Călătoria sufletelor

[Monica Pester]

La miez de noapte-n criptele deschise

În valuri mari se pregătesc s-apară

Spre locuri indicate și precise

Fantome noi ce zăbovesc pe-afară.

În lumea întunericului și-a esenței

E ora lor în care-și fac de cap,

Jucând la roată clipa existenței

Simțind o vreme că nu mai încap.

E ora când deschid portaluri toate

Visele-și cheamă, să le înconjoare

Când se desprind cu greu de gloate

Găsind singurătății o valoare.

E timpul celor care uită să adoarmă

Călătorind în spații iluzorii,

N-aud nici sunetele de alarmă,

La fel cum se prezintă regizorii,

Se-nclină demn, cu reverență-adâncă

În fața unui public nevăzut

Nu mai primesc deja nici o poruncă

Sunt goale, cu trecut necunoscut.

Și stau în locul lor de curățare

Un veac sau două, greu de hotărât,

Până să iasă iarăși la plimbare

Un suflet ce-i spre viață izvorât.

[Chris]

Textul, mai ales ultima strofa, pare potrivit pentru vremea de afara si  pentru sarbatoarea care se apropie - nu e a noastra, dar se pare ca se sarbatoreste si pe la noi. 

[Monica Pester]

Sufletele nu se pierd. Se duc săa se odihneacă și să se încarce pentru un nou șir de lecții. Cred cu tărie acest lucru.

Mulțumesc frumos Grig, prietene, în primul rând pentru că mă citești atent.

[Grig Salvan]

Stranie revenire în lume a sufletelor pe veci adormite. O pendulare a sufletelor între lumea de dincolo și lumea materială, purtate de dorul de a reveni la viață, pentru că sunt făcute nu spre nemișcare, ci spre viețuire. Interesantă viziune.