Epifania-nsingurării

[gabriel cristea]

La capătâiul lumii,
pe o sprânceană de văzduh,
în loc sortit tăcerii,
acolo unde vântul stârnește fuioare
ce deapănă miresmele de mir,
vom regăsi sălbăticita floare,
înaripând însingurarea.

Iar noi, ca niște umbre de călugări,
robiți de pura ei culoare,
de liniștea matriarhală și sfințenii,
ne așeza-vom să privim
inexorabila risipă pe petale
- o candelă ce-și leapădă văpaia
la căpătâiul lumii sinucise...

[Costel Zăgan]

Sinucidere prin înflorirea-n poezie. Restu-i toamnă, ca să zic așa.

[bolache alexandru]

Însingurarea ca mijloc de îndepărtare de cele lumești și întoarcerea către cele sfinte  în căutarea liniștii primordiale totul cu metafore si mijloace artistice deosebite. 

[Mihai Katin]

Epifania a provenit din Est. În creștinismul de răsărit, Epifania pune accentul pe botezul lui Isus de către Ioan (Matei 3: 13-17, Marcu 1: 9-11, Luca 3: 21-22), în care Hristos se revelează lumii ca Fiul lui Dumnezeu :

În acele zile, Isus a venit din Nazaretul Galileii și a fost botezat de Ioan în Iordan. Și când sa sculat din apă, imediat a văzut cerurile sfâșiate și Duhul coborând peste el ca un porumbel. Și din cer sa auzit un glas: "Tu ești Fiul Meu preaiubit, cu Mine îmi este plăcut". (Marcu 1: 9-11, ESV)

Epifania a fost introdusă în creștinismul occidental în secolul al IV-lea.

În Stephen Hero (1904), autorul irlandez James Joyce a folosit termenul epifanie pentru a descrie momentul în care "sufletul celui mai obișnuit obiect ... ne pare radiant." Obiectul atinge epifania. Novelistul Joseph Conrad a descris epifania drept "unul dintre acele momente rare de trezire" în care "totul [se produce] într-o clipă".

La capătâiul lumii,

vom regăsi sălbăticita floare,
înaripând însingurarea.

- o candelă ce-și leapădă văpaia
la căpătâiul lumii sinucise...sunt  versurile simbol ale acestei   stranii epifanii

cu  multa pretuire!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Frumos!

[ALEXANDRU MAIER]

Of, Doame, este minunat când povestim despre  suflet, culorile dănsului, candele care mărturisesc. Doamne iartă- lumi sinucise fără voie. Eu știam că candelele nu-și leapădă văpaia.. nu-și leapădă copilul,. Iubesc poezia.

[Ada Nemescu]

O poemă delicat împărțită-n două, o revelație a stării de a fi, atât de frumos dăruită. 

De excepție: pe o sprânceană de văzduh,
în loc sortit tăcerii,

aDa