mereu însoțită de-o pasăre

arta deviantă a statului degeaba umplea de ridicol sufrageria

sau ce mai rămăsese după cănile sparte

colțuri din mobila sărită de pe fixul unui timp ce voia doar înainte

precum poziția viitoare plină de subînțelesul unui erotism desuet

mă făcea cel mai bun caz în fața creației

 

sau ego-ul meu rătăcea de la o umbră la alta

după ce demonii au ales să părăsească pământul

am mâncat tort până mi s-a făcut rău

 

de la cuvântul dragoste

 

mă prefac iubitor de frumos

și de părul tău în care intru ca într-o cadă cu spumă aducătoare de negru

cel mai greu somn pe care mintea mea ar putea să-l conceapă

în anumite condiții despre care inima nu spune nimic

doar așteaptă revolta sângelui fierbând pe la margini

pentru că

nu-i așa

de la periferie începe cangrena

 

aud un tors de motan ce mă vizitează

în vis

mă înconjoară o moliciune de trup obosit dar plăcut surprins

de misterul iubirii dintre două ființe complementare

 

ne-am căutat până când am rămas în mână cu o coastă

pe care scria dumnezeu iar tu cu gustul dulce-acrisor al unui măr de care

doar mușcătura unui șarpe prudent putea să-ți aducă aminte

 

și iată-ne iar în grădina cu îngeri

eu dincolo de începutul meu slab te slăvesc ca pe o zi de duminică

tu însoțită de-o pasăre

 

Vizualizări: 274

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Aprilie 20, 2024 la 12:08pm

o  sublimă poezie de dragoste "ne-am căutat până când am rămas în mână cu o coastă" acest tu din eu, fermecător...

mă înclin!

Comentariu publicat de petrut dan pe Aprilie 17, 2024 la 7:04am

Lisia, bună dimineața, ai scris atât de frumos despre text încât l-am recitit să fiu sigur, dar glumesc, știi că de la tine cred orice!) Dacă m-ar întreba oricine sigur aș spune că felul în care comentezi tu îmi place cel mai mult chiar și atunci când ai ''văzut'' altfel decât mine, după ce am analizat ți-am dat dreptate, ai un simț al observației sigur la care, dacă adăugăm și exprimarea lirică plus bagajul de cunoștințe, nu este de mirare că, uneori, comentariile tale sunt mai valoroase decât textul în sine, bine, persoanele de față se exclude (ca și textele lor) dar orișicât, te exprimi foarte frumos, my lady, te mai aștept, cu mare drag!)

Comentariu publicat de petrut dan pe Aprilie 17, 2024 la 6:54am

Monica, ce bine ar fi, și ce ușor și ...ce greu! Dar ideea ta merită împărtășită, îți mulțumesc pentru cuvintele speciale, cu drag!

Comentariu publicat de petrut dan pe Aprilie 17, 2024 la 6:53am

Domnule Stănescu Valentin, mă bucur dacă v-a plăcut și vă mulțumesc pentru semn, cu stimă!

Comentariu publicat de petrut dan pe Aprilie 17, 2024 la 6:52am

Carmen, mulțumesc pentru comentariu și lectură, te mai aștept, cu drag!

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Aprilie 16, 2024 la 10:43pm

Minunat construit acest poem despre ’’misterul iubirii dintre două ființe complementare’’.

 

                               sublim poemul

                                   nu mă prefac

                                            îl admir

                                              şi-apoi

                                                     tac

 

                                                          sublim poemul

                                                          prin dor şuvoi

                                                          măiastra

                                                          e în

                                                          noi...

Felicitări pentru emoţia acestei seri, Dane!

Comentariu publicat de Monica Pester pe Aprilie 16, 2024 la 9:08pm

Dacă ai strânge o mie de comentarii, profesioniste, desigur, în fața pasiunii tale cu care îți umpli universul, tot nu ar fi sufucient de exact și profund sentimentul pe care ți-l lasă lectura, de fapt sorbirea, oricăruia din poemele tale. Nu știu de când scrii, cât scrii, prolific, de altfel, dar mă întreb ce forță poate să aibă un suflet  să-și descopere și să-și crească un izvor atât de puternic și luminos de dăruire. Eu cred că oferind asemenea înlănțuiri minuțios desenate, de trăiri, ofrande împărtășite tuturor, orice păcat ai fi avut, te vei mântui.

Nu am cuvintele pregătite pentru un comment la acest poem dar m-a cucerit iarăși patima și torentul de iubire pe care îl simt , ca de fiecare dată, în adâcul sângelui.

Mulțumesc, Poete !

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Aprilie 16, 2024 la 2:17am

Uneori, ceea ce rămâne pentru totdeauna în urma unei iubiri e poezia, iar poemele tale, Dan, mustesc de poezie. Ai o voce lirică mereu proaspătă, tonică, sensibilă și profundă, o voce care transmite vizual emoția unor idei sau experiențe prin tumultul cărora porți cititorul până îl amețești. Versul tău îl duce direct în miezul emoției vii. E un vers cutremurat de vibrații ascunse, intense, cu sensuri multiple, împletite în metafore subtile, simbolice. Aș vrea să citez anumite pasaje, dar totul este atât de închegat, o idee o continuă și o întregește pe alta, încât mi-e aproape imposibil.

Superb acest poem-declarație! După ce l-am citit, e ca și când aș fi pătruns, printr-un portal magic, într-o lume în care totul e posibil și unde oamenii se pot reinventa oricând, redevenind întreg, după ce ani la rând s-au complăcut într-un fel de moarte a inimii, o lume în care iubirea readuce, odată cu ea, acea liniște sufletească paradisiacă după care tânjim de când am pierdut-o.

și iată-ne iar în grădina cu îngeri

eu dincolo de începutul meu slab te slăvesc ca pe o zi de duminică

tu însoțită de-o pasăre

Minunat! Felicitări din suflet!

Comentariu publicat de carmen popescu pe Aprilie 15, 2024 la 8:27pm

Dumnezeu, pentru ei, este deschiderea spre un nou orizont. Mesaj de dragoste nouă, între imagini descărcate de trecut. Drag!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am înțeles... a utilizatorului Dacu
cu 8 minute în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Am înțeles... a lui Dacu
cu 11 minute în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Când scrii, a lui Maria Mitea
cu 12 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când scrii, a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 2 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și frunzele plâng a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog *** a utilizatorului Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 5 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorință a utilizatorului Dacu
cu 6 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog picturile au învățat să învie a lui Ariana Zburlea
cu 18 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog picturile au învățat să învie a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 18 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zidirea a utilizatorului Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Zidirea a lui Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără îmbrățișare (poezie scrisă în timpul pandemiei) a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 22 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ninge cu amintiri a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 22 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor