Iubito, flori de mac au colorat pământul,
E roşie natura-n jurul lor şi este foc,
Se simte mai profund când fredonează vântul
Şi parcă mai plăcut e-al fluturilor joc.
Acum apus şi răsărit acelaşi nume poartă,
E ca un vis feeric la tâmpla unei flori
Iar ochii tăi îmi sunt cărarea către soartă
Ce sufletu-o străbate de mii şi mii de ori.
E prea frumos, iubito, în câmpul plin cu maci,
Se simte-o armonie între suspin şi dor
De parcă-ar creşte-n noi păduri fără copaci
În timp ce prin poieni trec fluturii în zbor.
Şi te cuprind de mână şi te trăiesc în mine
Vorbindu-ţi în neştire de macii ce-nfloresc,
E singura dovadă că totul va fi bine
Când te culeg din vis şi tot în el te cresc.
Adaugă un comentariu
O revelaţie - un câmp cu maci, acum pe albul existent. Doar tu poţi să te debarasezi de cotidian şi să visezi câmpuri pline de roşul iubirii şi al macilor, la zero grade.
Am citit cu încântare!
Sofy
titlul - o chemare, poezia - un dans roșu:))
admirație,
A 3-a strofă e deosebită.
De parcă-ar creşte-n noi păduri fără copaci
În timp ce prin poieni trec fluturii în zbor.
Frumos câmp cu maci!
aș fi lăsat aici un câmp de (cu) maci dar văd că nu-mi permite regulamentul
las însă drumul printre păduri fără copaci... duce spre nemurire și izbândă
frumos! pretuire
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 600 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE