Crăciunul meu, cu tine, mamă!

[Rădița Răpeanu]

Bate vânt prin odăi, cad pereții din grindă,
Glasul mamei l-aud, cum din cer mă colindă,
Și din cântu-i duios, ler și mir se prăvale,
Brațe frânte mă țin sub firidele goale...

 

Cuibărită de dor, apa-vie-mi strecoară
Ca o piatra de râu, ca o piatră de moară,
Păsări grive se bat pe o scoarță de lauri
O suveică învârte aripi negre de grauri,

 

Lupi flămânzi mâ pândesc într-o eră lăuză,
Îi gonesc, vrând-nevrând, zurgălăi de ceruză,
Rânduieli de pământ, mama, rostul le ține,
Mi-e Crăciunul în ea, mi-este cald, și mi-e bine...

 

Mă trimit la iernat, herghelii de himere,

Vălătuci de ciulini, și zăpezi efemere,
Mă înțeapă în tălpi când alerg către vamă
Să-i împart mere verzi și covrigi de aramă!

 

Prin chilii de mărgean şi biserici moțate
Mama mea ți-am aprins lumânări parfumate,
Lăcrimez pe altar, de Crăciun, și-mi dau seama;
C-am plecat, să colind, să mă vindec de mama...

[petrut dan]

Un poem impresionant despre zilele de sărbătoare în care amintirea mamei revine mai puternic ca oricând , scris frumos, cu imagini deosebite ''Rânduieli de pământ, mama, rostul le ține,
                                                        Mi-e Crăciunul în ea, mi-este cald, și mi-e bine...'', mi-aplăcut, cu drag!

[Monica Pester]

Da, e trist . Îmi pare rau  ! Dar, poate ca pana la urma, mamă

este omul care te crește, te învață, te îmbrățișează și te iubește!

[Rădița Răpeanu]

Mă bucură pânã la lacrimi dezbaterea emoțională a fiecăruia! Reiterez ce îmi spuneți, şi da, e adevărat, nu ne vindecãm de mama, dar ne dorim să ne vindecăm de suferința creată prin absența ei! Eu mă înduioşez pânã la lacrimi numai cand citesc ori pronunț cuvântul "mamă"... şi ştiți, de ce, îmi doresc, să mă vindec?!? Ei bine, eu n-am mai avut mamă de la doi ani şi opt luni şi e crunt! E crunt, sã nu ştii cine te-a adus pe lume, e foarte trist să rosteşti cuvântul mamă, altcuiva, e trist să mă intreb mereu, ce fel de inflexiuni mi-ar fi avut vocea atunci când i-aş fi zis mamă, mamei mele, plus alte zeci de intrebări ale căror răspunsuri incă nu le-am aflat, ori le-am aflat abea când eu însămi am devenit mamă! Din acest motiv, am fost cel mai sărac copil pe pământ, şi de-atunci am rămas aşa...,  

Eu vă mulțumesc, de la voi primesc multe răspunsuri...

[Monica Pester]

Minunate aduceri  aminte, mângâieri irepetabile.

Crăciunurile nu sunt la fel. Cel cu mama este vârful. De iubire și recunoștință dumnezeiască.

Mama , cu toate incantațiile , rămâne etalonul la care ne raportăm toată viața.

Mulțumesc pentru reamintire !

[Mihai Katin]

Prin chilii de mărgean şi biserici moțate
Mama mea ți-am aprins lumânări parfumate,
Lăcrimez pe altar, de Crăciun, și-mi dau seama;
C-am plecat, să colind, să mă vindec de mama...  un poem din suflet  si  pentru  suflet   ce  are  toata  aprecierea  mea ,doar  atat adaug  ,de mama nu  ne vindecam  niciodata, ea  ne  este  si   prima  si  ultima  suflare!

[chindea maria elena]

Cred că de „mama” nu ne „vindecăm” niciodată! O purtăm în fiecare celulă așa cum ea ne-a purtat în pântec. Chiar și pe cele ce nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor sau dorințelor noastre. Frumos colind.

[Rădița Răpeanu]

Mulțumesc pentru atenția afectivă și lectură!  Nicoleta Cheleș! ❤️

[Rădița Răpeanu]

Copleșită de mesaj, mai mult decât pot duce! Un mesaj care mă obligă să mă depășesc pe mine însămi!  Vă mulțumesc din suflet, domnule drag, Grig Saivan! ❤️

[Nicoleta Cheles]

Cu profunzime, versurile surprind sfințenia zilelor premergătoare Crăciunului, un "acasă" al sufletului unde îi reîntâlnim pe cei ce ne dau identitate și rost, copleșitorul dor de mama, pe care, da, uneori, colindul îl poate mângâia, pentru că în el dospește frumusețea și taina neamului...Minunat colind.

[Grig Salvan]

Deosebit de frumos colind de Crăciun! Aș fi vrut să remarc imagini și expresii inspirate și de o frumusețe stranie, dar am renunțat pentru că ar fi însemnat să reiau întregul poem.