Devenire

[Monica Pester]

Tălpile mele par străine

pe acest pământ nou.

Se mișcă robotic, fără teamă,

arborând curiozitatea 

drept catarg și felinar.

Am depășit bariera viului,

iar neviul mă întâmpină cu

mișcări de felină și

culori de înger neînceput.

Îngeri neîncepuți, siluete

plăsmuite din suspine umane,

din suflete argintii 

ce-și închină plecările 

pe treptele devenirii.

Ca apoi, să transforme totul

într-o adâncă tăcere.

O tăcere albă,

de candelă bătrânească.

O criptă cu lumină veșnică. . .

[Mick Lorem]

Imaginile sumbre ascunse printre metafore denotă o stare sufletească devorată de tristeți. Și totuși îmi pare că doar ochii înceărcă să mă convingă de existența versurilor. Am citit cu interes!

[Costel Zăgan]

Poezia ne ajută, aproape întotdeauna. Restu-i...Dumnezeu!

[Monica Pester]

Dragii mei, dragi. Ada, Poete, bună Lisia.

Nu am cuvinte să vă mulțumesc pentru sprijinul prietenesc si pentru ajutor. 

Sufletul e încă prins în capcana tristeții sinùcedeaza de lóc. Fac eforturi să depășesc această fază dar e greu tare.

Mulțumesc din suflet!!

[Vasilisia Lazăr]

Iarăși ai pus o mulțime de puncte care nu-și au rostul, fiindcă întrerup brusc lectura poeziei.

Altfel, o poezie scrisă sub același impuls al pierderii pe care ai suferit-o, o căutare continuă a unor răspunsuri care să aducă acceptarea și poate vindecarea. Sper să depășești acest moment și să ne mai scrii și despre viu, nu numai de neviu. Și da, e frumoasă imaginea de final.

[petrut dan]

Reușită sintagma '' tăcere albă, de candelă bătrânească'', apreciez faptul că experimentezi forma în care îți pui ideile, cu drag!

[Ada Nemescu]

Un buchet (iscusit întocmit) de metafore căutate să transmită acel sentiment de acceptare a stării de a fi.

Un tablou al *începutului sfârșitului* car care asumat, este aproape plăcut. 

Așa trebuie! 

aDa