cântec din tranșee
stăm parcă de veacuri aici în tranșee
unde ne-am trezit doar cu cerul pe noi
și cu stele făclii pe Calea Lactee;
și îți scriu... chiar din prima zi de război!
parcă ieri să fi fost: grăbite persoane –
o pală de vânt, suflând frunze pe drum,
trenul ca de plumb cu acele vagoane...
și-un acordeon pe-un peron plin de fum...
țin scrisoarea în pumni și mă strâng în manta
chiar și un câine s-ar preface covrig;
ți-aș trimite-o cu-n sol, însă vezi draga mea
nu-i nimeni în jur, prin tranșee-i doar frig.
și privesc ca la semn cum mai cade o stea...
dar nimeni pe-aici, că aceea precis
se va și nimeri dintre toate a mea,
ori poate din leagăn atât mi-a fost scris.
Adaugă un comentariu
Am citit cu o lacrimă în colțul ochilor. Reverență domnule Cicu!
O scriere elocventă, transmite starea din tranșee.
Reverență!
Chindea Maria Elena: Când vorbim despre război, despre mizeria frontului și dezastrele care se petrec după un război, poate ar trebui, în semn de protest, să tăcem și să mergem mai departe, spre acolo unde nu se mai amintește nimic de așa ceva. Dar nu pot. Tata arăta o tristețe dureroasă pe chip oricât încercai să îl faci să povestească cumplitul război la care a luat parte. Și poate procedez acum şi eu, precum Catherine a lui Hemingway din „Adio arme”, care-i spunea lui Henry: „Ce-ar fi să nu mai vorbim despre război?” Răspunsul venea prompt: „E foarte greu. N-ai cum să nu vorbeşti... Nimic nu-i mai rău ca războiul!” Mărturisesc aici, că imaginea (în general a atmosferei de pe front) mi-a rămas de la o povestire, poate singura cu tatăl meu în război, în care o frază suna cam așa: „De la fereastra vagonului o căutam prin mulțime pe Elenuța. O știam nedezlipită de stâlpul felinarului de pe peronul unde ținuse să-mi înlănțuie umerii cu brațele, într-o încleștare cum numai ea știa să mi-o dea. Învârtea o batistă albă în aer... O armonică scâncea undeva mai departe.” Mă bucur pentru discuția purtată aici.
Grig Salvan: Tristețea celor plecați la război, de care vorbeați, este și epopeea unei lumi fără Dumnezeu, a unei lumi care se desprinde de cea care pleacă, având sentimentul că Dumnezeu le-a întors spatele. Din păcate poetul nu este creatorul ci martorul lumii prin care trece și asistă la toate cele din jurul lui. De aceea nu măreţia Creatorului, ci măreţia Creaţiei, ne aşează alături de zeii pe care i-am venerat toată viaţa. Dar pentru asta, trebuie să trudim din greu la foalele încinse ale focului unde s-au tot pregătit, pe nicovala Timpului, cuvintele – singurele certitudini din dicţionarul lui Dumnezeu.
Vasilisia: Ai avut dreptate spunând că aceste comentarii vin mult și în ajutorul celor care privesc de pe margine lupta ideilor celor „aruncați” în arena acestui cenaclu de la ÎNSEMNE. Cenaclul acesta (e doar părerea mea), nu e numai o arenă unde se vor încerca în „duel individual” poeţii şi prozatorii, dar şi scena pe care îi poți urmări pe „începători” și le sari de pe margine în ajutor. Fiindcă nu toți au acea forță a imaginației cu care îți pot transmite emoția necesară dintr-un text. De la Coleridge, am reţinut, că imaginaţia în poezie tinde să devină o logică a sugestiei. Coleridge găsise cu cale să-şi inventeze sistemul absurd de înţelegere a poeziei, prin acea teorie, despre o anumită „scandare pe bază de accente”. Un anumit vers e melodios (după Coleridge), numai dacă cititorul e pe loc uimit de perfecţiunea ritmului, dar și de muzica lui interioară care pune în mișcare un întreg tablou imaginar. De aceea am ținut să răspund afirmativ invitației tale și să revin aici.
Petruț Dan: Imaginea scrisorilor scrise pe buza tranșeelor ne dă nouă, acum, sentimentul că legătura cu cei dragi se păstrează numai prin cultură. Vă aduceți aminte ce spunea Mircea Eliade despre Eminescu? Reproduc acea frază memorabilă: „Dacă poporul român dispare și rămâne o singură carte a lui Eminescu, lumea va ști cine au fost românii”. Octavian Paler spune în „Polemici cordiale” că, fără spirit şi fără cultură, nu există eternitate. Şi argumentează acest aspect: „Dacă aveţi vreodată ocazia, vă propun să treceţi prin Sparta de azi. Să vedeţi ce-a rămas din rivala de odinioară a Atenei, care n-a crezut decât în forţă, dispreţuind cultura”. Dar putem să împingem imaginația și mai departe, la scena aceea din Tolstoi, când putem spune și noi ca Nataşa din Război şi pace, vorbindu-i Soniei, când chiar aia credea că - în apa oglinzilor luminate de flacăra lumânărilor -, putea zări chipul iubitului în acele câteva rânduri dintr-o scrisorică. Parcă așa își spunea: „De ce unii or fi văzând şi eu nu văd?”. M-am întrebat la rândul meu de câteva ori, tot revenind asupra acestei scene: ce o fi văzut Sonia (sau i s-o fi transmis), de eu nu văd, nu înţeleg, cum de câteva rânduri îți pot transmite atâta emoție?
Am citit undeva, nu mai știu în care statistică făcută de nu-ș ce institut șmecher din lume, că din istoria cunoscută a lumii, să zicem de 6-7000 de ani, numa până în 400 de ani (adunând perioadele disparate) nu a existat nici un război pe planetă! Altfel, în colțuri diferite, țări, popoare, s-au tot luat de gât unele cu altele, s-au măcelărit cu entuziasm unele pe altele! Aproape mai mereu violența a explodat pe planetă, și în tranșee ne-am tot găsit cu toții! Asta dacă ne referim la lumea materială! La modul simbolic, iarăși suntem în tranșee, cu afectele noastre, cu ispitele, cu mentalul pe care nu prea reușim să-l controlăm, mereu deschidem noi „teatre de război” cu noi înșine sau cu „aproapele” pe care iute-iute îl transformăm în inamic! :) Greu, după ce trecem de orgolii și lăsăm în urmă bucăți din noi, căpătăm, de avem „noroc” o oarecare pace, pe care nu-i sigur de n-o pierdem fulgerător!
Bun poem despre condiția umană, micro/macrouniversul în care respirăm, războinici! Poem de introspecție și meditare... Reverență!
Un „flashback in time”, o plonjare în memoria istorică, parcă revăd scene din fimele de război ale trecutului cinematografic, unele clișee adânc întipărite în suflet. Un poem care redă o atmosferă sumbră, închizând în sine ca-ntr-o casetă de plumb, tristețea celui plecat la război. O lectură deosebită.
„Cu moartea pre moarte călcând”...
Împresionant și dureros acest cântec pe care-l consider un moment de eliberare în mijlocul noroaielor, umezelii, frigului, obuzelor, mirosului insuportabil al latrinelor și cadavrelor... Fără cuvinte... Doar lacrimi și aplauze pentru poet.
Am văzut un documentar din primul război mondial cu soldați care scriau probabil iubitelor sau la cei de acasă din tranșee și poemul acesta mi-a readus în minte acele imagini impresionante și pline de emoția unei convingeri că nu este vorba de vreun film desprins din evenimente reale ci sunt chiar imagini surprinse în timpul unor evenimente reale, adevărat, cuvântul are forța lui divină de a ne face să vibrăm atunci când este mânuit cu har, deși, de data aceasta, vibrația este într-un registru grav, dar atât de poetic! Cu stimă!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE