dansând în ploaie

[Tudor Cicu]

dansând în ploaie

              

 

între mine și voi, viața tot trece și trece;

ce ne leagă... emoții? – dar și ele-s un fum

în calea iubirii, doar ziduri, din piatră prea rece

și clopote... care să mă întoarcă din drum.

 

de-atunci cuvintele trec în poeme uitate

ca păsări pitice ce se ascund prin copaci

un corn sună confuz, gândul mă-ncearcă de toate

nu mă tem de cădere, tu să zbori n-o mai faci.

 

și dansând în ploaie, ca într-un film ori poveste

câte ierni peste noi viața de-atunci a tot nins;

presimt că norocul, de zeci de ani joacă feste

în iubire mereu... și focuri, câte n-a stins?

 

[Grig Salvan]

Un poem cu tentă filosofică despre efemeritate și trecere, despre fragilitate și iluzie, despre emoții și trăiri ca de fum, despre piedici și ziduri reci, de netrecut. Dar peste care se trece cu nonșalanța poetului, „dansând în ploaie ca într-un film ori poveste”... Foarte plăcută lectură, plăcut și ritmul prozodic.

[Vasilisia Lazăr]

Un poem plin de melancolie și reflecție care explorează trecerea timpului, fragilitatea iubirii și dorința de a păstra amintirile și speranțele vieții, chiar și atunci când obstacolele par insurmontabile. Dansul în ploaie înseamnă evadare și trăire intensă, dar timpul și evenimentele vieții acționează ca niște bariere, iar această dorință de întoarcere sau reconciliere rămâne, de cele mai multe ori, irealizabilă. Din păcate, viața și iubirea sunt pline de încercări și deziluzii („norocul... joacă feste” și „focuri, câte n-a stins?”), rămâne poezia să ne aline sau, poate, să ne vindece. Frumos și profund, ca întotdeauna!

[Stanescu Valentin]

Tudor, două Doamne, cu poezia în suflet, au vibrat la versul tău. Mă alătur, într-un moment de regăsire, cu un catren. M-aş fi bucurat să finalizez o Valentă. Deocamdată, încă un semn că mi-a plăcut zicerea ta.

 

între mine şi tine sunt zări aşteptări

focul mocneşte în noi nu-ţi zic nu îmi zici

între tine şi mine nimic nu-i promis

vibrează întrebarea: vom fi doar amici?...

 

[Ada Nemescu]

O filozofie voalată, o scanare discretă, sub lupa timpului, a unei amintiri. 

câte ierni peste noi viața de-atunci a tot nins;

presimt că norocul, de zeci de ani joacă feste

în iubire mereu... și focuri, câte n-a stins?

Mereu m-am gândit la efemeride, la viața scurtă a unei... scântei! 

Cred că pot face o paralelă , exagerată firește, viața omului este o scânteie. Tinereții i se oferă inconștiența/nesăbuința... altfel omul ar plânge fiecare zi care trece... 

Poezia face ca viața să merite să fie trăită! 

aDa

[Tudor Cicu]

Nicoleta Ramona:  Așezat între ieri și zilele care vor veni fără frică, vine și un timp când nostalgiile,  părerile de rău și melancoliile mele se vor așeza singure în poezie. Dar mă întorc mereu acolo și caut acea zi neterminată din visele mele de odinioară. Nu m-am ferit niciodată să spun că sunt (în poezie) chiar și ultimul romantic. Ia-o acum ca pe o mărturisire venită în ziua cu toamnă (a vieții) cu frunze ce se zbat între atâtea dezilizii sub un cer de vrăbii.  Dar în acest tablou romantic mereu mi-am spus că în aerul tare al poeziei cuvintele vor să pară tranșee în care iubirea și dorurile noastre stau ca la pândă. Știu că în acest gen de poezie singurul câștigător va fi la celălalt capăt al visului: cititorul. Și acesta este un mare câștig.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Versurile au un ton nostalgic, romantic și ușor melancolic, cu imagini puternice despre trecerea timpului și iubirea care rezistă sau se pierde.