trimite-mi
cea mai frumoasă poză a ta de la mare
lumina lunii în care
zâmbești fericită și goală
cuprinde-mă
între palme și sâni cu răbdare
îți ating buzele
muzele
cu pielea de floare
precum un somn după boală înving
orice gând risipit
prins între cărți la dospit
mi-ar plăcea într-un car plin cu fân
să mă uit după stele
una de-ar fi gândul tău
să-mi vrea binele și toate acele
alungătoare de rele
mirosul cailor mă înnebunește
îmi place
să nu știu unde merg
cât ar fi noaptea de frumoasă și-ar crește
doar să fie departe și pace
precum în poza ta de la mare
goală
ruptă din soare
Adaugă un comentariu
natural, frumos!
Foarte faină!
Fix acesta era procentul, totuși cred că e exagerat. Am înțeles exact ce dorești să spui și eu sunt de acord, în mare parte. Lustruind prea mult un text, e posibil să-l ucizi. Dar tot trebuie ferchezuit un pic. :))
Sărut mâna, doamnelor,
-Nuța, nu te contrazic, îți mulțumesc pentru aprecieri
-Vasilisia, dă-mi voie să-ți spun fără a vrea să-i răstălmăcesc cuvintele că și eu folosec telefonul și nu aș vrea să creadă cineva că nu sunt recunoscător mestrului că cele 99% nu ar exista fără cei 1%, adică , degeaba muncește focul să ardă o tonă de lemne să-ți dea căldură dacă nu exista flacăra să-l aprindă! Ca să nu mai vorbesc că, cu talentul te naști iar dorința, plăcerea , voința de a-l exploata muncind(transpirând) astea le dobândești de-a lungul timpului. Cred că maestrul era totuși mai generos procentele erau undeva 90%-10%, dar nu contează asta, nimeni nu contestă importanța efortului. Niciun om talentat sau mai plastic niciun om care știe și știe că știe nu vrea să moară speranță, adică fix cum s-a născut! Noapte liniștită!)
Geniul este 1% inspirație și 99% transpirație spunea Thomas Edison, celebrul inventator american. Și nu o spunea degeaba. Cu privire la poezie, Nuța are dreptate. Un text lăsat la dospit o vreme, ulterior, va scoate în evidență multe neajunsuri. Crede-mă! Bineînțeles că nu sunt de acord să-l tot lucrezi la infinit până îi anulezi toată emoția. De fapt îl transformi în altceva decât a fost la început.
În textele la prima mână se păstrează intactă trăirea, emoția, e adevărat, dar ca să urci un text pe un soclu mai înalt, cred că trebuie să vii pe urmă cu mintea să șlefuiești puțin.
Redau ceva ce mie mi s-a părut deosebit de interesant legat de acest subiect: ”Prima dată, trebuie să scrii un text literar cu inima, iar după aceea să îl rescrii cu mintea"... de fapt e o replică din filmul "În căutarea lui Forrester" (2000), în care Sean Connery joacă magistral rolul unui scriitor care, după o primă carte cu un imens succes şi după o tragedie de familie, se retrage din societate, însă un tânăr talentat de culoare reuşeşte să-l "resusciteze"...
Mie personal îmi place detașarea cu care scrii, cum ai ridicat lipsa persoanei iubite la nivel universal, implicit iubirea pentru ea și nu sunt doar truisme, e ceva original care poartă o amprentă personală a ta. Felicitări!
Bună dimineața
-Amanda, am modificat, de fapt l-am cam adus la forma inițială, ceea ce înseamnă că nu m-am înșelat, cel puțin în cazul meu, cea mai bună formă e la prima mână. Nici mie nu mi se păruseră grozave schimbările(adăugirile) acelea dar zic hai să vedem și alte păreri. Oricum sugestii bune, mulțumesc!
-Alex, tot e bine că ți-a plăcut ceva...)
-Da, Vasilisia te-am ''auzit'' nu te contrazic, vedem pe viitor! Să ai o zi minunată!
-Ada, cum zici tu, mulțumesc!
Rime estivale, adolescentine.
aDa
trimite-mi
cea mai frumoasă poză a ta de la mare
lumina lunii în care
zâmbești fericită și goală
cuprinde-mă
între palme și sâni cu răbdare
mirosul cailor mă înnebunește
îmi place
să nu știu unde merg
nimic din ce ți-am promis n-am să șterg
Mie asta îmi place din toată poezia. Eu atât aș lăsa, dar, bineînțeles, tu ești autorul, aceasta nu e decât o sugestie. Există mult balast și multe repetiții... Ai obiceiul să te lungești. Poezia trebuie să fie esență. E ca diamantul, cu cât îl lustruiești mai mult, cu atât strălucește mai tare. De asemenea, poezia trebuie să aibă mai mult mister, să nu fie așa explicită. Am senzația că postezi textele la prima mână.
Mie mi-a plăcut mult prima strofă...
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE