Epigon

[Ion Lazăr da Coza]

Se zvonise că scriu poezii.

„Cine, mă, ăla a Chetrei?!...”

(pe mama o chema Chetra)

Ideea că cineva scrie

Nu era nouă pe prundurile

Astea luate adesea de ape,

În satul vecin,

Profesorul I. B.

– „prințul Mîșkin”, cum îi plăcea

la beție

oho!...

să-și spună –,

Care preda din an în an și la școala noastră,

Scosese deja o carte de versuri în

Regie proprie.

„Da, mă, da’ ăla e învățător

Pe când ăsta…”

Cu placheta mea de poeme postmoderniste

N-am rupt gura satului.

„Poezii este

Miorița, Toma Alimoș,

Meșteru’ lu’ Manole, Peneș curcanu’…” ziceau ei

Desfăcând pe rând

Câte un deget din pumnul strâns...

Uitaseră de cele ale lui Anton Pann

Cele cu care au crescut părinții

Când făceau șezători pe la târle, iarna.

Acestea, vă spun că nu știți,

S-au transformat în snoave locale și mulți

Consăteni au devenit

Cu anasâna

Eroii bravului aromân, râzând

Unul de altul.

 

Poate că ăl din cheie, mai târziu,

M-a pus ca să scriu povestiri

Din lumea lor

Cojindu-le, astfel, arinu’-n bătătură

Mărunt-mărunt

Și-acum, când mă văd, mă ocolesc,

Iar dacă n-au cum, ridică-o mână amorțită

Pân’ la coasta lipsă

A semn de salut

Sau se uită la mine

Ca boii lu’ Gândacea

(Gândacea ăsta avea doi boi mari

Și dacă te-mpungeau cu albul ochilor

Ți se muia soarta

Ca snopu’ de cânepă ținut în baltă patru luni

Da' nu erau răi)

și gândesc:

„Io n-am făcut nica grozav

Ca s’ mă zugrăvești în poveștili tali!”

Imitându-l pe Sori…

Ptiu, drace, m-am nuțicizat!

Imitându-l pe Sorescu

Le-ntorc gându’:

O să scriu și eu La Lilieci-i mei

Aducându-vă un omagiu.

Din partea autorului:

Cu această postare, încep un proiect pe care l-am numit (poate provizoriu, poate definitiv) La Ghizunie (accentul pe ultimul i). În Epigon, poezie pilot, mi-am expus pe scurt intențiile, recunoscându-mi statutul de epigon al marelui Marin Sorescu, cel din ciclul La Lilieci. Sigur, nu am harul doljeanului, el cultivând anti-prozodia, ca stare poetică prin revers, discursul voit prozaic și oralitatea țărănească. Eu nu am nimic din toate acestea… doar dragostea pentru consătenii mei. Oare ajunge? Aștept, cu foarte mult interes, părerile voastre. Îmbrățișări!

                                       din ciclul: La Ghizunie

[Ion Lazăr da Coza]

Augusta, uitași, fată, să-ți mulțumesc... uita-te-ar relele!

[Ion Lazăr da Coza]

Îmbrățișări, Dorina!

[Ion Lazăr da Coza]

Îți mulțumesc mult, Corina! Am nevoie (și) de încurajarea ta.

[Ion Lazăr da Coza]

Dragă Sofia, când mă „autointitulez” epigon, știu io ce știu...

De altfel, apariția La Lilieci a divizat oarecum critica literară: unii considerau că e poezie, alții că nu e poezie...

Părerea mea (în acest caz) - literatură bună.

[Dorina Cracană]

Mult succes!

[Ion Lazăr da Coza]

Mulțumesc, Iris, pentru semnul lăsat!

[Ion Lazăr da Coza]

Domnule IMC, aveți dreptate: nu trebuie să mâncăm tot oul ca să ne dăm seama că e stricat, dar și dacă nu-i spargem coaja, nu avem de unde-i ști starea!

Vă aștept cu interes!

[Corina Militaru]

Mult succes cu acest proiect si, poate nu inseamna mult, dar eu cred in tine. Inspiratie!

Cu drag,

[Sofia Sincă]

Epigon... Din modestie te-ai considerat tot timpul epigon. Dar eu consider că ai trecut de mult graniţa epigonilor. Cel puţin la proză, da.

Aici vom vedea... însă sunt convinsă că nu va scăpa din mâna ta o lucrare cu vreun cusur. Asta o spui singur, socotindu-te un ciudat al satului, pentru că ai îndrăznit să te ridici la rangul învăţătorului. Apoi toată viaţa ai dedicat-o literaturii. Acum ne surprinzi cu un nou stil. După mine ţi se potriveşte cel mai mult, acesta între proză şi poezie.

Chiar dacă satul se uita la tine cu ochi miraţi, tu l-ai iubit şi i-ai închinat adevărate ode, prin scrierile tale.

Aştept al Chetrei, La liliecii tăi. Panorama satului ai realizat-o într-o mică măsură, deja.

Sofy cu admiraţie!

[Chris]

Salut şi eu acest proiect, sunt sigură că va fi minunat! Frumos omagiu...