Primăvara îmi tiveşte lumina,
Să nu se deşire spre crudul zenit.
Port înscrise-n gene lacrima şi vina,
Florile iubirii prin plâns au înflorit.
Vara scutură-n mine cerul cu soare,
Să mă dezbrace de clipa cea haină.
Mă-ntorc în braţele mamei, albă floare,
Printre riduri, îi citesc inima senină…
Toamna îmi toarnă-n artere visarea,
Să-mi umple cupa de simţire şi har
Melancolica ploaie să spele uitarea
Cu ale stelei eternităţi… Să ne iubim iar!
Iarnă îmi pictează pe geam, dorul de tine,
Să cern amorul târziu prin sita iertării,
Crivăţul de ieri să nu mai bată prin mine…
Să ne încălzim la focul dorit al împăcării.
Chiar dacă mâine voi fi o brazdă de pământ,
Anotimpuri îmi vor purta amintirea, prin cuvânt.
26.05.2014
Adaugă un comentariu
Poezia descrie frumos și trăiește intens. Puțin melancolică, dar nu e plată.
Să ne încălzim la focul dorit al împăcării. - mai corect , fără, al pentru ritm.
Am citit cu plăcere!
Sofy
Iarnă > Iarna
Semn de plăcut popas.
da Coza
FONDATORI
ADMINISTRATORI-EDITORI
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
Gabriela Raucă - 300 Euro
Monica Pester - 300 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE