Învață să nu mori

[BOTICI GABRIELA]

SONET XV 

 

 

În fiecare viață învață să nu mori

Iubește și visează, trăiește și cutează

Și clipa următoare pornește-o iar din zori

Și muza dintr-o floare sădește-o într-o rază.

 

Lumina răsădită păstreaz-o în viori

Și sunetul nostalgic să stea mereu de pază

Cu gândurile toate dorindu-ți deseori

Sărutul veșniciei… Desprinde-l dintr-o vază...

 

Să lași și necuvântul să zburde uneori,

Adună din seninul ce trece spre amiază,

Iar strofelor culese dă-le și azi fiori –

 

Ideea renăscută ce le înnobilează.

Apoi, cu rima clară, învață să mai zbori

În notele iubirii… și drumul luminează.

[BOTICI GABRIELA]

Mulțumesc frumos. Pentru mine florile sunt extrem de importante și admir renașterea lor. Când privesc florile am senzație că o secundă durează o veșnicie. De aceea sărutul veșniciei il voi desprinde din flori.

[gabriel cristea]

Frumos! După opinia mea versul ultim, din strofa a II--a, ar putea să sune mai poetic:

,,Sărutul veșnicie; Fii muzică, visează..

[Tudor Cicu]

Mesaje optimiste, bine conturate , iar semn că s-a spus și încă mai e de spus e chiar acest sonet. (Mi-aș permite să cred că în a doua strofă ultimul vers e confuz și „desprinde-l dintr-o vază” ar trebui înlocuit cu altceva gen „în inimă așază” - „pe inimă gravează” oricum altceva decât e acum... iar în terțina a doua versul ar suna mai bine „Apoi, cu rime-alese, învață să tot zbori”... dar e doar părerea mea ca strofelor culese să li se dea promișii fiori. 

[BOTICI GABRIELA]

Mulțumesc frumos. O seară minunată!

[Ada Nemescu]

Bine strunite cuvintele într-un sonet înălțător.

aDa