Bocet

[Ion Lazăr da Coza]

La noi

se bocea

și încă se bocește

în versuri

Măi Costică, măi Costiiică

De moarte nu ți-o fo’ friiică

De m-ai lăsat singuriiică

Șî nu mai poci măi Costicăă… ă… ă… ă…

(puteți să mai adăugați un ă doi

după gustul fiecăruia) și

nu-s primul

care observă că văduva

se jeluiește pe sine

nu pe ăla țapănu’

de pe laviță

– Neterminate!

Ne lași neterminate-ți zâc!

– Ho, că n-am murit, fa!

ieși Dumitru

trântind ușa zdrang

după el

dându-i femeii dreptate

în sinea lui

era nătânguț

dar judeca simplu și corect

(corect

hmm

mai vedem noi…)

pusese de mult gând rău părului

avea păr

crescut în coastă

aproape-n hat cu Jâgăraie

și toate perele curgeau la ăsta

ăsta om rău

urmărind să-l corhănească de cosire

că și așa era umbră stearpă

jurase vorbă cruntă

că-l cotonogește de-l prinde

pe bucata lui

sterp Dumitru nu era

dar nu era sângele lui

întors din prizonierat

se află văduv și-aduse la el în bătătură

o rătăcită bălăioară

c-o fătucă-n poală

fătuca-i de măritat de-amu

or nu le terminase

vezi bine

nu le trecuse-n acte

asta-i ceruse Mafrana

și ceva zestre pentru fată-i mai ceruse

de plecă și-n astă dimineață

la treabă apăsat și fără tutun la chimir

ca-n filmele americane

urca o cracă

spunea o replică

urca o cracă

spunea o replică

las’ fa muiere

vorbea singur gâfâind

te duc

la primărie

te trec

la mine

și pe

fată

o

termin

c-am vorbit

cu Nicu

Pălă

lău

de două

cergi vărgate

zestre

nu

șagă

și uite-așa ajunse-n vârful părului unde-nnodă

funia din păr de capră sură

la coborât

nu mai glăsui ceva

că-l tăia subțire

vântul lui Ignat

celălalt capăt și-l legă

de mână

strâns

când răpus de toporul lui

bătrânul păr o s-o ia la vale

el o să-l tragă la deal să n-aibă

infamă ceartă cu megieșul socoti

știți cum aruncă

pescarul nada

nadă a fost și Dumitru preț de două trei

secunde prin aer

și-ntreg păru’ ajunse-năuntru-n grădină la Jâgăraie

iar el hăăăt

dincolo

taman în cosirea lui Nifrică

până-n crucea nopții

deja se răcise

pe năsălie

Mafrana

cu toporul și funia-n mâini

martori tăcuți ai dramei

dar și arme împotriva zăgănosului

de cumnat

începu a ghersui

arsă de durere

s-o vadă tot satul acolo adunat

Măi Dumitru, măi Dumiiitru

mi-ai băgat tot păru’-n’uuuntru’

m-ai lăsat neterminaaată

șî pi mini șî pi faaată

 

la căpătâi să nu-mi bociți

că cine știe ce v-o ieși pe gură

de emoție

                  zăgănos - de la zăgan (vultur hoitar)

                                 din ciclul „La Ghizunie”

[Ion Lazăr da Coza]

avea păr/ crescut în coastă/ aproape-n hat cu Jâgăraie/ și toate perele curgeau la ăsta

Dacă această frază vă duce, domnule Cretu, cu gândul la podoaba capilară crescută pe vreo coastă umană (COÁSTĂ, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, înguste și arcuite, articulate în spate de coloana vertebrală, iar în față de stern, care alcătuiesc toracele animalelor vertebrate.) și nu pe un altfel de coastă (coástă (coáste), s. f. – ... 4. Costișă, pantă, povîrniș.) fac autodafe!

Dacă scriam avea un păr însemna să încep o enumerare și să pomenesc și de cei trei peri din grădină, și de cei doi peri de la portiță pe care îi avea Dumitru...

Bunicul meu când zicea am corhănit un buștean, se referea strict la cojitul lui. La operațiunea de a trage, a tracta bușteni din pădure cu ajutorul țapinelor, până la poalele coastei în exploatare, îi zicea: am tras bușteni în rampă.

Și astăzi, consătenii mei zic cosire la parcelele unde se cosește iarba.

Tocmai de aceea scriu aceste... cronici pentru  păstra frumusețea și ineditul zonei.

Vă asigur de stima mea!

[Gabriela Grădinariu]

Deşi Dumitru a murit, am râs cu poftă. Ierte-mă Domnul, Ion e de vină, el a vrut-o!

Am avut toată scena sub ochi, cu Dumitru zburând prin aer, în cosirea lui Nifirică. Limbajul, topica, prozodia absolut încântătoare, potivind  conţinutul cu forma.

Nu ştiu altora, dar mie-mi place de mor!(să nu bociţi la căpătâi)

[Ion Lazăr da Coza]

Folosesc ambiguitatea, domnule Cretu, pentru a-l ține pe cititor treaz. Dacă adoarme, înseamnă că nu e spirit... la mine sau el. Dvs. văd că n-ați adormit, dar niște explicații le forțați, cu delicatețe:

- Nu cresc plete pe oase, pe scalp da;

- La fâneață (pământ pe care crește iarbă pt fân) i se mai zice cosire;

- Părul nu e sterp - făcea pere care se rostogoleau la Jâgăraie;

- Dumitru nu e sterp - părinte e cel care crește nu care concepe, se spune;

- Cu cotonogeala rămâne cum am stabilit;

- A corhăni = a coji copacii doborâți (aici folosit metaforic - a deposeda);

Eu când nu înțeleg un text, îl recitesc.

Mă bucur totuși că ați înțeles că femeia (și fata!) a(u) rămas neterminată(e).

Stimă,