Și eu, și tu, urcăm aceeași treaptă,
De ziua ta o cupă îți închin,
Destinul nostru-i raza înțeleaptă
Din ploi ascunse într-un crez senin.
Eu port ogoare-n piept, tu cânți iubirea,
Și ar pe nopți când hrana mi-e puțină,
Din flori-de-timp culegem nemurirea
Ori pribegim prin setea de lumină.
Când întunericul prin zori aleargă,
Știu un descântec, plin e de scântei,
În verde mă înec cu pacea-ntreagă
Și orbii-mi spun că-s lacrimă de zei.
De marea își trimite soli în târguri,
Aștept pe țărm, sunt valul răbdător,
Și rog corăbiile din adâncuri
Să-mi țeasă un catarg spre lumea lor,
Recunoscut de peșteri și de leacuri,
De simfonii, de tonuri de noroc,
Să-mpart culorile-n avans prin veacuri,
Să nu mă tem de fulgere deloc,
Să fiu un ram sculptat în armonie
Mereu la pas cu focul mergător,
Din când în când un zbor în agonie
Prin dansul tău albastru-amețitor.
Adaugă un comentariu
La mulți ani, aDA!
Mulțumesc, da Coza! Toată prețuirea!
La mulți ani, Mihaela! Să fii fericită și să ți se împlinească dorințele!
La mulți ani, Elena! Toate florile din lume , cu drag!
Nu știu dacă ne răsfeți, răsfățându-te, sau te răsfeți, răsfățându-ne - mie-mi place!
La mulți ani!
da Coza
La mulți ani, Gina! Ești minunată!
La mulţi ani, Gina! Ca de obicei - încântare...
Mulţumesc,
La mulți ani, Angy! Cât mă încurajezi!
Superb!
La mulți ani, ReGină a versului!
Mulțumesc, Sofy! Universul culorilor de mâine și nu numai! La mulți ani!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE