Să-mi pregătească cerul un descântec

Să pot să fac cu el un legământ, 

Să-i scriu poeme-n suflet și pe pântec

Și să răsar din gândul unui gând. 

Să-mi spună cum găsesc desăvârșirea,

Să facem amândoi un compromis,

Să nu ne mai jucăm de-a nemurirea

Și să mă-nalț din visul unui vis. 

Să mă trezesc Lumină printre stele,

Să zbor ușor, cu ele să vibrez,

Să le confund cu versurile mele

Și să renasc din crezul unui crez. 

Să-și ceară întunericul reversul,

Să mă întorc 'napoi în absolut,

Să mă prefacă-n Alfa, Universul,

În gând, în vis, în crez, în început.

Vizualizări: 61

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de petrut dan pe Noiembrie 28, 2023 la 11:19pm

Citind nu m-am putut abține să nu zâmbesc la formula '' ai grijă ce-ți dorești să nu ți se întâmple'', în rest poezia curge natural precum năzuințele autorului, cu drag!

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Noiembrie 28, 2023 la 9:35pm

frumos!

Comentariu publicat de Mirela Cocheci pe Noiembrie 27, 2023 la 10:17pm

Sincere mulțumiri, bolache alexandru!

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Noiembrie 27, 2023 la 6:59pm

Am citit cu deosebită plăcere!

Comentariu publicat de Mirela Cocheci pe Noiembrie 27, 2023 la 2:38pm

Mulțumiri alese, Vasilisia!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Noiembrie 26, 2023 la 10:26pm

O ars poetica încântătoare. Am citit cu drag, Mirela.

Comentariu publicat de Mirela Cocheci pe Noiembrie 26, 2023 la 8:04am

Mulțumesc frumos Gabriela Raucă, mă bucur nespus că v-au plăcut versurile mele! Prețuire!

Comentariu publicat de Gabriela Raucă pe Noiembrie 26, 2023 la 2:15am

Mi-a plăcut să citesc aceste versuri, care mi-au atins sufletul.

Comentariu publicat de Mirela Cocheci pe Noiembrie 25, 2023 la 11:01pm

Mii de mulțumiri, Mihai Katin!

Comentariu publicat de Mihai Katin pe Noiembrie 25, 2023 la 8:19pm

trebuie   sa avem  intotdeauna  un  gand  din  care  sa se nasca  visul    ce  da  aripi   crezului  din  sufletul  nostru...un  poem  deosebit!!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Lui Culiţă Ioan Uşurelu i-a plăcut discuţia Nunta a lui Tudor Cicu
cu 27 minute în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog Interogatoriu (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 35 minute în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog lucruri de care iubirea se teme a lui petrut dan
cu 38 minute în urmă
Utilizatorului Gabriela Raucă îi place postarea pe blog Cântec (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog lucruri de care iubirea se teme a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Interogatoriu (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Gabriela Raucă îi place postarea pe blog planta dragostei a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog lucruri de care iubirea se teme a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog lucruri de care iubirea se teme a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog lucruri de care iubirea se teme a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog lucruri de care iubirea se teme a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Mai lasă-mă o vară (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Interogatoriu (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Gânduri a lui Gabriela Raucă
cu 5 ore în urmă
Mirela Cocheci a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vers vetust a utilizatorului Mirela Cocheci
cu 6 ore în urmă
Mirela Cocheci a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zori de zi în Valea Jiului a utilizatorului Mirela Cocheci
cu 6 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nu mi-este frică de a alege a utilizatorului Mihai Katin
cu 6 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Interogatoriu (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor