Bocet

[Ion Lazăr da Coza]

La noi

se bocea

și încă se bocește

în versuri

Măi Costică, măi Costiiică

De moarte nu ți-o fo’ friiică

De m-ai lăsat singuriiică

Șî nu mai poci măi Costicăă… ă… ă… ă…

(puteți să mai adăugați un ă doi

după gustul fiecăruia) și

nu-s primul

care observă că văduva

se jeluiește pe sine

nu pe ăla țapănu’

de pe laviță

– Neterminate!

Ne lași neterminate-ți zâc!

– Ho, că n-am murit, fa!

ieși Dumitru

trântind ușa zdrang

după el

dându-i femeii dreptate

în sinea lui

era nătânguț

dar judeca simplu și corect

(corect

hmm

mai vedem noi…)

pusese de mult gând rău părului

avea păr

crescut în coastă

aproape-n hat cu Jâgăraie

și toate perele curgeau la ăsta

ăsta om rău

urmărind să-l corhănească de cosire

că și așa era umbră stearpă

jurase vorbă cruntă

că-l cotonogește de-l prinde

pe bucata lui

sterp Dumitru nu era

dar nu era sângele lui

întors din prizonierat

se află văduv și-aduse la el în bătătură

o rătăcită bălăioară

c-o fătucă-n poală

fătuca-i de măritat de-amu

or nu le terminase

vezi bine

nu le trecuse-n acte

asta-i ceruse Mafrana

și ceva zestre pentru fată-i mai ceruse

de plecă și-n astă dimineață

la treabă apăsat și fără tutun la chimir

ca-n filmele americane

urca o cracă

spunea o replică

urca o cracă

spunea o replică

las’ fa muiere

vorbea singur gâfâind

te duc

la primărie

te trec

la mine

și pe

fată

o

termin

c-am vorbit

cu Nicu

Pălă

lău

de două

cergi vărgate

zestre

nu

șagă

și uite-așa ajunse-n vârful părului unde-nnodă

funia din păr de capră sură

la coborât

nu mai glăsui ceva

că-l tăia subțire

vântul lui Ignat

celălalt capăt și-l legă

de mână

strâns

când răpus de toporul lui

bătrânul păr o s-o ia la vale

el o să-l tragă la deal să n-aibă

infamă ceartă cu megieșul socoti

știți cum aruncă

pescarul nada

nadă a fost și Dumitru preț de două trei

secunde prin aer

și-ntreg păru’ ajunse-năuntru-n grădină la Jâgăraie

iar el hăăăt

dincolo

taman în cosirea lui Nifrică

până-n crucea nopții

deja se răcise

pe năsălie

Mafrana

cu toporul și funia-n mâini

martori tăcuți ai dramei

dar și arme împotriva zăgănosului

de cumnat

începu a ghersui

arsă de durere

s-o vadă tot satul acolo adunat

Măi Dumitru, măi Dumiiitru

mi-ai băgat tot păru’-n’uuuntru’

m-ai lăsat neterminaaată

șî pi mini șî pi faaată

 

la căpătâi să nu-mi bociți

că cine știe ce v-o ieși pe gură

de emoție

                  zăgănos - de la zăgan (vultur hoitar)

                                 din ciclul „La Ghizunie”

[Nuța Istrate Gangan]

,, Mai, la mine la sicriu sa n-aud ca va vaitati, ca ma ridic. Sa beti si sa mancati ca a scapat lumea de-un rau,, (Tatal meu, cel mai bun om din lume,  inainte de a muri)

[Mihaela Roxana Boboc]

Ion, e delicios poemul ăsta și merită savurat ca atare. :))

Mi-aduc aminte apropo de boceală că la înmormântarea tatei, toată lumea liniștită, până s-a trezit o babă să mi-l bocească (țin să precizez că nu știu cine era, dar n-avea treabă cu tata). Cred că privirea mea a fost suficientă că a tăcut mâlc. 

Iar versurile astea sunt umorul românesc de înalt nivel:

Măi Dumitru, măi Dumiiitru

mi-ai băgat tot păru’-n’uuuntru’

m-ai lăsat neterminaaată

șî pi mini șî pi faaată.

 

[Ion Lazăr da Coza]

Sofia, ca întotdeauna, reliefezi în comentariile tale (și nu numai la postările mele) unele subtilități care unora pot scăpa.

Mulțumesc,

[Ion Lazăr da Coza]

Adelaida scumpă, din cele 40 de scrieri din acest ciclu, una sau două sunt inventate, restul sunt întâmplări autentice din satul meu ari din împrejurimi.

Onorat de popasul tău,

[Chris]

Apăi aşa se întâmplă când lumea boceşte, de durere, de gura satului, nu mai contează! Îmi povestea cineva că a fost la o înmormântare şi defunctul fusese tâmplar sau ceva de genul. Şi văduva, biata, s-a pus pe bocit, (că şi la noi se boceşte cu voce tare): Ioanee, Ioane, în ciocanu' tău mă sculam, în ciocanu' tău mă culcam!

Se pare că s-a creat o stare, momentul era solemn, de, cu tot respectul cuvenit, dar ce să te faci că lumea nu mai putea de râs! :))

Mi-a plăcut mult cum a fost scrisă poezia, m-a amuzat, dar am păstrat totuşi solemnitatea momentului! :))

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Îmi place textul! Aştept în continuare...

Consideraţie,

[Ionel Mony Constantin]

Imi place bocetul final:

Măi Dumitru, măi Dumiiitru

mi-ai băgat tot păru’-n’uuuntru’

m-ai lăsat neterminaaată

șî pi mini șî pi faaată

[Corina Militaru]

Iată că m-am amuzat de drama lui Dumitru... Sau a Mafranei... :))

[Sofia Sincă]

Deşi mesajul textului nu m-ar da afară din casă, nu pot să nu mă amestec. Mi se pare unul dintre cele mai reuşite prozo-poeme din acest ciclu. El urmăreşte subiectul, şi liric şi epic şi grafic, până la urmă, iar cuvintele, cu mai multe înţelesuri din limba română, folosite, sunt delicioase. La fel şi intenţia de a reda obiceiuri, limbaj ori relaţia interumană a zonei. Orice întâmplare, oricât de dramatică ar fi tu ştii s-o redai cu haz, încât dramaticul se confundă cu umorul.

Şi cum să nu te destinzi la asemenena final... chiar dacă în susbstrat stă o dramă.

Admiraţie deosebită!

Sofy

[adelaida mateescu]

No, de unde le mai scormonesti matale, ca-i o avalansa de nestemate ?

Citesc intai ca pe un cantec, reiau ca sa-nteleg, in final ma simt mai bogata.