Epitaf

[Grig Salvan]

soarele răsărea peste lume
când mă nășteam eu fără nume
revărsând o lumină bălaie
peste umila copaie
ca o coajă verde de nucă
în care mă așeză buna mămucă...

cu soarele deodată m-am ridicat
fost-am pe rând băiat și bărbat
luat-am de mână mireasă
ridicat-am prunci și o casă
bătut-am mări și cărări
în toate cele patru zări...

trăit-am cam tot ce se poate trăi
iubit-am cam tot ce se poate iubi...

început-am apoi să-nvăț a muri
trupul cel ager de sânge și foc
gata-i de tăiere ca un brad la soroc
boala ce scurmă ca viermele-n nucă
îmi spune mereu să fiu gata de ducă...

soarele va fi ajuns la apus
atunci când pe sus voi fi dus
așezat în patul de lut
ca pentru un nou început...

destrămat apoi în glomerule
de atomi și de molecule...
apoi numai negru pământ
și pulbere împrăștiată de vânt...

casa mea va rămâne pustie
părăsită ca o albă chilie
pe ușa casei cineva o să scrie:
”acel ce-a fost aici nu mai este
a intrat pe veci în poveste...”

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Chris, pentru vizită, comentariu, dar și pentru observație! :) Va trebui să recitesc mai atent regulamentul acestui site...

[Chris]

o poveste intr-o viata si o viata de poveste...

o sa va scot imaginea de la postarea precedenta pentru ca site-ul nu suporta incarcari atat de mari. aceasta este rugamintea fata de toti membri, mentionata si in regulament.

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Ada, de vizită și mesaj, așa este, cu timpul fiecare dintre noi va deveni o poveste...

[Grig Salvan]

D-na Floare Arbore, mulțumiri pentru cuvintele frumoase, pentru felicitări și urări! Într-adevăr, cred și sper că încă mai am resurse pentru noi înfăptuiri și noi „povestiri”... dar, știți cum se întâmplă, după ce ai trecut de „amiaza” vieții și se apropie amurgul și înserarea, parcă te cuprinde și gândul „încheierii socotelilor” cu viața și plecării din această „oază” în care ne-a fost dat să trăim...

[Grig Salvan]

Așa e, Mihai Katin, oricât am viețui în timpul c ni s-a dat și oricâte experiențe de viață am parcurge, parcă tot nu e de ajuns și tot am vrea să nu se sfârșească timpul nostru pe acest pământ, „am vrea mereu să cunoaștem/ timpul care, fără preget, va veni...” scriam eu într-un text al unui cântec al meu...

Mulțumesc de trecere și semn! 

[Grig Salvan]

Manuela Munteanu, mulțumiri pentru vizită și comentariu! Mă bucur că, dincolo de tonul elegiac și tristețea de final, ai remarcat și sentimentul trăirii unei vieți „pline cu de toate”, mai mult de atât nu putem spera și nu putem pretinde de la viață care oricum e doar o trecere efemeră prim materialitatea acestei lumi de pământ. Poate o altă lume va fi mai bună, mai pură și mai plină de lumină...

[Ada Nemescu]

Cum bine spune Mihai Katin, ... trăit-am cam tot ce se poate trăi
iubit-am cam tot ce se poate iubi...dar niciodata de ajuns...

Suntem poveşti fiecare din noi, împreună o antologie universală închipuim... tulburătoare poemă, atinge sufletul...

aDa, cu preţuire

[Mihai Katin]

trăit-am cam tot ce se poate trăi
iubit-am cam tot ce se poate iubi...dar niciodata de ajuns...

cu  pretuire!

[Manuela Munteanu]

Sensibil. Dincolo de suflul elegiac, admir și sentimentul împlinirii, evidențiat clar. Mai adaug și eu, ca simplă remarcă de viață, că toți ne vom întoarce Acasă, acolo ,,unde nu este durere, nici întristare, nici suspin“, şi bine ne va fi.