfeţi),

Duc jertfa unei Ane pe crucea dintre rânduri.

Ascultă “gângurituri” de-atavice “izvoare”,

Din care se adapă atomii însetaţi;

Sunt veri cu orizontul şi cu lumina fraţi,

Imploră universul pe ei să se pogoare.

Cerşesc cu umilinţă un boţ de…

Privesc pasiv tranşeele tăcerii,

Săpate în desişul dintre noi;

Uitasem în petale gustul mierii

Şi-n visul meu ţigara ta de foi.

Ne racordam simţirile abstracte

La genuri diferite de extaz

Şi ne jucam orgoliile-n acte,

Crezând stupid că piesa are haz.

Înaintam prin nopţi decolorate,

Pe-un culoar vătămător, obscur,

Iar porţii mici de culpabilitate

Le socoteam fărâme de azur.

Ţâşnesc…

Aceşti poeţi cu inimi cât un munte,

Cărând în spate bobi de univers

Şi înălţând trăirile mărunte

Printre ciulinii agăţaţi de vers,

Îşi dăltuiesc, cu uimitoare forţe

Şi cu migală de bijutier,

În pedepsitul lut, sublime torţe,

Să-şi pârguiască dorul de priér.

Ei poartă-n piept călcâiul lui Ahile,

Păşesc adesea peste crucea lor;

Călătoresc prin slovele agile,

Nu-şi pun nicicând fantasmelor…

În parcul trist se deapăn-o poveste

De fiecare mierlă de pe gard

Şi-un leagăn vechi se-mpiedică-n proteste,

Când vântul se agaţă de stindard.

Un fulg stingher statuii-i dă bineţe,

Pe soclul rece timpu-a-ncremenit;

Aştept tacit ca liniştea să-ngheţe,

Să-i spun, din nou, tăcerii bun-venit.

Mă plimb pe-alei cu frigul în spinare,

Ca un proscris cu salba-i de dureri,

Sub felinar un bob de cer…

În gol se-aruncă azi privirea mea,

Ca un torent zdrobit de o cascadă

Ori ca un munte în degringoladă,

Pe care-un curcubeu ar acosta.

O nouă, implacabilă dovadă

Că mi-ai ucis un colţ de brumărea,

Cu gerul ce-n bucăţi o sfâşia,

Sfărâmă-n mine-o veche baricadă.

De ce să-mi urlu patima-n poeme,

Să-nduplec ploi ca să anim copaci,

S-atrag din întuneric anateme,

Să-ţi smulg din irişi foc atunci…

Voiam cândva să mă mărit

(Idee perimată),

Mă săturasem de fetit,

Fixasem şi o dată.