în dimineaţa zilei de luni
venise un corb în culorile neamului slav
tăceam scandinav
și blond și firav sub frații goruni
tăiați deportați
în dimineața zilei de marți
priveam cu nesaț într-o lume de zaț
din care mereu ieșeau crustacee
și ochii tăi mari chemau curcubee
să pună hotare ploii plebee
în dimineața zilei de miercuri
un soare savant a-nchis lumea-n cercuri
armata a patra pe tancuri trecea
mulțimea de îngeri din nou doar tăcea
în dimineața zilei de joi
urmată de zile și nopți de Apoi
și marea și vântul nu-și găseau locul
iar eu nu furasem muntelui focul
în dimineața zilei de vineri
ne-am fost unul altuia tineri
și liberi și vii de orice ispită
de inima caldă lipită hrănită
în dimineața zilei de sâmbătă
durerii i-am zis nu tu strâmbă-mă
dar nu-mi lua nici gândul nici vorba-napoi
așa cum vorbisem demult amândoi
în dimineața zilei de azi de duminică
lumina din lampă aproape de cinică
tremura pentru noi
știind că din morți de-ar putea să ne-ntoarcă
la ea ne-am ruga și ne-am plânge de parcă
ar fi singura-n stare iubirii să ceară
o noapte măcar
nesfârșită
polară

 

 

Vizualizări: 285

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Monica Pester pe Noiembrie 14, 2023 la 1:36am

O săptămână în care zilele se vor importante , aduc haos, tristete, razboi dar intr-o definiție unitara, ca și cum ar reprezenta acte rânduite corect , dintr-o piesa de teatru.

Se încalecă una pe alta, se fugaresc, vor compensatii in joaca asta nefericita.

Singurul lucru pe care nu-l pot escalada este tiparul puternic al iubirii care vine,  răscoleste și irumpe hotarul morții.

Mesajul asta mă încarcă de tristețe. Dar de o tristețe, plina de disperare, dar cu speranța la oblânc.

Dramatica, mistuitoare, nesfârșită ca o noapte polara .

Și iar te-ai întrecut pe tine, poete !

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nucul din grădină a utilizatorului Maria Mitea
cu 20 minute în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 21 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Copilul - ultimul altar a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 32 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Copilul - ultimul altar a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 32 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Golul vieţii a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 41 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Regăsire a lui Vasilisia Lazăr
cu 42 minute în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Regăsire a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 42 minute în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Ziua ta, Copilărie a lui Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ziua ta, Copilărie a utilizatorului Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Golul vieţii a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Golul vieţii a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Nevăzutul a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nevăzutul a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Entropia a lui Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Entropia a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Maria Moise a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lăsați copiii să-și trăiască veacul a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Cântec pentru calul meu a lui Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântec pentru calul meu a utilizatorului Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dansează cu mine a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog fotografii a lui bolache alexandru
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor