Am să mai vin

[Mioara Manoilă]

Am să mai vin când vara urcă dealul 

Și-un strop de regăsire a căzut

În cuib de rândunici ce trag de voalul 

Albastrului cu iz de început.

Am să mai vin când toamnele se-alintă

Printre livezi cu gust de amintiri

Când din copilării, talpa rănită

Înalță zmei prin albele trăiri.

Am să mai vin la început de școală

Când ingeri albi, prin timpul efemer

Adună cerul dintr-o călimară

Uitată-n banca de lângă cuier.

Am să mai vin când înfloresc salcâmii

Și ning petale albe prin câmpii,

Când din ospicii scapă toți nebunii

Mânați de dorul de-a mai fi copii.

Da, am să vin când se întorc cocorii

Și poate ne-ntâlnim întâmplător

Când soarele va alunga toți norii,

Să mai mușcăm pe rând același măr.

[Mioara Manoilă]

Domnule Grig Salvan,  vă mulțumesc pentru trecere și apreciere. Cu multă prețuire!

[Grig Salvan]

Cald și nostalgic, tandru și plin de aduceri aminte. Genul de vers care întotdeauna cucerește prin muzica lui, atât exterioară și interioară. Mi-aduc aminte de tonul elegiac al lui Esenin versuri precum „Am să mai vin când vara urcă dealul”, „Am să mai vin cândînfloresc salcâmii”, „Am să mai vin când se întorc cocorii”. Citit cu încântare.

[Mioara Manoilă]

Lisia, mulțumesc pentru atenționare. Pe "iz" nu prea îl folosesc, deși se poate interpreta. Pe la țară se folosea nu numai cu înțeles de miros urât. Erau expresii de genul "are iz de busuioc, lavandă, etc. În poezie, l-am atribuit primăverii, la primele înfloriri. 

Iar dacă îndrăgostiții mușcă din același măr, nu știu,  dar știu câ în copilărie ne dădeam mărul de la unul la altul și mușcam pe rând, căci despre asta vorbesc. 

O să încerc să schimb acel iz.

Cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Strofa aceasta îmi place mai mult, mai cu seamă ultimele două versuri din ea, dar nu prea mă împac cu „prin câmpii”. Nu e rima perfectă, dar aș sugera sidefii. Sau altceva, nu știu...

Am să mai vin când înfloresc salcâmii

Și ning petale albe prin câmpii, sidefii

Când din ospicii scapă toți nebunii

Mânați de dorul de-a mai fi copii.

De asemenea, îmi place ultima strofă. 

Mă întreb: oare îndrăgostiții or mușca pe rând din același măr?

O poezie despre amintiri rămase în suflet și gând, dar și despre dorințe.

Nu știu cum să zic, dar parcă începe să mă obosească sintagma „cu iz de”, prea e des folosit în poezie. Știu că e cea mai simplă alegere pentru o construcție curgătoare, dar mie îmi vin mereu în minte vorbele mamei atunci când voia s-o spună mai eufenistic că „miroase urât ceva” - parcă are un iz.”

O poezie frumoasă, Am citit cu mare drag!

[Mioara Manoilă]

Nuta Crăciun, vă mulțumesc! 

Scriu de toate, dar cel mai mult iubesc stilul acesta învechit.  Nu-l forțez, se vede că mă conduce cumva și mă trezesc într-o atmosferă uitată de timp...

Cu prețuire!

[Nuta Craciun]

 Abordezi un stil clasic care pare ușor vetust dar știi să aduci mereu imagini inedite, atât de vii, atât de reale! 

[Mioara Manoilă]

Gabriel Cristea, mulțumesc mult!

[gabriel cristea]

Minunate versuri, Mioara! 

[Mioara Manoilă]

Manuela Munteanu, mii de mulțumiri! 

[Manuela Munteanu]

Un cântec melancolic și apăsător al amintirii și speranței. Frumos! Felicitări!